În Politică AZI

A găsit soluţia pentru anticipate

12 decembrie 2019  15:00| În Politică | Politică
A găsit soluţia pentru anticipate

Premierul Ludovic Orban a reiterat că PNL susţine organizarea de alegeri anticipate, dar că trebuie să existe un număr de parteneri pentru acest demers.

„PNL a anunţat încă din septembrie, când am iniţiat procedura moţiunii de cenzură, că varianta cea mai corectă este reîntoarcerea la popor, pentru a reîmprospăta voinţa cetăţenilor care este diferită complet faţă de voinţa care a generat actualul Parlament. Noi susţinem alegerile anticipate, problema este să avem parteneri la aceste alegeri anticipate. Deocamdată, singurii care sunt declarat în favoarea alegerilor anticipate sunt cei de la USR-PLUS. Până acum nu am auzit ca alţii să se bucure de ideea alegerilor anticipate. Problema este următoarea, oamenii trebuie să înţeleagă: una este discursul politic, alta este posibilitatea de a realiza ceva efectiv”, a spus Orban, la B1 Tv.

El a menţionat procedura constituţională. „Trebuie ca Parlamentul să respingă două propuneri de guvern după căderea Guvernului aflat în funcţie. Ca să ai garanţia că vor fi respinse două propuneri de guverne, pentru că numai aşa preşedintele poate constituţional să dizolve Parlamentul şi se pot organiza alegeri anticipate (...), trebuie să ai parteneri. PNL şi USR trebuie să mai aibă un număr de parlamentari, cam de 50%, care să se angajeze că votează respingerea a 2 guverne succesive, pentru că dacă provocăm criză guvernamentală ca să declanşăm anticipatele, îmi dau demisia sau picăm la moţiune de cenzură pe angajare de răspundere pentru votul în două tururi, de exemplu, sau pentru altele, pică primul guvern şi ne trezim că al treilea guvern este învestit en fanfare”, a afirmat Orban.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

CRITERII DURE DE ACREDITARE PENTRU POSESORII DE DIPLOME. Ministerul Sănătăţii din Israel a decis să recunoască diplomele absolvenţilor Facultăţii de Medicină „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, lucru care le oferă tinerilor medici dreptul de a profesa în această ţară în urma examenului de rezidenţiat, informează un comunicat de presă. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

MARE PROIECT UNIFICATOR. Liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, şi-a anunţat intenţia de a candida încă o dată la preşedinţia Franţei la următoarele alegeri ce se vor desfăşura în 2022. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU LUARE DE MITĂ ŞI TRAFIC DE INFLUENŢĂ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu să primească banii şi lingourile de aur depuse drept cauţiune la DNA, în dosarul în care este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu reabilitarea unor tronsoane de cale ferată. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI În cultură

OBIECT DE VALOARE ŞI DE PARADĂ. Un topor ce ar putea fi din perioada eneolitică, de acum circa 6.000 ani, a fost găsit, cu ajutorul detectorului de metale, de Marius Irimia, un pietrean pasionat de descoperirea artefactelor. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

TUR VIRTUAL LA 360 DE GRADE. Castelul Corvinilor din Hunedoara a înregistrat, anul trecut, încasări în valoare de 1,6 milioane de euro, monumentul istoric medieval fiind vizitat de peste 400.000 de turişti, relevă datele Primăriei municipiului Hunedoara. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bombă aruncător calibru 120 mm neexplodată

Bombă aruncător calibru 120 mm neexplodată

Echipa de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Plus 1,6% la numărul locuinţelor asigurate obligatoriu

Plus 1,6% la numărul locuinţelor asigurate obligatoriu

Anul trecut, numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Suntem  proștii lor!

PUNCTUL PE Y: Suntem proștii lor!

Oare cât de proști ne cred aceste persoane care ne conduc, încât să își permită să joace o... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Prima apariţie publică după 18 luni

Prima apariţie publică după 18 luni

Cântăreaţa şi actriţa Demi Lovato a anunţat că va susţine un recital la ediţia de anul acesta a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Creşterea nivelului de îngrijire medicală

Creşterea nivelului de îngrijire medicală

Echipamente medicale în valoare de 110.000 euro au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress