În Cultură AZI

TIFF Oradea, prima ediţie

07 septembrie 2018  11:00| În Cultură | Cultură
TIFF Oradea, prima ediţie

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Oradea va aduce, în perioada 7-9 septembrie, iubitorilor de film românesc un program bogat în premiere şi noutăţi de toamnă, cu şapte premiere nelansate încă în cinema şi patru filme româneşti recente, alături de o parte din autorii şi protagoniştii lor.

Potrivit comunicatului de presă al Biroului TIFF, printre titlurile din program se află cel mai recent film al lui Florin Şerban, „Dragoste 1. Câine”.

Măcelarul, curva şi chiorul/A hentes, a kurva és a félszemü, filmul regizat de János Szász, va da startul evenimentului, de la ora 18.00, la Teatrul Regina Maria. Tot aici, de la 20.30, spectatorii au şansa de a se întâlni cu marele câştigător al Ursului de Aur la Berlin, Nu mă atinge-mă!, (r. Adina Pintilie).

Prima zi de TIFF Oradea aduce în premieră în România lungmetrajul de debut al regizorului ungar Balázs Lengyel, satira de excepţie Lajkó: ţigan în cosmos/Lajkó: Cigány az űrben, într-o proiecţie specială open-air, la Cetate, de la ora 22.00. Proaspăt lansat în cinema, Licu, o poveste românească, le propune orădenilor întâlnirea faţă în faţă cu protagonistul tandrei meditaţii despre condiţia umană de la ora 16.15, la Universitatea Partium, în prezenţa lui Liviu Canţer. În acelaşi loc spectatorii se pot întâlni de la 18.15 cu actorul Vlad Zamfirescu, prezent pentru proiecţia Secretul fericirii, debutul său în regie. Seara se încheie la Universitatea Partium cu premiera, de la 20.45, a mult-aclamatului O vară rock’n’roll / Leto, un portret de excepţie a scenei rock underground din Leningradul anilor ’80, în timp ce la Sinagoga Sion regizorul Csaba Bereczki se întâlneşte cu publicul la proiecţia specială a celui mai nou film al său, Exod de suflete / Soul Exodus.

Festivalul continuă sâmbătă 8 septembrie cu o proiecţie de gală la Teatrul Regina Maria, în prezenţa actorului Dorel Vişan, invitatul de onoare al ediţiei. Seara va continua aici cu premiera Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary şi propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2019. După film urmează o sesiune de întrebări şi răspunsuri la care vor participa actorii Alex Bogdan şi Ilinca Manolache.

La Universitatea Partium de la 18.15, are loc proiecţia Charleston, considerat de mulţi „filmul verii”. De la 20.45, va avea loc premiera naţională Trupa de teatru / Vándorszínészek, cel mai nou film al lui Pál Sándor, unul dintre cei mai prolifici regizori din cinematografia maghiară actuală.

Sinagoga Sion îşi deschide porţile de la ora 17. 00 pentru Recitalul de poezie „Omul şi Taina lui”, susţinut de Dorel Vişan şi găzduind seara primul cine-concert al ediţiei – Independenţa României (1912), acompaniat live de DJ DuBase.

La Cetate, are loc în aer liber, de la 22.00, proiecţia Povestea unui pierde-vară, cel mai nou lungmetraj al lui Paul Negoescu, încă nelansat în cinema.

Duminică, Universitatea Partium aşteaptă publicul de la ora 14.15 cu nu mai puţin de 5 filme, dintre care 3 în premieră – Femeie în război (r. Benedikt Erlingsson), Dragoste 1. Câine (r. Florin Şerban) şi Popeasca (r. Stanca Radu).

Cine-concertul Studentul din Praga, acompaniat live de CelloFun şi Irina Margareta Nistor, promite audienţei un spectacol desăvârşit începând cu ora 21.00 la Sinagoga Sion, în timp ce de la aceeaşi oră la Cetate începe proiecţia open-air Scurtcircuit, în prezenţa lui Cătălin şi Georgianei Saizescu şi a iubitei actriţe Magda Catone.

În fiecare zi, în Piaţa Unirii, începând cu ora 20.30, vor fi proiectate în aer liber, cu intrare gratuită, 3 dintre cele mai apreciate filme ale anului: România neîmblânzită – fabulosul documentar despre frumuseţea sălbatică a ţinuturilor autohtone, Omul care l-a ucis pe Don Quijote – producţia care a uimit la Cannes prin viziunea inedită asupra artei şi Jafuri, maşini şi fidelitate fără limite – intensa poveste de dragoste cu Matthias Schoenaerts şi Adèle Exarchopoulos în rolurile principale.

Documentarul „Caisă” (r. Alex Mavrodineanu) pune pe marele ecran povestea relaţiei dintre un antrenor de box şi un tânăr sportiv foarte talentat, dar a cărui carieră e pusă sub semnul întrebării.

Tot zilnic, de la 21.00, în atmosfera intimă de la Lokal, cinefilii pot urmări calupuri ale celor mai bune scurtmetraje româneşti de la TIFF 2018.

TIFF Oradea este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi co-finanţat de Primăria Municipiului Oradea, prin Consiliul Local Oradea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, ÎNTRE ORELE 12.00-18.00. Comercianţii din raionul Hînceşti, dar şi ansambluri folclorice din România şi Republica Moldova vor participa, sâmbătă şi duminică, între orele 12.00-18.00, în Parcul Crângaşi la Festivalul Marii Uniri, potrivit Primăriei Sectorului 6. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE ÎL SUSŢINE ŞI ÎN EVENTUALITATEA UNEI MOŢIUNI DE CENZURĂ. Premierul ceh Andrej Babis a subliniat, astăzi, că nu va demisiona niciodată, în condiţiile în care mii de cehi au ieşit în stradă, la Praga, pentru a-l contesta, pe fondul acuzaţiilor de răpire şi fraudă ce i-au fost aduse relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

MAJORITATEA, CU SUSPENDARE. 12 indivizi au fost condamnaţi, astăzi, în primă instanţă, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii publice la mitingul anti-ordonanţa 13, din februarie anul trecut care a scos în stradă peste 150.000 de oameni, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

INVESTIŢIE DE SUTE DE MII DE EURO ÎN CULTURI DE CANNABIS ŞI RIG-URI DE MINAT CRIPTOMONEDE. Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de procurorii DIICOT iar alţi patru au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma unor percheziţii în judeţul Dâmboviţa pentru destructurarea unei grupări care, în ultimii trei ani, ar fi produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de produse cannabice. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress