În Economie AZI

Hidroelectrica a respectat legea când a reziliat contractul cu EFT

25 ianuarie 2018  15:45| În Economie | Economie
Hidroelectrica a respectat legea când a reziliat contractul cu EFT

Tribunalul Arbitral de la Geneva a stabilit că denunţarea contractului încheiat de Hidroelectrica cu traderul de energie EFT AG a fost perfect legală, potrivit unui comunicat al Euro Insol.

„La sfârşitul lunii decembrie 2017, Hidroelectrica a obţinut un succes important în faţa unei instanţe arbitrale internaţionale, după ce a câştigat în faţa instanţelor româneşti toate litigiile generate de denunţarea de către administratorul judiciar Euro Insol a contractelor de furnizare energie electrică încheiate cu traderii de energie în perioada 2003 - 2011. Tribunalul Arbitral de la Geneva a stabilit că denunţarea contractului încheiat de Hidroelectrica cu traderul de energie EFT AG a fost perfect legală, iar această hotărâre este de o importanţă excepţională, constituind chiar o premieră în jurisprudenţa instanţei de la Geneva, din perspectiva faptului că legea aplicabilă litigiului a fost legea elveţiană, nu legea română”, se arată în comunicat.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în iunie 2012, pe fondul unei secete extreme, a acumulării unor datorii de peste 4 miliarde de lei şi a degradării indicatorilor financiar-contabili, materializaţi în pierderi de aproape 700 de milioane de lei pe exerciţiile financiare 2011 - 2012 şi a unei trezorerii nete negative de 763 de milioane de lei.

La data deschiderii procedurii, Hidroelectrica era parte în 11 contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie (între care şi două societăţi din grupul EFT), prin care energia era vândută sub costul de producţie şi la jumătate faţă de preţul pieţei. Unele contracte au fost renegociate şi menţinute, iar altele denunţate, rezultând în urma denunţării o cantitate de energie disponibilizată de 42.078.316 MWh, ce a fost valorificată la preţuri net superioare.

Conform Euro Insol, în urma contractelor încheiate cu traderii din grupul EFT, Hidroelectrica a înregistrat o pierdere de 502 milioane de lei doar în perioada 2006 - 31 mai 2012, motiv pentru care toate contractele şi convenţiile încheiate cu EFT au fost denunţate începând cu 1 august 2012.

În instanţele româneşti, ambele societăţi EFT - EFT AG şi EFT România - au contestat măsura denunţării contractelor de furnizare energie, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia, iar soluţia a rămas irevocabilă, prin respingerea recursurilor EFT de către Curtea de Apel Bucureşti.

EFT AG şi EFT România au formulat de asemenea contestaţie împotriva Tabelului preliminar al creanţelor Hidroelectrica, solicitând înscrierea în Tabel cu suma de 2,5 milioane de euro cu titlu de daune pentru invocarea de către Hidroelectrica a clauzei de forţă majoră în anul 2011. Ca efect al forţei majore, cantitatea de energie electrică livrată către EFT România în anul 2011 a fost diminuată cu 118 GWh (reprezentând aproximativ 5% din cantitatea anuală contractată).

Instanţele din România - Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti - au respins irevocabil şi această contestaţie, stabilind că societăţile EFT nu au înregistrat prejudicii din derularea contractelor de furnizare energie electrică.

Deşi au utilizat toate remediile juridice din legea română, societăţile EFT au profitat şi de prevederile contractuale care stipulau că legea aplicabilă contractelor este legea elveţiană, iar contractele erau supuse jurisdicţiei arbitrale. Existenţa unei clauze compromisorii supune contractul astfel încheiat unei jurisdicţii exclusive, respectiv unei instanţe arbitrale care exclude intervenţia instanţelor statale, astfel că societăţile EFT trebuiau să urmeze în mod normal doar jurisdicţia arbitrală.

Cele două societăţi EFT au profitat însă de caracterul permisiv al normelor din procedura insolvenţei din România, norme care acceptă controlul instanţelor naţionale româneşti asupra denunţării unui contract chiar dacă acesta este supus exclusiv unei legi străine şi unei jurisdicţii arbitrale, explica reprezentanţii casei de insolvenţă.

După ce au pierdut pe linie în instanţele din România şi după trei ani de procese, societăţile EFT au formulat exact aceleaşi cereri şi în faţa unui Tribunal Arbitral din Geneva - respectiv să fie anulată denunţarea contractelor şi să fie obligată Hidroelectrica la plata de daune interese. Reprezentanţii EFT au susţinut că denunţarea contractelor de către Hidroelectrica a produs pierderi financiare de aproximativ 80 milioane euro pentru EFT Elveţia. Prin hotărârea parţială din decembrie 2017, Tribunalul Arbitral a stabilit că denunţarea contractelor de către administratorul judiciar al Hidroelectrica în anul 2012 a fost legală, reconfirmând, astfel, implicit toate hotărârile instanţelor naţionale pronunţate în litigiile cu societăţile EFT.

Conform Euro Insol, soluţia Tribunalului Arbitral reprezintă o premieră, întrucât pe dreptul elveţian denunţarea cunoaşte alte condiţii de exerciţiu faţă de cerinţele din dreptul românesc al insolvenţei, putându-se astfel ajunge în arbitraj la o soluţie de anulare a măsurii denunţării contractelor, în pofida hotărârilor irevocabile din România.

Tribunalul Arbitral din Geneva urmează să soluţioneze şi cererea de despăgubiri formulată de EFT, însă această analiză pleacă din start de la concluzia legalităţii denunţării, or, o denunţare legală nu poate da naştere, în principiu, niciunui prejudiciu. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2
ALERTĂ METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări din după-amiaza zilei de marţi până vineri seara. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin Lume

PENTRU A PĂSTRA PROFILUL TRADIŢIONAL AL ORAŞULUI. Guvernul ungar a discutat interzicerea zgârie-norilor la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţional al capitalei, a declarat şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, transmite MTI. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Stat de drept

APEL AL CSM PRIVIND ANCHETAREA VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. În contextul protestelor violente din 10 august, CSM precizează că susţine magistraţii implicaţi în anchetă, astfel încât aceasta să se deruleze imparţial şi face un apel public către toate instituţiile publice de a se manifesta echidistant, pentru a fi evitate presiunile interne sau externe. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI În cultură

23 DE FILME DIN 12 ŢĂRI. A cincea ediţie a Festivalului de Film Arkadia ShortFest, care se desfăşoară între 15 şi 18 august, în apropierea plajei Corbu (Constanţa), aduce, în cele două secţiuni ale evenimentului, 23 de filme din 12 ţări - Spania, Portugalia, Filipine, Franţa, Belgia, Estonia, Slovacia, Iran, Ungaria, Brazilia şi Marea Britanie. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin ţară

SE SCHIMBĂ SENSUL DE CIRCULAŢIE PE UNA DINTRE BENZI. Având in vedere că, în această perioadă, care cuprinte atât ziua de Sfânta Maria, cât și zilele de sfârșit ale săptămânii, în zona Agenției de Încasare Fetești, se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreuna cu reprezentanții Poliției Rutiere, au luat măsuri în vederea fluidizării traficului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Una dintre cele mai mari sărbători creştine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Biofarm a reuşit un profit net de peste 22 milioane de lei

Biofarm a reuşit un profit net de peste 22 milioane de lei

Biofarm a încheiat primul semestru din 2018 cu un profit net de 22,2 milioane lei, mai mare cu... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

„Fiţi tari!” (slăbănogilor) – i-a îndemnat Iohannis pe liberali, convins că în forma la care i-a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Mici lucruri mărețe - Jodi Picoult

Ruth Jefferson este o asistentă medicală de culoare, cu peste douăzeci de ani de experienţă. La intrarea într-o tură vrea să facă o verificare de rutină a stării unui nou-născut, însă imediat este anunţată că i s-a dat în grijă alt pacient.

[ Vezi toate ]

Magazin

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

O cantitate uriaşă de deşeuri, în special plastic, a ajuns pe plaja staţiunii Cabo San Lucas din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Înţepăturile tigrului de platan, o insectă care s-a dezvoltat din cauza căldurii şi a plantării... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress