În Cultură AZI

Melinescu şi Udroiu

17 martie 2017  16:15| În Cultură | Adrian Simeanu
Melinescu şi Udroiu

EVENIMENT CULTURAL. Oameni cu experienţă vastă în presă. Care au aflat multe-n viaţa lor şi au a le spune pe cât e posibil. Oameni cu apetit la cultură şi aplecare spre cărţi. Autori de tomuri cu subiecte varii. N-ai nimic a pierde dacă îi asculţi. De ştii a-i stârni este şi mai şi, că se lasă prinşi. Povestind de ieri, comparând cu azi, explicând lucid şi echilibrat. Încât oricine are ce nota, ba chiar şi ce învăţa...

Zilele trecute, fură iar în Piteşti. La bibliotecă şi la universitate, cum nu se poate mai nimerit. Faţă-n faţă cu localnici şi studenţi. Grăind cumpănit nu numai despre ce au mai scris între timp. Ci şi despre lumea contemporană, cu bune şi rele. Neagu, de exemplu, amintindu-şi sentimental de satu’ natal giurgiuvean. Nae, de Africa subsahariană. Ţinut predilect şi de interes clar justificat. Cunoscut de el şi, geopolitic, important...

Unu’, şef de agenţie de ştiri şi ambasador, la un moment dat. Altul, anglofon şi prezentator pe micul ecran. Apoi, corespondent de peste ocean. Umblând mult ş-acu’, deşi au o vârstă. Poposind oriunde, discută util cu cei dispuşi să-i audă. Şi să mai afle câte ceva neştiut, neîntâlnit, nebănuit despre trecut, prezent, viitor. Omenirea şi istoria sa fiind, pe vecie, ca o enciclopedie. Totdeauna de citit, mereu de revizuit. Aşa că orice-ntâlnire cu ei, la taifas, este eveniment cultural nici pe departe banal. Pe bună dreptate, în ziar consemnat...

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

19 aprilie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRIORITATE AU PROIECTELE CU FONDURI EUROPENE. Suma de 3,8 milioane de lei a fost prevăzută în bugetul municipalităţii ieşene pentru vizita Papei Francisc, a anunţat joi primarul Mihai Chirica. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin Lume

VECINII TREBUIE SĂ STEA DE VORBĂ. Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducător din ţările baltice în Rusia, ţară care întreţine cu Estonia, la fel ca şi cu vecinele sale - Letonia şi Lituania - relaţii dificile. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Stat de drept

POPULAŢIA A FOST INDUSĂ ÎN EROARE. Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul „Revoluţiei” susţin că, din 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare - dezinformare şi diversiune - care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI În cultură

DORITORII POT ADMIRA LUCRĂRILE PÂNĂ PE 17 MAI. Expoziţia „România/Franţa - Itinerarii culturale”, care cuprinde o serie de manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondenţă, carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica şi evoluţia legăturilor istorice şi culturale româno-franceze, a fost vernisată, azi, la Biblioteca Academiei Române. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin ţară

A FOST SUPLIMENTAT NUMĂRUL DE ARTERE. Traficul la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a triplat, în ultimele 24 de ore, în urma numărului mare de muncitori români stabiliţi în alte ţări care revin în România pentru a petrece sărbătorile. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Ediţia a patra a cursei de alergare Bucharest International 10K, creată la iniţiativa campioanei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

Potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, din a doua parte a acestui an,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Împotriva uitării

Împotriva uitării

O expoziţie ce cuprinde 78 de portrete de mari dimensiuni ale unor supravieţuitori ai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trend descendent al activităţii gripale

Trend descendent al activităţii gripale

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress