În Politică AZI

Barca guvernului Grindeanu se clatină

12 iunie 2017  17:15| În Politică | Politică
Barca guvernului Grindeanu se clatină

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că în interiorul PSD a fost încheiată evaluarea miniştrilor.

Conform lui Dragnea, urmează ca pachetul de propuneri pentru remedierea întârzierilor în aplicarea programului de guvernare să fie finalizat în cursul zilei de astăzi. „Evaluarea miniştrilor a ajuns la final. O ordonăm în noaptea asta şi finalizăm mâine (n.r. luni) concluziile şi pachetul de propuneri“, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

El a evitat să precizeze dacă printre propunerile pe care le va formula PSD se va afla schimbarea primului ministru sau va fi vorba doar de o remaniere. Dragnea a spus că primordială este remedierea întârzierilor în aplicarea programului de guvernare. „Mi-aş fi dorit să fie îndeplinit tot programul de guvernare cu termenele incluse. Din păcate, nu sunt puţine punctele din programul de guvernare care nu au fost implementate“, a spus liderul PSD.

El a adăugat că trebuie analizat dacă întârzierile au fost generate de birocraţie, de lentoarea unor miniştri sau de incapacitatea premierului de a mobiliza cabinetul pentru respectarea termenelor din programul de guvernare.

„Mâine vom avea şi o discuţie cu miniştrii. Nu cu toţi, dar aproape toţi“, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a dat asigurări că nu va propune vreo măsură care să comporte vreun risc de instabilitate a ţării, dar a adăugat că, atunci când te afli într-o barcă, trebuie să fii atent să nu cazi singur din ea.

„Eu n-am împins şi n-o să împing pe nimeni niciodată din barcă. În schimb, când eşti într-o barcă, şi asta presupune că eşti pe apă, trebuie să fii atent să nu te zgudui foarte mult, să nu cazi singur. Şi asta e valabil. (...) Sunt un om responsabil şi nu voi propune vreo măsură care să comporte vreun risc de instabilitate a acestei ţări. În acelaşi timp, stabilitatea serioasă a unei naţiuni este dată de starea socială, de nivelul de venituri ale populaţiei, de starea sănătăţii, educaţiei, infrastructurii, agriculturii şi toate celelalte domenii şi de nivelul de dezvoltare. Despre asta vorbim şi eu aş vrea să fim atenţi cu toţii, pentru că stabilitatea nu stă tot timpul doar în nişte persoane“, a declarat Dragnea duminică seara, la sediul PSD.

Întrebat dacă o remaniere de guvern, a treia în 6 luni, ar fi benefică, Dragnea a spus: „Dacă o faci prost, nu e benefică, dacă o faci pentru că e necesar, e benefică. Sigur că este o comparaţie exagerată, dar şi în sport câteodată se mai împrospătează echipele, pentru că altfel ajungem la rezultatele senzaţionale pe care le avem – de 20 de ani nu ne mai calificăm la turneul final al campionatului mondial de fotbal. Şi asta este o variantă, că e ceva constant, adică este o stabilitate“.

Dragnea spune că a discutat despre evaluarea Cabinetului cu alţi lideri din PSD, iar părerea din partid este „din ce în ce mai comună“. „Aproape toată lumea îşi doreşte un lucru esenţial – acest program de guvernare să fie pus în practică. Pentru că mâine, peste o lună, peste şase luni sau un an sau şi mai mult toate aceste discuţii şi mesaje foarte frumoase şi foarte înţelepte nu le mai ţine minte nimeni. Rămân rezultatele. Pe mine şi pe noi, în partid, ne interesează rezultatele. Nu asta e principala noastră preocupare cum schimbăm nişte replici, sau susţinem, sau încurajăm nişte colegi“, a detaliat el.

Întrebat cine poartă vina neimplementării acestui program, Liviu Dragnea a arătat că „asta este cea mai importantă întrebare“ la care va fi dat răspunsul zilele următoare.

În ceea ce priveşte mesajul premierului dat duminică pe o reţea de socializare, liderul PSD a susţinut că nu a putut să-l descifreze în totalitate şi nici nu a vorbit cu Sorin Grindeanu, pentru că este plecat din ţară (la Zagreb, n.r.).

„Eu doar am citit o dată acel mesaj şi recunosc că nu am putut să-l descifrez în totalitate După ce plec de aici o să-l analizez foarte bine ?i după ce o să înţeleg foarte bine, mâine o să-l sun pe dl Tăriceanu să citim împreună şi să-l desluşim, să-l traducem, este un mesaj foarte greu. (...) E plecat (n.r. premierul). Am înţeles că are întâlniri foarte importante şi nu vreau să fie tulburat. Eu nu-mi permit ironii la adresa Guvernului sau a premierului, pentru că ar însemna să fim mai puţin respectuoşi, ceea ce nu e cazul. E un mesaj pe care l-am citit, este în regulă, sunt îngrijorări, preocupări serioase ale primului ministru şi sigur că sunt şi preocupările noastre, dar cred că e greu să fiu eu acuzat de generarea unor instabilităţi. Au fost multe momente în 2016 şi chiar şi după alegeri când cu toate tensiunile, cu toate provocările, eu n-am dat curs unor acţiuni care puteau produce instabilitate. Erau tensiuni mult mai mari, acum nici nu e o stare tensionată“, a afirmat liderul PSD.

Mesajul lui Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu a postat, duminică seara, pe contul său de Facebook, un apel la stabilitate şi predictibilitate, în care arată că nu e nevoie de noi „schimbări“, noi „crize politice“ şi „eventual alte alegeri“.

„România are astăzi în faţă mai multe oportunităţi, care ne pot îndrepta decisiv pe drumul progresului şi prosperităţii. Dar pentru asta avem nevoie de stabilitate şi predictibilitate. Votul din decembrie 2016 ne-a arătat că şi românii vor acelaşi lucru: un Guvern cu largă susţinere parlamentară şi stabil. Această încredere pe care ne-au acordat-o românii nu poate fi înşelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri – într-un cuvânt INSTABILITATE“, a scris Grindeanu pe Facebook.

El a arătat că vizita lui Klaus Iohannis în SUA a relansat parteneriatul strategic cu SUA, iar întâlnirile pe care le-a avut în Israel, Austria, Franţa şi Croaţia şi contactele cu oficiali UE fac parte din acest efort de a merge în aceeaşi direcţie, aceea de a arăta că România este capabilă să-şi respecte promisiunile şi că investitorii pot avea încredere în România.

„Depinde de noi să arătăm că suntem o naţiune unită şi determinată să meargă pe drumul cel bun. Cred că dialogul între Preşedinţia României, Senat, Camera Deputaţilor si Guvern este important. Ca români, avem în faţă aceste oportunităţi. Doar trebuie să avem suficientă maturitate politică şi viziune să şi profităm de ele. De aceea, România are nevoie de stabilitate si predictibilitate!“, a adăugat Grindeanu.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin Lume

ECHIPELE DE SALVARE DEZGROAPĂ VICTIMELE ALUNECĂRII DE TEREN DIN LOCALITATEA MINIERĂ ITOGON. Bilanţul taifunului Mangkhut care a lovit arhipelagul Filipine a crescut la 81 de morţi şi ar putea să crească în continuare, au anunţat, astăzi, autorităţile, citate de AFP. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Stat de drept

ACORD DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI. Fostul preot Cristian Pomohaci a fost audiat, astăzi, la Parchetul General, într-un dosar în care este urmărit penal pentru evaziune fiscală, după ce nu ar fi declarat peste 150.000 de euro, venituri din cedarea folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI În cultură

EXPERIENŢĂ VIRTUALĂ DEDICATĂ CENTENARULUI. În perioada 20-23 septembrie, clujenii sunt invitaţi la Festivalul Cluj Symphony Experience, 3 zile care vor aduce împreună diverse naționalități, stiluri muzicale, contexte, oameni, toate pentru a îndeplini un scop comun: armonia. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin ţară

FEMEIA DE SERVICIU A ÎNCERCAT SĂ APRINDĂ FOCUL ÎN SOBĂ. Un elev de 14 ani şi o îngrijitoare au fost răniţi şi aproximativ 70 de elevi şi 7 profesori au fost evacuaţi, în urma unei explozii care s-a produs în această dimineaţă la o şcoală din localitatea mureşeană Voiniceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România are lipici la tehnologia contactless

România are lipici la tehnologia contactless

Tehnologia contactless a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România, care... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Forţa 10 din Navarone - Alistair Maclean

Tunurile din Navarone au fost reduse la tăcere, dar eroiii supravieţuitori nu au timp să se culce pe laurii victoriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress