În Economie AZI

Economia Chinei pune frână

15 iulie 2019  16:00| În Economie | Economie
Economia Chinei pune frână
PIB al Chinei a înregistrat, în trimestrul al doilea din 2019, un avans de 6,2%, este cel mai mic avans al PIB înregistrat de la debutul publicării datelor trimestriale în 1992. 

Cu toate acestea creşterea economică rămâne în intervalul vizat de Beijing pentru acest an, între 6% şi 6,5%, după un avans de 6,6% în 2018.

Mao Shengyong, purtătorul de cuvânt al Biroul naţional de statistică (BNS),  a recunoscut că mediul economic este în continuare complicat, atât în China cât şi în străinătate, creşterea mondială încetineşte iar instabilităţile şi incertitudinile externe cresc.

Pentru a susţine economia, Guvernul chinez s-a angajat, în luna martie, să reducă presiunea fiscală asupra companiilor cu 265 miliarde de euro.

De asemenea, Beijingul încearcă să realizeze un echilibru între susţinerea companiilor care au nevoie de credit, fără a majora însă gradul de îndatorare. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
„VINOVAT” ESTE UN CAMION DE MARE TONAJ. Un crater s-a format azi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la intersecţia Gorjului, după ce s-a surpat asfaltul, o maşină a suferit avarii, dar nimeni nu a fost rănit. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin Lume

OPOZIŢIA CONSIDERĂ CĂ DECIZIA ESTE „BRUTALĂ”. Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Stat de drept

DOAR UN CERCEL ERA AL ALEXANDREI. Anchetatorii au identificat, la percheziţia maşinii lui Gheorghe Dincă, şi o poşetă albastră care nu este a fetelor, Luiza sau Alexandra, au precizat, surse judiciare. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI În cultură

SPECTACOL MONTAT ÎN 15 ŢĂRI. Un fragment din celebrul musical „We Will Rock You” va fi prezentat pe scena Festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc între 22 şi 25 august, în Piaţa Sfatului din Braşov. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin ţară

LANSAREA UNUI PLIC FILATELIC. Împlinirea, azi, a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Decorat post mortem

Decorat post mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Torok,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Consultaţii medicale în stradă

Consultaţii medicale în stradă

Zeci de persoane în vârstă au apelat, azi, la consultaţiile gratuite asigurate în aer liber de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress