În Economie AZI

Cea mai slabă creştere din ultimii 29 de ani pentru economia Chinei

17 ianuarie 2020  13:30| În Economie | Economie
Cea mai slabă creştere din ultimii 29 de ani pentru economia Chinei

Anul trecut, PIB al Chinei a crescut cu 6,1%, cel mai slab avans al economiei după 1990, când China a înregistrat o creştere economică de 3,9%. 

Cifra anunţată vineri de Biroul naţional de statistică este în concordanţă cu ţinta de 6%-6,5% fixată la începutul anului trecut de Guvernul de la Beijing.

Datele statistice mai arată că, în ultimul trimestru din 2019, economia chineză s-a stabilizat, înregistrând un avans de 6% în ritm anual, neschimbat comparativ cu trimestrul al treilea, ceea ce sugerează că măsurile de stimulare adoptate în ultimii ani încep  să dea roade.

Anul acesta este unul crucial pentru atingerea obiectivului Partidul Comunist vizând dublarea PIB şi a veniturilor în deceniul 2010-2020 şi transformarea Chinei într-o naţiune moderat prosperă.

Potrivit unor surse guvernamentale, Beijingul intenţionează să stabilească o ţintă de creştere mai redusă, de aproximativ 6%, în acest an comparativ cu cea de 6-6,5% stabilită pentru 2019, bazându-se pe majorarea investiţiilor în infrastructură pentru a evita o încetinire şi mai gravă.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

18 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) trebuie regândit, nu desfiinţat, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România. [ Citeste mai departe ]

18 februarie 2020

AZI Prin Lume

URMEAZĂ NEGOCIERI ÎNTRE TALIBANI ŞI ARMATA AFGANĂ. Talibanii au anunţat finalizarea unui acord cu Statele Unite, după mai mult de un an de negocieri, ceea ce va permite semnarea documentului la Doha la sfârşitul acestei luni, deschizând astfel calea soluţionării unui îndelungat conflict armat. [ Citeste mai departe ]

18 februarie 2020

AZI Stat de drept

SURSĂ PERSONALĂ DE VENITURI ILICITE. În motivarea deciziei prin care a decis plasarea medicului Mircea Beuran în arest la domiciliu, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti precizează că, prin acţiunile sale a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria „piaţă de desfacere”. [ Citeste mai departe ]

18 februarie 2020

AZI În cultură

GALA ARE LOC PE 24 MARTIE. Filmul „La Gomera”, regizat de Corneliu Porumboiu, a primit cele mai multe nominalizări - 13 - la Premiile Gopo 2020, informează organizatorii. [ Citeste mai departe ]

18 februarie 2020

AZI Prin ţară

VERIFICARE PERMANENTĂ ÎN PERIOADA URMĂTOARE. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 1,2 milioane de lei, în urma unei acţiuni de control derulată în întreaga ţară, care a vizat condiţiile de transport pe căile ferate şi serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor în zona gărilor. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Nu prea mai sunt bani pentru persoanele cu dizabilităţi

Nu prea mai sunt bani pentru persoanele cu dizabilităţi

Prim-ministrul interimar Ludovic Orban a declarat că plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Cîţu ar vrea înlocuirea alocaţiei pentru copii cu vouchere

Cîţu ar vrea înlocuirea alocaţiei pentru copii cu vouchere

Ministrul demis şi propus al Finanţelor, Florin Cîţu, susţine varianta înlocuirii alocaţiilor... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Şedinţă foto specială

Şedinţă foto specială

Un pui de urs polar de trei luni a explorat, pentru prima dată, spaţiul exterior din adăpostul... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Perioada de carantină se încheie mâine

Perioada de carantină se încheie mâine

Până în prezent, nu au fost identificaţi alţi cetăţeni români printre persoanele de pe nava... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress