Vechimea medie a parcului de autoturisme din România, în 2018, a fost de 15,4 ani, peste media Uniunii Europene, de 11 ani, conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) din România.
Recentele date referitoare la evoluţia parcului auto din România, publicate de către autorităţi, arată o deteriorare constantă a vârstei medii a acestuia, dar mai important, creşterea numărului de autoturisme vechi şi foarte vechi care continuă să-l alimenteze din plin, mai ales după eliminarea Timbrul de mediu.
Autoturismele a căror normă de poluare este foarte ridicată, respectiv o vechime de peste 15 ani - vârsta la care se califică pentru Programul Rabla - aveau, la sfârşitul anului 2018, o pondere de circa 47%.
Potrivit APIA, având în vedere evoluţia nivelului maxim admis al emisiilor poluante pentru omologarea autovehiculelor, dar şi nivelul acestora în trafic, această situaţie reflectă potenţialul extrem de ridicat de deteriorare a calităţii aerului din oraşe. O vechime de peste 15 ani corespunde unor norme de poluare, în cel mai fericit caz, de Euro3.
În acest context, este de remarcat creşterea ponderii autoturismelor cu motorizare diesel existente în parcul auto din România, care, pe parcursul anului 2018, aproape s-a dublat, de la 24,8% la 44,6%.
În ce priveşte repartizarea parcului de autoturisme între regiunile de dezvoltare ale României, aceasta relevă o distribuţie relativ echilibrată (10% - 13%), cu excepţia Bucureşti - Ilfov, unde se înregistrează şi un număr superior de vehicule cu vârstă mai mică de 10 ani.
Un alt indicator relevant pentru dimensiunea parcului auto naţional şi potenţialul său de creştere este gradul de motorizare. Din acest punct de vedere, România, cu cele 328 unităţi la mia de locuitori este pe ultimul loc în UE. Media pe ansamblul ţărilor din UE, consemnată în 2016, a fost de 587 autoturisme/1.000 locuitori.
Din informaţiile publicate de către autoritatea de înmatriculare (DRPCIV) rezultă că, în 2018, parcul auto naţional din România ajunsese la aproape 8,20 de milioane de unităţi, în creştere cu 7,30% faţă de 2017, când erau consemnate peste 7,635 milioane de unităţi. Din acest total, 1.381.620 erau înmatriculate în Bucureşti, acestea din urmă înregistrând un salt de 4,64%, comparativ cu 2017.
În acelaşi timp, în capitală, numărul autoturismelor înregistrate la 31 decembrie 2018 a ajuns la peste 1,106 milioane de unităţi, majoritatea (610.765) cu motoare pe benzină, iar 495.539 de exemplare încadrate la categoria de vechime peste 12 ani.
Din totalul autovehiculelor înmatriculate în Bucureşti, 667.483 aveau motorizare pe motorină, iar 417.853 erau mai vechi de 11 - 15 ani.
Numărul autovehiculelor noi sau relativ noi (0-2 ani vechime) se situa în Bucureşti, la sfârşitul anului 2018, la 168.435 unităţi, în creştere cu 7,77%, comparativ cu finele anului anterior, din care 130.687 erau autoturisme.
La nivel naţional, 2,546 milioane de unităţi erau mai vechi de 11-15 ani, 2,012 milioane de unităţi aveau vechime între 16 şi 20 ani iar 1,892 milioane aveau peste 20 de ani vechime.
În ceea ce priveşte autovehiculele cu vechime de 0-2 ani, la nivel naţional, erau înregistrate, la sfârşitul lui 2018, 329.069 de unităţi, din care 235.704 de autoturisme.
Potrivit DRPCIV, la finele lui 2018, pe drumurile din România circulau 3,942 de milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,791 milioane de maşini diesel.
05 decembrie 2019
06 decembrie 2019
06 decembrie 2019
06 decembrie 2019
06 decembrie 2019
Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.
[ Vezi toate ]