În Economie AZI

Atenție la roaming involuntar în apropierea granițelor!

11 iunie 2019  14:30| În Economie | Economie
Atenție la roaming involuntar în apropierea granițelor!
ANCOM le atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care au serviciul de roaming activat, că pot ajunge în situația de a utiliza involuntar acest serviciu în apropierea granițelor țării. 

Roaming-ul involuntar apare când telefonul sau tableta se conectează automat la o rețea dintr-o țară vecină, iar utilizatorii, deși se află pe teritoriul României, folosesc serviciile de comunicații în roaming.

„Periodic monitorizăm localitățile și drumurile situate la granițele țării unde există risc de roaming involuntar și publicăm lista localităților. Obiectivul nostru este ca utilizatorii care călătoresc în zonele de graniță să fie avertizați asupra acestui risc și să cunoască metodele prin care pot evita conectarea la rețelele operatorilor statelor vecine și implicit costurile suplimentare. Trebuie menționat faptul că, în cazul în care au telefonul setat pentru conectarea automată la rețea, utilizatorii intrați în roaming involuntar vor rămâne captivi în rețeaua statului vecin cât timp terminalul recepționează semnal de la rețeaua operatorului respectiv, chiar dacă există semnal de la operatorul național la care este abonat. Pentru a evita astfel de situații, recomandăm dezactivarea opțiunii de selectare automată a rețelei și selectarea manuală a rețelei, în zonele aflate în apropierea granițelor”, a declarat Cristin Popa, director executiv al Direcției Executive Monitorizare și Control.

Roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.  

Utilizatorul, deși se află pe teritoriul României, va fi astfel facturat pentru serviciile de comunicații  utilizate în roaming, ca și cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.

Furnizorii au obligația de a informa utilizatorii asupra tarifelor, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv, imediat după conectarea la rețeaua parteneră, fără întârzieri nejustificate.

Utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu. 

În cazul în care telefonul sau tableta se conectează automat la rețeaua unui stat vecin membru al Uniunii Europene cum ar fi Bulgaria sau Ungaria, apelurile primite sau efectuate și consumul de date se vor tarifa conform mecanismului Roam like at home. Mai exact, tarifarea se va realiza ca și cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei rețele, în măsura în care acesta nu depășește limitele unei utilizări rezonabile. După epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplică tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național. În cazul abonaților RCS&RDS, tarifele aplicabile pentru convorbirile și consumul de date efectuate în roaming sunt exceptate de la Roam like at home.

Cheltuieli mult mai mari, însă, pot rezulta în urma conectării la rețeaua unui operator dintr-un stat vecin care nu este membru UE, cum sunt Moldova, Ucraina și Serbia. În aceste țări, tarifele de roaming aplicabile nu sunt reglementate, fiind semnificativ mai mari.

Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea județelor aflate la graniță există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar. Localitățile identificate ca având un potențial risc de intrare în roaming involuntar se găsesc în judeţele Arad, Bihor, Botoșani, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Mehedinți, Maramureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vaslui.

Utilizatorii pot consulta lista actualizată, în 2018, a localităților de graniță identificate de ANCOM ca având un risc potențial de intrare în roaming involuntar, în funcție de operator. Lista indică localitățile cu risc de roaming involuntar în care, în funcție de deplasarea utilizatorului, echipamentul mobil se poate conecta temporar la rețeaua unui operator străin, dar și localitățile cu risc crescut de roaming involuntar, unde echipamentul mobil se poate conecta permanent la rețeaua unui operator străin pe toată suprafața localității respective. Listele nu sunt exhaustive, fiind posibil ca fenomenul de roaming involuntar să se manifeste și în alte localități. Pe măsură ce acestea vor identificate, lista va fi actualizată. 

Sfatul ANCOM:

Atunci când sunteți în zone de graniță, trebuie să fiți atenți când folosiți telefonul. Operatorii au obligația să vă anunțe prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin. S-ar putea însă, din neatenție, să nu dați importanță unor astfel de mesaje. Și atunci, pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor este bine să vă luați câteva măsuri de precauție:

  - selectați manual rețeaua (dezactivați opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei);

  - solicitați operatorului să vă activeze serviciul de roaming numai la cerere, când vă deplasați în străinătate;

  - verificați la ce rețea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CONCURENŢI DIN 11 ŢĂRI S-AU ADUNAT LA SALONIC. Membrii echipei României au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin Lume

ÎN NOIEMBRIE, VA DEVENI CEL MAI LONGEVIV PREMIER NIPON. Coaliţia la puterea din Japonia a câştigat o majoritate confortabilă în Dietă în urma alegerilor desfăşurate duminică, dar insuficientă pentru garantarea îndeplinirii ambiţiei premierului Shinzo Abe de a reforma Constituţia. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Stat de drept

OBLIGATIVITATEA INFORMĂRII DETALIATE ŞI COMPLETE A ELECTORATULUI. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PARCUL LIBERTĂŢII POATE FI ADMIRAT ŞI PE TIMPUL VERII. O alee cu crini regali, albi şi roz-magenta, încântă sutele de orădeni care se plimbă pe malul Crişului din centrul municipiului Oradea. Este aceeaşi alee care, în primăvară, impresiona prin zecile de mii de lalele multicolore. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Caniculă şi furtuni puternice

Caniculă şi furtuni puternice

Vremea se menţine şi azi foarte caldă, caniculară în Câmpia Română şi Dobrogea, disconfortul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 30 iunie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de peste 55,15 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress