În Economie AZI

Investiţii de 303 miliarde de euro alocate prin politica de coeziune

07 septembrie 2018  16:15| În Economie | Economie
Investiţii de 303 miliarde de euro alocate prin politica de coeziune

Volumul total de investiţii alocat proiectelor din economia reală a ajuns la 303 miliarde de euro, în creştere cu 42 miliarde de euro, în primul semestru din 2018, potrivit celor mai recente informaţii din Platforma de date deschise a Comisiei Europene.

„Noile date primite din statele membre arată că implementarea politicii de coeziune continuă să se accelereze şi să sprijine creşterea economică în întreaga Europă.

România, alături de Bulgaria, Cipru, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Slovacia, Spania şi Ungaria, se numără printre statele membre cu cele mai bune performanţe în ceea ce priveşte creşterea numărului de proiecte selectate”, a subliniat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu.

Nivelul alocărilor pentru proiecte specifice, din totalul bugetului politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020, este de 62%, comparativ cu 54%, la finalul anului 2017.

Din totalul investiţiilor planificate în aceeaşi perioadă prin fondurile politicii de coeziune, volumul cheltuielilor făcute în cadrul proiectelor selectate până acum a crescut cu 15%, iar investiţii în valoare de 75 miliarde de euro au fost deja finalizate.

Platforma de date deschise oferă date financiare actualizate privind politica de coeziune.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

19 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PLOI ŞI NINSORI. Ministerul român de Externe a emis avertizări de călătorie pentru Bulgaria şi Spania, din cauza vremii nefavorabile. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

SOCIALIŞTII AU ÎN PARLAMENT DOAR 84 DE DEPUTAŢI DIN 350. Guvernul socialist spaniol condus de Pedro Sanchez nu exclude posibilitatea organizării de alegeri legislative anticipate la sfârşitul lui mai, contrar a ceea ce susţinea până acum, a anunţat, astăzi, Jose Luis Abalos, ministrul Transporturilor, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

DECIZIA; ÎN BRAŢELE LUI IOHANNIS. Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ propunerii ministrului justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr. [ Citeste mai departe ]

20 noiembrie 2018

AZI În cultură

ŞASE SPECTACOLE. Festivalul de teatru pentru deţinuţi MultiArt va aduce pe scena Teatrului Nottara din Capitală, pe 21 şi 22 noiembrie, şase spectacole realizate de persoane private de libertate din penitenciare din Bacău, Craiova, Bistriţa, Codlea şi Bucureşti - Rahova şi Jilava. Intrarea la spectacolele festivalului este liberă, în limita locurilor disponibile. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

UN BĂRBAT ŞI UN COPIL AU MURIT, IAR DOI COPII SUNT RĂNIŢI. Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit şi doi copii au fost răniţi, astăzi, în urma unui incendiu produs la o locuinţă din satul Căldărari, judeţul Ilfov, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

11 reprezentanţi ai pieţei de capital, companii şi persoane fizice, au fondat Asociaţia pentru... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Anul scorpionului - Michael Hartland

China anului 1950, în plin război civil. Un băieţel german, ai cărui părinţi sunt ucişi de soldaţi, este luat şi crescut de comunişti spre a fi folosit mai târziu...

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress