În Cultură AZI

Pregătiri pentru Gărâna Jazz Festival

12 iulie 2018  12:00| În Cultură | Cultură
Pregătiri pentru Gărâna Jazz Festival

Peste 80 de muzicieni din întreaga lume vor fi prezenţi la Gărâna Jazz Festival, unul dintre cele mai cunoscute şi iubite festivaluri de jazz din Europa Centrală şi de Est, care va avea loc anul acesta în perioada 12-15 iulie.

Artiştii vor avea la dispoziţie trei scene de concerte live, de unde vor delecta publicul cu jazz american şi european, world music, fusion, son cubano - toate elementele unui „retreat muzical în natură”.

Muzicienii români vor fi prezenţi la ediţia de anul acesta pe toate cele trei scene ale festivalului - scena principală (Poiana Lupului), Hanul La Răscruce şi Biserica Catolică din Văliug.

Artiştilor deja anunţaţi, respectiv Mircea Tiberian (cu proiectul La Classe operaia va in Paradiso), Elena Mîndru (cu Finnection feat. Adam Baldych), Horea Crişovan şi Teodor Pop, li se alătură alte nume cu rezonanţă în jazzul românesc.

Vineri, 13 iulie, la Hanul La Răscruce, Emil Bîzgă Quartet va prezenta proiectul său internaţional „Gypsy Blues”, în compania lui Steve Sinko la pian, Ioan Baranga la bass şi Claudiu Purcărin la baterie.

Pe scena din Poiana Lupului, sâmbătă, 14 iulie, în cadrul proiectului „Puba Jazz Connection”, se vor întâlni, după mult timp într-un concert public, două personalităţi de marcă ale jazzului românesc - bateristul Puba Hromatka şi pianistul Paul Weiner, iar invitaţii lor sunt contrabasistul german Johannes Schadlich, saxofonistul român Nicolas Simion şi trompetistul polonez Piotr Wojtasik.

Sâmbătă, 14 iulie, Raul Kusak continuă proiectul său muzical început acum doi ani pe scena festivalului din Biserica Catolică din Văliug. „Sounds From Church – Văliug” este un proiect muzical care se desfăşoară o dată pe an, într-o singură zi, în acelaşi loc, la aceeaşi oră. Raul Kusak este considerat unul dintre cei mai buni claviaturişti români.

Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului (seara, după ora 19.00), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14.00) şi în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11.00).

Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii 20 de ani, peste 70.000 de spectatori şi numeroşi artişti cu renume internaţional au împărtăşit experienţa muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin Lume

TABĂRĂ SUPRAPOPULATĂ. 2.000 de solicitanţi de azil vor fi transferaţi de pe insula Lesbos în partea continentală a Greciei până la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat, astăzi, guvernul elen, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Stat de drept

„A FOST AGRESAT ŞI S-A APĂRAT CUM A PUTUT”. Daniel Gabriel Husein, poreclit „Dasaev”, principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, la o terasă din centrul Brăilei, a primit, astăzi, mandat de arestare pentru 29 de zile. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI În cultură

DOI VIOLONIŞTI ITALIENI PE LOCURILE II ŞI III. Preşedintele juriului secţiunii Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu”, Pierre Amoyal, a premiat doar locurile doi şi trei, premiul I neacordându-se la această ediţie. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin ţară

STARE GRAVĂ. Un copil se află în stare gravă după ce a căzut, astăzi, de la etajul al doilea al unei şcoli din municipiul Constanţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, bărbatul care a traversat înot Canalul Mânecii acum doi ani, şi-a propus un nou... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

Jean-Pierre Mustier, directorul general al băncii italiene UniCredit, a dezminţit speculaţiile... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cioplitorul în piatră - Camilla Lackberg

Comunitatea din Fjällbacka se confruntă cu o tragedie: o fetiţă a fost găsită înecată în mare, prinsă în năvodul unui pescar. Deşi la început pare un accident, medicii legişti descoperă că plămânii fetiţei nu conţin apa sărată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Emirul Qatarului, şeicul Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, i-a oferit în dar preşedintelui... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress