În Economie AZI

MADR vrea mai multe produse tradiționale atestate

16 ianuarie 2020  13:30| În Economie | Economie
MADR vrea mai multe produse tradiționale atestate

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurare a organizat, recent, o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, ai Asociației Bio România, precum și ai Agenției Naționale a Zonei Montane.

Scopul întâlnirii a fost identificarea și stabilirea unui plan care să contribuie la susținerea și promovarea produselor agroalimentare românești înregistrate pe scheme de calitate naționale, precum și la dezvoltarea acestei nișe de produse.

Nechita-Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la această întâlnire alături de Aurel Simion, secretarul de stat coordonator al Direcției Generale Politici în Industrie Alimentară și Comerț și al Agenției Naționale pentru Zona Montană.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre analiza modalităților de a îmbunătăți colaborarea interinstituțională dintre autoritățile responsabile cu implementarea legislației naționale privind atestarea produselor tradiționale, cu scopul creșterii numărului de produse tradiționale atestate de MADR și cultivarea încrederii consumatorilor în calitatea acestor produse.

O altă temă a vizat organizarea de târguri de profil, destinate produselor atestate/recunoscute de MADR distinct față de spațiul alocat produselor convenționale. 

Au mai fost dezbătute subiecte ce privesc elaborarea de noi scheme de calitate voluntare, precum și posibilitățile de finanțare din fonduri europene a produselor agricole și alimentare înregistrate pe scheme de calitate. Totodată, s-a discutat și despre promovarea produselor de calitate agroalimentare românești în cadrul agroturismului.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

26 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

EXPERIMENT FĂRĂ SUCCES ÎN BĂNEASA. Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că există autobuze Euro 6 care circulă goale în centrul Capitalei, exprimându-şi speranţa că Parlamentul va aproba proiectul care permite utilizarea liniei de tramvai ca bandă unică şi că bucureştenii vor alege transportul în comun în defavoarea autoturismului personal. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Prin Lume

UN CAZ DE CONTAMINARE ÎN LIGURIA. Numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus depistate în Italia a crescut la 322, iar dintre acestea 11 au decedat, a anunţat într-o conferinţă de presă directorul Agenţiei de Protecţie Civilă, Angelo Borrelli. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Stat de drept

LA PRIMA CURSĂ A ATERIZAT ÎNTRE BĂLĂRII. Un pilot a relatat, la Tribunalul Bucureşti, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD. [ Citeste mai departe ]

25 februarie 2020

AZI În cultură

49 DE SPECTATORI/CĂLĂTORI LA FIECARE SPECTACOL. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova lansează proiectul „Naveta culturală”. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Prin ţară

LOCUL 5 ÎN CE PRIVEŞTE NUMĂRUL TURIŞTILOR. Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, şi managerul Asociaţiei Visit Mureş, Szőcs Levente, au anunţat că judeţul Mureş va fi reprezentat la trei târguri internaţionale de turism, la Budapesta, Berlin şi Chişinău în prima parte a acestui an şi va fi promovat prin prezentarea machetelor unor castele şi cetăţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Înapoi de unde au fost trimise

Înapoi de unde au fost trimise

Cele trei puncte de lucru din Bucureşti şi judeţul Ilfov ale firmei care a importat 16 containere... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Profitul Romgaz a crescut la 1,43 miliarde de lei

Profitul Romgaz a crescut la 1,43 miliarde de lei

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a raportat un profit net preliminat în creştere cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

„Freddie Mercury Close”

„Freddie Mercury Close”

O stradă din suburbia londoneză unde a trăit Freddie Mercury în adolescenţă a fost redenumită în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Italianul venit în România şi-a vizitat soacra

Italianul venit în România şi-a vizitat soacra

Cetăţeanul italian în vârstă de 71 de ani depistat recent ca infectat cu virusul COVID-19 a fost... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress