Sorin Grindeanu este noua propunere a coaliţiei PSD-ALDE pentru funcţia de prim ministru, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă.
„Am avut o discuţie în CExN, în care i-am rugat pe colegii mei să îşi spună fiecare punctul de vedere, părerea, propunerea, bazat şi pe discuţiile avute în aceste zile cu oamenii din judeţ. A fost un curent în ultimele zile, mii de mesaje primite în care ni s-a cerut să trecem la suspendarea preşedintelui. Într-adevăr, avem o forţă extraordinară care este reprezentată de majoritatea din Parlament. Acolo este puterea legitimă, pentru că este dată de popor. Nu suntem iresponsabili să folosim această forţă politică pentru a face rău şi a tulbura această ţară şi vieţile românilor. Da, putem începe această suspendare chiar de mâine. Am discutat dacă să mergem pe suspendare, dacă să mergem pe aceeaşi propunere sau să venim cu alta, cu două subvariante“, a spus Dragnea.
„Varianta cu doamana Sevil Shhaideh am avut-o în minte până azi noapte, când am avut o discuţie cu ea şi mi-a spus nişte lucruri pe care îmi doresc să aibă puterea să meargă la un post TV şi să le spună. De ieri, după anunţul preşedintelui, a început să primească foarte multe mesaje de ameninţare cu moartea şi ea, şi soţul, şi copiii. Le e frică să iasă din casă. Deşi este un om care s-a născut, a crescut şi a muncit în această ţară. Mi-a sus că nu poate merge înainte în acest război pe care nu îl mai poate duce. Mi-a spus că tot ce a apărut sunt numai invenţii, dar faptul că demnitatea unui om a fost aşa călcată în picioare şi că siguranţa unui om este pusă în pericol nu poate rămâne aşa. Cei care au întreţinut această campanie vor da mai devreme sau mai târziu socoteală. Nu putem menţine propunerea iniţială. Şi a trebuit să decidem dacă facem o altă propunere. Aici a apărut propunerea colegilor mei ca a doua propunere să fiu eu, dar eu am spus în campanie nişte lucruri, cinstit: «nu vreau să obţin eu o funcţie». Şi atunci a trebuit să găsim o soluţie, un coleg care este loial în primul rând programului de guvernare şi partidului, care are capacitatea să înţeleagă că programul de guvernare – unul foarte greu pentru că este construit pe termene de aplicare ce nu pot fi întârziate – este îndreptat către români şi România, că nu merge la Palatul Victoria să-şi creeze un pol de putere.
Am ales să nu aruncăm ţara într-o criză politică.
Am propus colegilor ca noua propunere să fie Sorin Grindeanu. Nu e agent Hezbollah, dar poate e KGB... Am discutat şi cu Tăriceanu şi i-am propus să vină aici să trimitem împreună noua propunere la Cotroceni“, a explicat preşedintele PSD.
În vârstă de 43 de ani, Sorin Grindeanu a fost viceprimar al Timişoarei, deputat şi ministru pentru societatea informaţională în Guvernul Ponta. El este preşedintele PSD Timiş.
20 aprilie 2018
20 aprilie 2018
20 aprilie 2018
20 aprilie 2018
20 aprilie 2018
Recent concediată, jurnalistă Eva Katz se vede implicată fără voia sa într-o crimă în sânul casei regale daneze. Investigaţiile sale conduc la descoperirea unei alianţe străvechi, care urmăreşte reinstaurarea monarhiilor peste tot în Europa.
[ Vezi toate ]