În Cultură AZI

Protest al actorilor împotriva tăierilor bugetare

01 iulie 2019  12:30| În Cultură | Cultură
Protest al actorilor împotriva tăierilor bugetare

Câteva sute de actori şi persoane care lucrează în domeniul artistic au protestat, ieri, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de tăierile bugetare ce afectează domeniul cultural.

„E un protest împotriva unor tăieri bugetare care afectează foarte mult întregul domeniu cultural. Până acum au fost afectate foarte mult structurile independente, iată că lucrurile ajung şi la structurile de stat şi la instituţii. Practic, e imposibilitatea continuării decente a unor activităţi de bază în teatrele de stat şi în primul rând punerea într-o condiţie de precariat extremă a unor oameni care sunt indispensabili - tehnicieni, cabiniere, recuziteri - şi afectarea tuturor colaboratorilor, care nu sunt plătiţi de luni de zile”, a declarat dramaturgul Mihaela Mihailov.

Actorul Victor Rebengiuc a spus că este împiedicat să-şi facă meseria. „Dacă ei îmi dau afară colegii care lucrează alături de mine pe scenă (...), ei fac luminile, coloana sonoră a unui spectacol, dacă ei nu mai există, păi noi ce facem?”, a declarat actorul. El a spus că aceia care vor fi daţi afară de la TNB nu sunt artişti, ci oameni de scenă „absolut necesari construirii şi desfăşurării unui spectacol”. Întrebat de jurnalişti ce şanse are un tânăr artist talentat în condiţiile actuale, el a răspuns: „E la noroc. Nu are nicio şansă, mai ales că e o inflaţie de absolvenţi de şcoli de teatru (...), sunt vreo 4.000 şi ceva, dacă nu 5.000 şi ceva de absolvenţi de teatru care nu au angajament la ora aceasta”.

În ceea ce priveşte faptul că ministrul Culturii a anunţat un control la TNB, Rebengiuc a menţionat că vrea un control peste tot. „Să facă un control peste tot vreau eu, să-l întrebe şi pe el de unde are ce are”, a afirmat Rebengiuc. Potrivit acestuia, situaţia în toamnă va arăta dramatic. „Dacă Teatrul Naţional a renunţat la şapte premiere, e capabil să facă una singură, pentru că numai pentru una singură mai are bani (...), e dramatic (...). Pentru salarii teatrul cred că are bani, dar operele pare-se că nici de salarii nu mai au bani”, a adăugat Rebengiuc.

Mihai Călin a declarat că fără colegii tehnicieni actul artistic e imposibil. „Se pare că s-au tăiat fonduri de la Ministerul Culturii pentru instituţiile care ţin de Ministerul Culturii - teatre naţionale, opera, muzeele naţionale. S-au tăiat fonduri şi atunci primii care au fost loviţi au fost un grup foarte numeros de tehnicieni de-ai noştri, colegi fără de care actul artistic e imposibil”, a spus actorul. El a apreciat că, dacă nu se găseşte o soluţie, o să fie „jale”, iar din septembrie încolo sunt spectacole care nu se pot juca.

Actorul Marius Manole a spus că la TNB situaţia e „destul de gravă”. „Am fost obligaţi din cauza tăierilor bugetare să ne despărţim de 57 de colegi de-ai noştri din departamentul tehnic, care asigură bunul mers al spectacolelor (...). Suntem aici pentru ce se întâmplă în cultura din ţara noastră. (...) De 29 de ani niciun Guvern nu a avut prioritar sau măcar pe lista de priorităţi o reformă serioasă, profundă în sectorul acesta (...). Le cerem ministrului Culturii, premierului şi ministrului Finanţelor ca, dacă tot suntem pe creştere economică (...), să ne dea banii, că altfel înţeleg că e răzbunare pentru faptul că actorii au coborât în stradă când a fost nevoie de noi, când au fost legile pe justiţie, OUG-urile”, a declarat Marius Manole.

Potrivit actorului şi muzicianului Tudor Chirilă, Codul muncii nu este o umbrelă pentru toată lumea. „Codul muncii apără contractele de muncă pe perioadă nedeterminată, dar nu apără contractele de muncă pe persoană fizică autorizată şi cele pe drepturi de autor, cele care sunt în discuţie acum pentru neremunerare (...). E nevoie urgent ca aceste contracte să intre sub incidenţa Codului muncii sau pe modelul francez, să existe genul de contract particular. Desigur, pentru rudele unui decedat care sunt posesori de drepturi de autor nu e interesant să le atribui contractele sub Codul muncii (...). În final e vorba de un statut al artistului”, a spus Tudor Chirilă.

Managerul Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), Ion Caramitru, a declarat că abia aşteaptă corpul de control al ministrului Culturii. „Abia îl aştept. De altfel, domnul ministru are toate documentele pe masă, pentru că noi trimitem lună de lună tot ce se mişcă din punct de vedere financiar - nu numai noi, toate instituţiile - iar evaluarea managementului a fost făcută recent şi nota este aproape zece”, a răspuns directorul Naţionalului.

El a spus că a fost ministru al Culturii patru ani şi că şi-a dat demisia de două ori pentru probleme de buget, iar acesta a venit după demisia sa, deci convingerea lui e că sunt bani pentru cultură. „Aştept întâlnirea cu primul-ministru, pe care am cerut-o în numele tuturor acestor instituţii cu care împreună am fost la ministrul Culturii pe 23 iunie. Nu sunt în conflict cu ministrul Culturii, am fost şi am cerut toţi care am fost să fim parteneri, pentru că ministrul e obligat să ţină cont de funcţionarea măcar minimal corectă a acestor instituţii, el e responsabilul. Scăderile acestea au venit de la Ministerul de Finanţe (...), hotărârile se iau în plenul Guvernului şi acolo dânsul avea toată puterea să se opună. (...) Miercuri am fost convocaţi la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor pentru audiere şi mergem toţi, vreo 20 de manageri”, a afirmat Caramitru. Potrivit acestuia, TNB are cele mai mari încasări din ţară.

Întrebat de jurnalişti referitor la tehnicienii de la TNB care vor fi daţi afară, Caramitru a precizat că 54 de oameni pleacă în şomaj de mâine, 1 iulie. „Toate instituţiile care funcţionează în subordinea Ministerului Culturii au primit scăderi de buget la capitolul Bunuri şi servicii”, a menţionat el. Directorul TNB a adăugat că aceşti 54 de oameni nu sunt salariaţii propriu-zişi ai teatrului. „Sunt veniţi - să zicem - într-un fel de colaborare, dar conform legii suntem obligaţi să le plătim salariul la fel de mare, dar nu din capitolul Cheltuieli de personal pentru salarizare, ci din capitolul Bunuri şi servicii”, a explicat Caramitru. El a spus că, dacă s-ar „primi aceste posturi pe teatru”, ar costa mai puţin, s-ar face economie. Caramitru a declarat că în 2005 TNB avea trei săli şi 500 de angajaţi, iar în prezent - şapte săli şi 480 de angajaţi. El a adăugat că nevoia de personal ar fi de 650 de oameni.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress