În Economie AZI

Executivul a trecut OUG care introduce Declaraţia unică

15 martie 2018  17:15| În Economie | Economie
Executivul a trecut OUG care introduce Declaraţia unică

Ordonanţa de urgenţă referitoare la declaraţia unică a fost adoptată, joi, de Guvern, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Această OUG schimbă fundamental acest mecanism, şi anume trecem de la un sistem cu şapte declaraţii pentru persoanele fizice la o singură declaraţie unică. În primul rând, schimbăm alte chestiuni legate de modalitatea de plată, nu mai sunt patru plăţi anticipate, avem o singură plată, o singură dată de depunere, şi anume 15 iulie, în acest an, fiind un an în care, practic, facem o tranziţie de la sistemul anterior la noul mecanism de declarare a contribuţiilor, urmând ca, din anul următor, să fie data de 15 martie ca dată de depunere a formularului şi, desigur, şi data de plată unică”, a declarat Teodorovici după şedinţa de Guvern.

Noul mecanism prevede estimarea venitului pentru anul curent.

„Mergem pe ideea închiderii anului anterior şi estimarea venitului anului curent pentru cei care sunt vizaţi de această ordonanţă. De asemenea, sunt şi anumite dispoziţii tranzitorii, care se referă la formulare deja cunoscute - 600, 221, 220, 201 -, deci diferite astfel de obligaţii fiscale, care de la caz la caz sunt tratate separat, în sensul că, dacă informaţiile există la nivelul Fiscului, nu va mai fi nevoie ca acel contribuabil să depună încă o dată declaraţia unică”, a explicat Teodorovici.

Noul sistem vizează şi depunerea declaraţiei unice online, pentru acest lucru fiind acordată o reducere cu 5% a obligaţiilor de plată faţă de stat. „Mai mult, dacă se face o plată anticipată pentru veniturile estimate în anul în curs până la 15 decembrie, mai sunt încă 5% reducere pentru această plată anticipată. Deci, un contribuabil poate avea în total 10% reducere pentru obligaţiile faţă de stat”, a arătat Teodorovici.

Au fost luate în calcul toate posibilele scenarii vizate de noul mecanism.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin Lume

TABĂRĂ SUPRAPOPULATĂ. 2.000 de solicitanţi de azil vor fi transferaţi de pe insula Lesbos în partea continentală a Greciei până la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat, astăzi, guvernul elen, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Stat de drept

„A FOST AGRESAT ŞI S-A APĂRAT CUM A PUTUT”. Daniel Gabriel Husein, poreclit „Dasaev”, principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, la o terasă din centrul Brăilei, a primit, astăzi, mandat de arestare pentru 29 de zile. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI În cultură

DOI VIOLONIŞTI ITALIENI PE LOCURILE II ŞI III. Preşedintele juriului secţiunii Vioară a Concursului Internaţional „George Enescu”, Pierre Amoyal, a premiat doar locurile doi şi trei, premiul I neacordându-se la această ediţie. [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2018

AZI Prin ţară

STARE GRAVĂ. Un copil se află în stare gravă după ce a căzut, astăzi, de la etajul al doilea al unei şcoli din municipiul Constanţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, înot de la Sulina la Istanbul

Avram Iancu, bărbatul care a traversat înot Canalul Mânecii acum doi ani, şi-a propus un nou... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

UniCredit nu fuzionează cu Société Générale

Jean-Pierre Mustier, directorul general al băncii italiene UniCredit, a dezminţit speculaţiile... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cioplitorul în piatră - Camilla Lackberg

Comunitatea din Fjällbacka se confruntă cu o tragedie: o fetiţă a fost găsită înecată în mare, prinsă în năvodul unui pescar. Deşi la început pare un accident, medicii legişti descoperă că plămânii fetiţei nu conţin apa sărată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Cadou de lux pentru preşedintele Turciei

Emirul Qatarului, şeicul Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, i-a oferit în dar preşedintelui... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress