În Economie AZI

Noi măsuri pentru îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene

02 august 2018  17:30| În Economie | Economie
Noi măsuri pentru îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene

Guvernul a adoptat, astăzi, Ordonanţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Actul normativ are în vedere două măsuri.

Prima este în beneficiul IMM, cărora le oferă oportunitatea finanţării proiectelor din fonduri europene, pentru a sprijini dezvoltarea acestui sector şi competitivitatea.

Practic, se va asigura cadrul legal semnării de contracte de finanţare în limita a 200% din alocare pentru Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, din cadrul Programului Operaţional Regional, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Cea de-a doua măsură vine în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale în calitate de beneficiari ai proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru situaţiile în care operatorul final este altul decât beneficiarul.

Concret, se reglementează şi pentru aceste situaţii modul de cuprindere a taxei pe valoarea adăugată neeligibilă plătită, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate de autorităţile administraţiei publice locale, astfel încât sumele respective vor putea fi incluse în bugetele ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management.

Măsura se aplică proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axele Prioritare 3, 4 şi 7 (scăderea emisiilor de carbon, dezvoltarea urbană durabilă şi diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului), dar şi proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 în domeniul gestionării deşeurilor, modernizării sistemelor de termoficare şi transporturilor pe care autorităţile administraţiei locale le implementează pentru operatorii regionali de apă, respectiv, pentru regiile autonome aeroportuare, cu respectarea prevederilor în domeniul ajutorului de stat.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

15 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TURCIA, INVITAT SPECIAL. Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Culturilor Asiatice - Asia Fest, ce are loc în perioada 16 – 18 noiembrie la Romexpo (pavilionul C3) are ca invitat special Turcia şi aduce publicului bucureştean 3 zile de spectacole cu muzică şi dansuri specifice, bucătărie tradiţională asiatică, ateliere, expoziţii şi multe surprize. Intrarea este 10 lei, iar copiii sub 5 ani au acces gratuit. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

MOARTEA JURNALISTULUI JAMAL KHASHOGGI. Turcia consideră „insuficiente” explicaţiile furnizate astăzi de parchetul saudit privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, insistând asupra caracterului premeditat al operaţiunii, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

AL DOILEA TERMEN. Astăzi are loc un nou termen în dosarul Colectiv. Pentru a se asigura că martorii vin la audieri, oamenii legii au emis mandate de aducere pentru 13 persoane. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI În cultură

Ambasada Irlandei, Institutul Cultural Român şi Institutul Francez organizează cea de-a X-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la Bucureşti. Proiecţiile sunt subtitrate în limba română. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

ALARMĂ FALSĂ. De frica pestei porcine, sătenii din Odaia Manolache, judeţul Galaţi, şi-au tăiat toţi porcii într-o noapte, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

60% dintre români declară că au credite, iar 37% susţin că au cheltuieli lunare obligatorii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress