În Economie AZI

Relaxare la TVA în Uniunea Eropeană

17 ianuarie 2018  16:45| În Economie | Economie
Relaxare la TVA în Uniunea Eropeană

Potrivit unui proiect de lege având drept scop reformarea modului centralizat în care este stabilită TVA, statele Uniunii Europene se vor bucura de o mai mare libertate în a introduce o cotă de TVA redusă sau chiar să elimine complet TVA la anumite produse.

Comisia Europeană va prezenta joi o propunere în acest sens, relatează Agerpres. Propunerea poate suferi modificări şi depinde de aprobarea statelor membre şi a Parlamentului European.

Conform propunerii, statele UE vor putea perceape TVA zero la o gamă largă de produse, eliminând actuala interdicţie care există  cu privire la produsele scutite de TVA, interdicţie contestată de unele state membre.

Cotele reduse sau zero de TVA se vor aplica tuturor produselor, exceptând celor în mod expres excluse, cum sunt combustibilii, alcoolul sau ţigările. În schimb, statele UE va trebui să menţină o medie ponderată a TVA de cel puţin 12% şi să aplice o cotă redusă doar pentru un număr limitat de produse.

Înainte de referendumul din 2016 cu privire la Brexit, refuzul UE de a extinde lista produselor scutite de TVA a fost criticată în Marea Britanie pentru aşa-numită "taxă pe absorbante intime", pentru că produsele de igienă pentru femei nu puteau beneficia de o TVA sub 5%.

Potrivit noii propuneri, absorbantele intime vor putea fi scutite de  TVA, dar, dacă aceste propuneri vor fi adoptate nu vor putea fi aplicate înainte de 2022, când Marea Britanie nu va mai fi parte a UE.

Potrivit propunerii Comisiei o cotă redusă de TVA trebuie aplicată doar bunurilor vândute consumatorilor şi nu produselor intermediare pe care companiile le tranzacţionează între ele pentru a realiza produse finale destinate consumului.

  • prin lume
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2
VACANŢĂ ACTIVĂ. Pentru elevii din clasa a XII-a, azi a fost ultima zi de şcoală. Pentru ei, vacanţa începe mai repede pentru a se pregăti pentru examenul de bacalaureat pe care le vor avea începând cu 25 iunie. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Prin Lume

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova priveşte cu regret anularea summitului dintre preşedintele Statelor Unite, Donlad Trump, şi liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Stat de drept

DUS LA SECŢIA DE POLIŢIE CU CĂTUŞE LA MÂINI. Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a ajuns azi de două ori la Poliţie, prima dată pentru că a adrersat injurii agenţilor de circulaţie care l-au legitimat, iar a doua oară după ce a fost depistat în trafic conducând un scuter, deşi avea permisul de conducere suspendat. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI În cultură

Prinţul Charles a vizitat sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, unde a admirat expoziţia de acuarele asociată volumului bibliofil „Transylvania Florilegium”, care celebrează unicitatea şi diversitatea a patrimoniului natural românesc, şi a participat la lansarea albumului omonim, apărut în condiţii de lux la Editura Addison Publications. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Prin ţară

NEVOIE MARE DE SÂNGE ÎN ROMÂNIA. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că se au în vedere în vedere înfiinţarea a opt centre regionale de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, reabilitarea şi dotarea centrelor judeţene de transfuzie sanguină, dar şi o îmbunătăţire a promovării donării de sânge. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” costă 38 milioane lei

Restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” costă 38 milioane lei

Primăria Capitalei va demara, săptămâna viitoare, restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche”... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Ajutor de la stat pentru firmele care investesc în zonele cu şomaj ridicat

Ajutor de la stat pentru firmele care investesc în zonele cu şomaj ridicat

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la Craiova, că în perioada următoare firmele... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Cei trei Hossu care dau bătăi de cap autorităţilor din Capitală: Emil, Iuliu şi Iulian

Cei trei Hossu care dau bătăi de cap autorităţilor din Capitală: Emil, Iuliu şi Iulian

Numele unuia dintre actorii importanţi ai Unirii de la 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

În sfârşit, Ludovic Orban, insignifiantul - de până acum - lider liberal are parte de ora sa... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Harta Creatorului - Emilio Calderon

La Roma, în inima Europei răscolite de război şi ameninţate de expansiunea celui de-Al Treilea Reich, trei tineri pornesc în căutarea unei hărţi a lumii, despre care se spune că ar fi fost întocmită de Dumnezeu însuşi.

[ Vezi toate ]

Magazin

John Malkovich va fi Hercule Poirot

John Malkovich va fi Hercule Poirot

Actorul american John Malkovich va intra în pielea detectivului mustăcios Hercule Poirot, într-o... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a inaugurat prima fabrică de medicamente bazate pe celule stem din Asia de Vest.... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress