În Economie AZI

29 septembrie 2018, ultima zi pentru a cere banii din Start-Up Nation 2017

05 septembrie 2018  13:45| În Economie | Economie
29 septembrie 2018, ultima zi pentru a cere banii din Start-Up Nation 2017

Câştigătorii din programul Start-Up Nation 2017 mai au la dispoziţie mai puţin de o lună pentru a solicita banii de la stat, în condiţiile în care termenul-limită, 29 septembrie, nu va fi prelungit.

Beneficiarii au obligaţia, conform procedurii de implementare a programului, ca în maximum un an de la intrarea în vigoare a Acordurilor de finanţare să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia aferentă cererii de plată/rambursare la sediul Agenţiilor pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului, dar nu mai târziu de 29 septembrie 2018.

„Nu va fi nicio amânare, 29 septembrie este ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru că, la sfârşitul lunii decembrie, va fi ultima zi de plată în Start Up Nation 2017.

Îi rog pe toţi cei care au aplicat în Start-Up Nation 2017 să vină cât mai repede la ghişeele agenţiilor regionale şi la băncile partenere, astfel încât să intre cât mai repede în posesia finanţării, pentru că bani există, sunt în conturile băncilor şi în conturile agenţiilor regionale”, a declarat Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Finalizarea ediţiei 2017 a Start-Up Nation este o premisă esenţială pentru demararea ediţiei 2018 a programului.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin Lume

ECHIPELE DE SALVARE DEZGROAPĂ VICTIMELE ALUNECĂRII DE TEREN DIN LOCALITATEA MINIERĂ ITOGON. Bilanţul taifunului Mangkhut care a lovit arhipelagul Filipine a crescut la 81 de morţi şi ar putea să crească în continuare, au anunţat, astăzi, autorităţile, citate de AFP. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Stat de drept

ACORD DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI. Fostul preot Cristian Pomohaci a fost audiat, astăzi, la Parchetul General, într-un dosar în care este urmărit penal pentru evaziune fiscală, după ce nu ar fi declarat peste 150.000 de euro, venituri din cedarea folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI În cultură

EXPERIENŢĂ VIRTUALĂ DEDICATĂ CENTENARULUI. În perioada 20-23 septembrie, clujenii sunt invitaţi la Festivalul Cluj Symphony Experience, 3 zile care vor aduce împreună diverse naționalități, stiluri muzicale, contexte, oameni, toate pentru a îndeplini un scop comun: armonia. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin ţară

FEMEIA DE SERVICIU A ÎNCERCAT SĂ APRINDĂ FOCUL ÎN SOBĂ. Un elev de 14 ani şi o îngrijitoare au fost răniţi şi aproximativ 70 de elevi şi 7 profesori au fost evacuaţi, în urma unei explozii care s-a produs în această dimineaţă la o şcoală din localitatea mureşeană Voiniceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România are lipici la tehnologia contactless

România are lipici la tehnologia contactless

Tehnologia contactless a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România, care... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cioplitorul în piatră - Camilla Lackberg

Comunitatea din Fjällbacka se confruntă cu o tragedie: o fetiţă a fost găsită înecată în mare, prinsă în năvodul unui pescar. Deşi la început pare un accident, medicii legişti descoperă că plămânii fetiţei nu conţin apa sărată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress