În Economie AZI

Energie ieftină, dezinteres pentru eficientizare

20 iunie 2019  15:30| În Economie | Economie
Energie ieftină, dezinteres pentru eficientizare

Cea mai mare barieră în calea eficienţei energetice în România este preţul mic al energiei, drept pentru care consumatorii nu sunt stimulaţi să ia măsuri de eficientizare, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al ANRE.

El a participat la conferinţa de presă organizată de OMV Petrom, în cadrul căreia, compania petrolieră a anunţat că va sprijini, până în 2022, cu patru milioane de euro programul “România eficientă”.

“Am mai spus-o, dar o repet, pentru că trebuie să ne intre în subconştient. Părerea mea este că, în România, cea mai importantă barieră în calea eficienţei energetice este chiar preţul energiei, care este foarte, foarte mic în România, astfel că românii nu sunt stimulaţi să ia măsuri de eficienţă energetică. Oricât de ieftină ar fi energia, tot este mai scumpă decât cea mai ieftină, adică cea neconsumată”, a explicat Nagy-Bege.

Vicepreşedintele ANRE a arătat că trebuie să existe acţiuni de conştientizare a consumatorilor şi de pregătire a lor pentru perioada când preţurile reglementate de stat vor dispărea, aceasta fiind doar o chestiune de timp.

“Alternativa la preţuri plafonate, reglementate, este un comportament responsabil al consumatorilor faţă de noi înşine, faţă de societate, de sănătatea noastră, faţă de confortul nostru, de nivelul nostru de trai şi faţă de mediul înconjurător. Eficienţa energetică poate avea efecte benefice în toate aceste domenii”, a spus Nagy-Bege.

Potrivit acestuia, consumul de energie în clădiri reprezintă peste 40% din consumul de energie în total în Europa şi 45% în România. “Sectorul clădirilor este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon, iar 75% din clădirile din Uniunea Europeană sunt ineficiente energetic, iar în cazul României stăm mult mai prost”, a precizat vicepreşedintele ANRE.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

UNA DIN DOUĂ SOLUŢII, CARE, DE FAPT, SUNT TREI. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că nu va demisiona, însă nu este „lipit de scaun” şi dacă vrea cineva să îl demită, o poate face. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Prin Lume

NEGOCIAZĂ CU BEIJING, DAR ÎI ŞI PUNE FRÂNĂ. Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Banca Mondială, reproşând instituţiei financiare internaţionale că împrumută bani Chinei. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Stat de drept

N-A MAI AJUNS LA PARLAMENT. Deputatul de Arad Florin Tripa (PSD), a declarat, la ieşirea de la audieri din sediul DNA Timişoara, că are calitatea de suspect de trafic de influenţă în legătură cu angajarea unei persoane la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI În cultură

Muzeul Băncii Naționale a României a găzduit, vineri, vernisajul expoziției temporare Nicolae Bălcescu - 200 de ani de la naștere, organizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României. [ Citeste mai departe ]

09 decembrie 2019

AZI Prin ţară

AU PREDAT ÎN WEEK-END 4 APARTAMENTE. Un grup de 13 angajaţi ai unei companii din Oradea au ajutatr la finalizarea unor locuinţe pentru familii aflate în dificultate, atât pentru a marca Ziua Internaţională a Voluntariatului, 5 decembrie, cât şi sărbătoarea de Moş Nicolae. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteo, respectiv ninsoare,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Hidroelectrica vrea să cumpere CEZ România şi Enel România

Hidroelectrica vrea să cumpere CEZ România şi Enel România

Hidroelectrica a început procedurile de cumpărare a grupurilor CEZ România şi Enel România,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Au găsit epava lui Scharnhorst

Au găsit epava lui Scharnhorst

Epava unuia dintre cele mai temute vase de luptă germane din perioada Primului Război Mondial a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trei sferturi din necesar

Trei sferturi din necesar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat joi seara că medicii de familie au estimat un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress