Premierul Viorica Dăncilă a declarat că intră în campania electorală cu dorinţa de a învinge şi cu gândul la fiecare român „care trebuie să creadă în această ţară şi în viitor”.
„Am dorinţa de a avea alături de mine cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară. Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi determinare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români în calitatea de preşedinte”, a afirmat Viorica Dăncilă înainte de a intra la evenimentul de lansare a candidaturii la prezidenţiale, organizat la Romexpo.
Liderul PSD le-a transmis social-democraţilor la respectivul eveniment să fie uniţi şi să lupte umăr la umăr în cele trei bătălii electorale – prezidenţiale, parlamentare şi locale – pentru ca PSD să fie din nou învingător. Ea le-a spus celor prezenţi că discursul său arăta altfel înainte de ziua de joi, când a fost adoptată moţiunea de cenzură. „Ştiu că ceea ce s-a întâmplat v-a afectat şi vreau să ştiţi că vă înţeleg. Cu toate acestea, mă bucur mult să vă fiu astăzi alături şi mă bucur din toată inima, dragi colegi, să văd că avem în continuare spiritul şi energia de luptător în partidul nostru. (...) Acesta este momentul în care trebuie să înţelegem că e datoria şi e şansa noastră să luptăm cu toate forţele în această campanie pentru victorie. Să nu vă îndoiţi nicio clipă de puterea pe care o avem şi de ceea ce putem să facem împreună. Avem în faţă trei competiţii electorale, în care va fi nevoie să stăm uniţi şi să luptăm umăr la umăr pentru ca PSD să fie din nou învingător”, a declarat Dăncilă.
Ea a adăugat că aceste alegeri nu vor fi „simple bătălii de campanie”. „Vor fi un adevărat război, în care va fi nevoie să ne punem nu doar solidaritatea, efortul şi munca, dar şi inimile şi tot curajul de care putem da dovadă. Şi o vom face. O vom face şi acum, ca de fiecare dată când ne-am ridicat şi am mers la luptă, ca de fiecare dată când au crezut că ne-au înfrânt, dar ne-am întors mai puternici, mai organizaţi, mai hotărâţi şi i-am zdrobit”, a mai declarat Dăncilă.
Preşedintele PSD a mai spus că îşi propune ca şef al statului să transforme instituţia preşedintelui şi Administraţia Prezidenţială într-un simbol al transparenţei şi al bunei-credinţe şi a prezentat cele 10 principii pe care le are în vedere ca şef al statului. Ea a promis că va lucra pentru o societate în care nimeni nu e lăsat în urmă şi că va susţine „incluziunea socială reală, inclusiv la nivel economic şi cultural”. Dăncilă este convinsă că partidele care au votat în favoarea moţiunii de cenzură se vor dezbina în curând, deoarece nu sunt unite printr-un program sau o viziune comune. De asemenea, a apreciat că PSD este „cel mai mare şi mai puternic partid” din România, reprezentând „stânga autentică şi expresia social-democraţiei curate”. Totodată, liderul PSD a declarat că moţiunea de cenzură a fost primul pas dintr-un plan „elaborat şi meschin” de a elimina PSD din competiţie, solicându-le social-democraţilor să fie uniţi pentru a câştiga alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale.
La rândul lui, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu s-a declarat convins că social-democraţii vor reuşi ce „nu au reuşit nici americani” – să aducă „pe cea mai înaltă poziţie în stat o femeie, pe Viorica Dăncilă”. El a apreciat că, văzând mobilizarea de la eveniment, social-democraţii vor reuşi la alegerile prezidenţiale. Totodată, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat sâmbătă că România are nevoie de un preşedinte „puternic”, cu „normă întreagă”, fără „concedii prelungite” şi a adus reproşuri şi liderului PNL, Ludovic Orban, pentru modul în care şi-a exercitat mandatul de ministru al Transporturilor şi de viceprimar al Capitalei. De asemenea, i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu fie trişti, făcând în acest fel referire la moţiunea de cenzură adoptată joi de Parlament. Firea i-a criticat şi pe reprezentanţii USR, făcând aluzie la fostul lider al USR Bucureşti, Roxana Wring, care şi-a dat demisia, după ce a fost acuzată de CNSAS pentru colaborare cu Securitatea.11 decembrie 2019
11 decembrie 2019
10 decembrie 2019
11 decembrie 2019
11 decembrie 2019
Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.
[ Vezi toate ]