În Economie AZI

Ministerul Finanţelor Publice propune prima rectificare pozitivă din 2018

07 august 2018  12:45| În Economie | Economie
Ministerul Finanţelor Publice propune prima rectificare pozitivă din 2018

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat proiectul primei rectificări bugetare pozitive din 2018 cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB. Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării creşterii economice de 5,5% utilizată la fundamentarea legii bugetului de stat de anul 2018.

Astfel, PIB-ul nominal estimat s-a majorat la 945 miliarde lei, faţă de 907,9 miliarde lei cât s-a estimat iniţial.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu suma de 5,99 miliarde de lei. Prin rectificarea bugetară, veniturile au fost actualizate ţinând cont de încasările realizate pe primele 6 luni din acest an, precum şi de măsurile legislative aprobate în 2018.

Astfel, unele bugete componente ale bugetului general consolidat au înregistrat diminuări ale veniturilor (bugetul de stat -1,77 miliarde de lei) iar alte bugete au înregistrat majorări ale veniturilor (de exemplu: bugetul asigurărilor sociale de stat + 897,1 milioane lei, bugetul asigurărilor pentru şomaj + 245,9 milioane lei, bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate + 1,2 miliarde de lei, bugetele locale + 3,48 miliarde de lei, etc.) rezultând per sold un plus de venituri de 5,99 miliarde de lei, deci o rectificare pozitivă.

Cheltuielile bugetului general consolidat se majorează per sold cu 7,09 miliarde de lei.

S-au asigurat fonduri suplimentare: 1.125,9 milioane lei pentru bugetele locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor autorităţilor administraţiei publice locale, din care: 916,5 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale; 209,4 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor determinate de implementarea, la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, a Programului pentru şcoli al României, în perioada septembrie - decembrie 2018-2019.

Ministerul Sănătăţii are 333,6 milioane de lei per sold, din care: 418,3 milioane pentru achiziţionarea de incubatoare şi alte echipamente medicale pentru mamă şi copil, pentru programe şi acţiuni de sănătate, pentru achiziţia unor echipamente de testare auditivă pentru nou-născuţi; 140 milioane pentru dotări cu aparatură medicală în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar”, derulat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; 65,2 milioane lei pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă.

Întrucât veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-au realizat în proporţie mai mare decât estimările iniţial, s-a diminuat subvenţia de echilibrare cu 139,7 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale va avea 1.278,8 milioane lei per sold din care: 765,5 milioane de lei pentru contribuţia României la bugetul U.E.; 240 milioane pentru schemele de ajutor de stat pentru investiţii şi rambursarea accizei la carburanţi pentru transportatori; 200 milioane la Fondul de rezervă bugetară din care se va asigura finanţarea referendumului pentru redefinirea familiei şi a sumelor necesare înlăturării efectelor calamităţilor; alte 580,7 milioane lei, în principal pentru plata despăgubirilor acordate în baza legilor de restituire a proprietăţilor, pentru cheltuieli de investiţii în infrastructura IT şi dotarea ANAF, precum şi pentru participarea României la capitalul Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură;

Ministerul Afacerilor Interne va primi 366,3 milioane lei, per sold, din care 100 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat, 100 milioane lei cheltuieli cu salariile şi 150 milioane lei pentru cheltuieli de investiţii.

Ministerul Educaţiei Naţionale va primi 178,1 milioane lei per sold din care: 200 milioane lei pentru burse şi despăgubiri civile;

51,3 milioane lei pentru cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă destinate Proiectului privind învăţământul secundar; 23,5 milioane lei cheltuieli de investiţii la unităţile de învăţământ; au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli.

Ministerul Transporturilor va avea mai mult cu 170,5 milioane lei, per sold din care 230 milioane lei pentru facilităţile la transport acordate diferitelor categorii sociale (studenţi, pensionari, veterani de război etc.), 250 milioane lei pentru investiţii ale agenţilor economici în infrastructura publică de transport rutier şi feroviar; au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli; de asemenea s-au asigurat credite de angajament suplimentare de 691,9 milioane lei pentru demararea proiectelor de investiţii în infrastructura de transport;

Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i se alocă 73,4 milioane lei, per sold, din care 100 milioane lei pentru plată deconturi la motorină trimestrul II 2018, 21 milioane lei pentru investiţii în infrastructura de îmbunătăţiri funciare; au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli;

Secretariatului General al Guvernului va avea 147,8 milioane lei per sold, din care 115,5 milioane de lei în principal pentru Catedrala Mântuirii Neamului, 5 milioane lei pentru Programul „Investeşte în tine” şi 5 milioane lei pentru schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică;

Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor i se alocă  99,5 milioane lei, per sold, din care 111,6 milioane lei pentru desfăşurarea activităţilor specifice instituţiilor subordonate în cadrul Programului pentru eradicarea pestei porcine africane în cadrul căruia se decontează despăgubiri pentru animalele sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor; au fost reduse sumele identificate ca economii la alte naturi de cheltuieli; Bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate 557,5 milioane lei, per sold, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului din unităţile sanitare; Bugetului asigurărilor sociale de stat 852,1 milioane lei, per sold în principal pentru asigurarea drepturilor de pensie.

Pentru asigurarea acestor sume, pe lângă majorarea veniturilor şi având în vedere necesitatea menţinerii deficitului bugetar, a fost necesară şi reducerea cheltuielilor cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, în principal prin anularea sumelor reţinute conform art.21 din Legea finanţelor publice nr.500/2002, în proporţie de 10% din bugetul aprobat, sume care potrivit legii nu puteau fi angajate de instituţii în primul semestrul al anului, precum şi reducerea unor economii rezultate din analiza plăţilor efectuate pe primele 6 luni ale anului comparativ cu cele programate de instituţii pentru aceeaşi perioadă.

Diminuările au fost operate de la Serviciul Român de Informaţii (-113 milioane lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (-122,1 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (- 44,2 milioane de lei), Ministerul Energiei (- 47,7 milioane de lei), Ministerul Afacerilor Externe (- 35,1 milioane lei), Serviciul de Protecţie şi Pază (- 22,7 milioane lei), Ministerul Turismului (- 17,3 milioane de lei), Serviciul de Informaţii Externe (-16,5 milioane lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (-16,2 milioane lei).

La instituţiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri europene precum şi a lucrărilor de investiţii. Diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash).

Proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

19 aprilie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRIORITATE AU PROIECTELE CU FONDURI EUROPENE. Suma de 3,8 milioane de lei a fost prevăzută în bugetul municipalităţii ieşene pentru vizita Papei Francisc, a anunţat joi primarul Mihai Chirica. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin Lume

VECINII TREBUIE SĂ STEA DE VORBĂ. Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducător din ţările baltice în Rusia, ţară care întreţine cu Estonia, la fel ca şi cu vecinele sale - Letonia şi Lituania - relaţii dificile. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Stat de drept

POPULAŢIA A FOST INDUSĂ ÎN EROARE. Procurorii militari care au întocmit rechizitoriul în dosarul „Revoluţiei” susţin că, din 22 decembrie 1989, la nivelul întregii ţări, a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare - dezinformare şi diversiune - care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI În cultură

DORITORII POT ADMIRA LUCRĂRILE PÂNĂ PE 17 MAI. Expoziţia „România/Franţa - Itinerarii culturale”, care cuprinde o serie de manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondenţă, carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica şi evoluţia legăturilor istorice şi culturale româno-franceze, a fost vernisată, azi, la Biblioteca Academiei Române. [ Citeste mai departe ]

19 aprilie 2019

AZI Prin ţară

A FOST SUPLIMENTAT NUMĂRUL DE ARTERE. Traficul la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a triplat, în ultimele 24 de ore, în urma numărului mare de muncitori români stabiliţi în alte ţări care revin în România pentru a petrece sărbătorile. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Duminică are loc cursa organizată de Constantina Diţă

Ediţia a patra a cursei de alergare Bucharest International 10K, creată la iniţiativa campioanei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

România se va împrumuta în 2019 pentru anii care urmează

Potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, din a doua parte a acestui an,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Grapini s-a întâlnit cu oficialii statului Letiţia

Eurodeputatul Maria Grapini a relatat, pe Facebook, despre o întâlnire pe care a avut-o cu câţiva... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Programul „sparanghelul nemțesc” aduce români acasă

Pe șoseaua care duce dinspre Giurgiu spre Comana, între Frasinu și Băneasa, se făcuse joi pe la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Împotriva uitării

Împotriva uitării

O expoziţie ce cuprinde 78 de portrete de mari dimensiuni ale unor supravieţuitori ai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trend descendent al activităţii gripale

Trend descendent al activităţii gripale

Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress