În Economie AZI

Gazele se scumpesc de la 1 august

31 iulie 2018  14:00| În Economie | Economie
Gazele se scumpesc de la 1 august

Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând cu 1 august 2018, cu 5,83%, a informat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

„Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, se arată într-un comunicat al ANRE.

În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

NINSORI, PRECIPITAŢII MIXTE ŞI POLEI. Meteorologii au emis, astăzi, o informare de ninsori, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de marţi dimineaţă până miercuri după-amiază în majoritatea regiunilor. [ Citeste mai departe ]

21 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

CEL DE-AL PATRULEA PILOT NU A FOST ÎNCĂ GĂSIT. Doar unul dintre cei patru piloţi ruşi a supravieţuit în urma coliziunii de săptămâna trecută dintre cele două bombardiere tactice ruseşti de tipul Su-34 deasupra Strâmtorii Tătare, au comunicat în weekend mass-media ruse, pe fondul unor informaţii contradictorii emise de surse din Ministerul Apărării de la Moscova după accident. [ Citeste mai departe ]

21 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

DECIZIA NU ESTE DEFINITIVĂ. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au constatat legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea probelor şi a activităţii de urmărire penală în dosarul Belina, în care Sevin Shhaideh a fost trimisă în judecată. Judecătorii au stabilit că judecata poate începe, însă decizia nu e definitivă. [ Citeste mai departe ]

21 ianuarie 2019

AZI În cultură

Poimâine, la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş. Primii, se strâng jurnaliştii. Mai devreme, pe la 11. Vor evoca personalităţi ale breslei şi aspecte ale muncii de presă Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, academicianu` Gheorghe Păun, Miron Manega, Mihai Golescu, directoru` cotidianului piteştean „Argeşul” ş. a. Lansând totodată volumu` „Monografia comunelor din Argeş”, de certă atracţie şi utilitate pentru locuitorii judeţului şi nu numai. [ Citeste mai departe ]

21 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

STARE STABILĂ. Un elev în vârstă de 18 ani a fost înjunghiat, astăzi, lângă liceul din Puieşti, judeţul Vaslui. Elevul a fost transportat la Spitalul din Bârlad, în stare stabilă, iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs agresiunea. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

24 de decese din cauza gripei

24 de decese din cauza gripei

Încă patru persoane din Bucureşti şi din judeţele Braşov, Gorj şi Prahova, au murit din cauza... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Consiliul Concurenţei a sancţionat 6 companii pentru înţelegere anticoncurenţială

Consiliul Concurenţei a sancţionat 6 companii pentru înţelegere anticoncurenţială

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 9.002.621,75 lei (aproximativ... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Memoriile războinicului Kumagai - Donald Richie

Kumagai Naozane este o figură legendară a cronicilor nipone, un războinic faimos din clanul Taira – una dintre forţele politice care au dominat Japonia de-a lungul perioadei Heian (794–1185).

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress