În Cultură AZI

S-a deschis sezonul

19 septembrie 2016  16:45| În Cultură | Adrian Simeanu
S-a deschis sezonul

La Filarmonica „Paul Constantinescu“. Din municipiul Ploieşti. Joia trecută, şi eu aflându-mă-n sală.

Ca să revăd pe scenă doi muzicieni remarcabili cert. Maturitatea şi tinereţea, într-un efort conjugat. Şi o orchestră cu peste şase decenii de existenţă neîntreruptă. Sper să se-mplinească-n cordari cât mai degrabă posibil. Ca să strălucească aşa cum o ştiu de nişte ani buni...

Nu spun prin aceasta că n-ar fi ţinut piept celor scoşi în faţă. Radu Postăvaru fiind dirijoru-i, de o vreme-ncoa’. Aproape cincantenar, deci cu experienţă. Un om de nădejde, care ştie cu ea ce să facă. Mai cu seamă când are solist un violonist al naibii de bun. Tânăr, da’ priceput evident a umbla pe cetera veche, cu sunet cristal. Nu doar siguranţa-n arcuş remarcându-i din plin. Ci şi variaţia binevenită de stil. Nuanţarea, iuţeala, fineţea, supleţea. Ajutându-l toate să-i cânte ales pe Ceaikovski, Ysaÿe şi Bach. Are potenţial valoros, fie ca soarta să-l ducă pe culmi. Fincă Stefan Tarara ar merita. Spre mândria noastră, pe plai mioritic, că e şi român, din părinţii lui. Declar la gazetă că vreau să-l aud pe viu cât mai des. Şi-oi merge în scopul acest unde s-o putea. Ştiu, fără discuţii, că n-oi regreta. Iar pe ploieşteni din nou i-oi călca, nu peste mult timp, că jazzul propus în programu’ lor e ispititor... 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

21 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SUPLIMENT NUTRITIV. Preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional vor primi miere de albine ca supliment nutritiv. Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.509/2006, în sensul modificării sursei de finanţare, precum şi al stabilirii unor reguli privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

ACORDUl EVITĂ REINTRODUCEREA CONTROALELOR DE FRONTIERĂ ÎNTRE IRLANDA ŞI IRLANDA DE NORD. Parlamentul irlandez a sprijinit în mod covârşitor acordul încheiat săptămâna trecută de negociatorii Brexit, potrivit Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

PE 26 VA FI AFIŞATĂ LISTA FINALĂ A CANDIDAŢILOR. Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, şi-a depus candidatura pentru postul de şef al Secţiei de anchetare a infracţiunilor din justiţie, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2018

AZI În cultură

ACTEON şi DON JUAN. Pe 22 şi 23 noiembrie 2018, Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a programat un nou eveniment, în seria „Concertele Centenarului la Ateneu”. Dirijor este Christian Badea, iar solistul invitat este violonistul ucrainean Valeriy Sokolov, care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti, la ediţia din anul 2005. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

TIRURILE VENEAU DIN POLONIA. Aproximativ un milion de pachete de ţigări, pe care trei cetăţeni polonezi au vrut să le introducă ilegal în ţară, au fost descoperite de poliţişti la vama Siret. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pompierul maratonist va arbora steagul României în Antarctica pe 1 Decembrie

Pompierul maratonist va arbora steagul României în Antarctica pe 1 Decembrie

Ultramaratonistul botoşănean Iulian Rotariu va arbora, pe 1 Decembrie, drapelul tricolor în... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Plus 20,1% pentru piaţa auto din România în primele 10 luni din 2018

Plus 20,1% pentru piaţa auto din România în primele 10 luni din 2018

Pe piaţa auto din România, luna octombrie a acestui an a consemnat un volum al livrărilor de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufonul - James Patterson, Andrew Cross

Acţiunea acestui roman îl poartă pe cititor cu o mie de ani în urmă, în vremuri în care lumea era dominată nu de forţă legii, ci de legea forţei. Dar oameni înzestraţi cu inteligenţă, dublată de tenacitate, au existat întotdeauna, ei fiind în măsură să se opună şi chiar să înfrângă prin abilitate forţa brutală.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress