În Economie AZI

Romsilva produce peste 80 de milioane de puieţi forestieri

02 iunie 2014  11:00| În Economie | Economie
Romsilva produce peste 80 de milioane de puieţi forestieri

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva produce, în fiecare an, peste 80 de milioane de puieţi forestieri în pepinierele proprii, costurile totale pentru regenerarea pădurilor şi producerea de puieţi fiind de circa 110 milioane de lei.

Potrivit lui Mihai Daia, şeful serviciului de împăduriri din cadrul RNP, Romsilva este cel mai mare producător de puieţi forestieri din ţară. Cele 80 de milioane de puieţi sunt folosiţi pentru împădurirea şi regenerarea fondului forestier naţional, circa 35 de milioane, în campania de primăvară, şi 40 de milioane, în campania de toamnă. Restul este păstrat pentru anul următor, dar regia oferă sponsorizări instituţiilor publice care vor să facă lucrări de împădurire.

De asemenea, regia produce circa 60 de specii de puieţi forestieri, foioase şi răşinoase şi puieţi ornamentali pe care îi vinde.

Potrivit directorului general al Romsilva, Adrian Crăciunescu, puieţii forestieri pot fi oferiţi şi administraţiilor locale pentru a crea culturi forestiere necesare protejării localităţilor mai ales că, în zona de vest aţării, vegetaţia forestieră reprezintă sub 3%.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

18 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

„PARTENERIAT” ÎNTRE SECTORUL 1 ŞI ORAŞUL AMERICAN. Consiliul General a adoptat un proiect de hotărâre privind schimbarea denumirii Parcului Băneasa. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Prin Lume

EFORTURI PENTRU NUMIREA UNUI PROCUROR GENERAL INDEPENDENT. Vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, s-a întâlnit cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, şi ministrul de Interne, Andrei Năstase. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Stat de drept

POLITICUL SĂ NU INTERVINĂ ÎN JUSTIŢIE. Premierul Viorica Dăncilă a precizat că răspunsul României la recomandările GRECO trebuie să se facă în consens de către magistraţi. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI În cultură

Aproape sexagenar, cadru universitar. Având studenți care-i calcă pe urme vârtos. Pianist de certă clasă în acest moment. Vulcanic, năvalnic, precis, virtuoz. Cu tușeu viguros, însă nu lipsit de nuanțe când e necesar. Riguros, impetuos, delicat, melodios. Onorând componiștii și școala autohtonă de instrument. Pregătind cu folos discipoli promițători, în Conservator. Concertând activ și cu impact neîndoielnic la public. Toamnă, iarnă, primăvară, și în țară, și afară... [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Prin ţară

„ÎNTÂLNIREA DE TAINĂ” ARE LOC AZI. Cavaleri şi domniţe reprezentând şapte ordine cavalereşti din ţară vor lua parte, la Deva, până duminică, la o serie de manifestări cu caracter medieval grupate sub genericul „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Zilele Bucureştiului”, în Piaţa Constituţiei

„Zilele Bucureştiului”, în Piaţa Constituţiei

Traficul rutier va fi restricţionat, la sfârşitul acestei săptămâni, în Capitală, de mâine, ora... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019

Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019

Guvernul a decis, ieri, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, majorarea cu o lună a... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul turneu după un deceniu

Primul turneu după un deceniu

Cântăreaţa canadiană Celine Dion a revenit în provincia ei natală, Quebec, după 16 ani petrecuţi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Judeţul Vaslui nu mai are sânge în stoc

Judeţul Vaslui nu mai are sânge în stoc

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a lansat un apel public, după ce stocurile de sânge s-au... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress