În Economie AZI

Pauză la Unitatea 2 de la Cernavodă

06 decembrie 2017  13:45| În Economie | Economie
Pauză la Unitatea 2 de la Cernavodă

Nuclearelectrica a decis să oprească Unitatea a centralei nucleare de la Cernavodă, pentru lucrări de verificare şi control.

Nuclearelectrica a adoptat decizia de oprire în seara zilei de 7 decembrie 2017, în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare şi control şi eventual intervenţii punctuale asupra sistemelor Unităţii 2, în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada de iarnă, în conformitate cu programul de mentenanţă preventivă.

Potrivit standardelor de securitate nucleară, astfel de intervenţii proactive şi controlate se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită.

Potrivit companiei, efectuarea verificării şi intervenţiilor punctuale nu va avea niciun impact advers asupra securităţii nucleare, a personalului de exploatare, populaţiei sau mediului înconjurător.

Repornirea unităţii şi resincronizarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc după efectuarea şi finalizarea testelor şi eventualelor intervenţii, în conformitate cu procedurile centralei.

Nuclearelectrica asigură circa 20% din producţia naţională de energie electrică.

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

OFERTE, CHECK-IN, FACTURARE. TAROM a lansat aplicaţia TAROM app şi pe Apple IOS. Astfel, de astăzi, pasagerii pot achiziţiona bilete de pe terminalul mobil, atât pe platforma Apple cât şi pe Android. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI Prin Lume

CONSULTĂRI INTENSE ÎNTRE PREŞEDINTELE EMMANUEL MACRON ŞI PREMIERUL EDOUARD PHILIPPE. Preşedintele Republicii Franceze a remaniat guvernul pentru a forma „o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al cărei mandat politic rămâne acelaşi”, a anunţat, astăzi, palatul Elysée, citat de AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI Stat de drept

Ordonanţa de urgenţă pentru legile Justiţiei a fost publicată, astăzi, în sfârşit, după 30 de ore de la adoptare, timp în care nu s-a ştiut cu exactitate ce conţine, deoarece documentul nu a fost publicat nicăieri. Toate informaţiile au venit de la ministrul Justiţiei. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI În cultură

DESCOPERIT ÎN PATRIMONIUL MUZEULUI. Al patrulea din cele şapte albume realizate de fotograful Unirii, Samoilă Mârza, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, a fost redescoperit recent în patrimoniul Muzeului Olteniei de către cercetătorii instituţiei, în timp ce se documentau pentru crearea albumului „România în Primul Război Mondial”. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI Prin ţară

NU A ADAPTAT VITEZA. Trei persoane au fost rănite, astăzi, după ce un tir s-a răsturnat peste o maşină, pe Drumul Naţional 7 – Valea Oltului, în zona localităţii Milcoiu, judeţul Vâlcea. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Acţionarii BT au aprobat fuziunea cu Bancpost

Acţionarii BT au aprobat fuziunea cu Bancpost

Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat, în cadrul Adunării Generale Extraordinare de astazi,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Grasă şi proastă - Rodica Ojog-Braşoveanu

Viaţa nu e doar în roz. E în toate culorile. Şi dragostea la fel. Nici nu-ţi trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minţi...

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress