În Politică AZI

Barna vrea să dizolve Parlamentul

10 septembrie 2019  13:45| În Politică | Politică
Barna vrea să dizolve Parlamentul

Liderul USR Dan Barna a declarat că vrea ca, dacă va fi ales preşedinte al României, primul act pe care să îl demareze să fie dizolvarea Parlamentului.

Alianţa USR PLUS propune un pact politic pentru declanşarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, deoarece este o soluţie care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susţinere. „Pentru asta este pactul pentru anticipate pe care l-am propus, trebuie să ieşim din această criză. Mi-aş dori ca primul act de preşedinte să fie dizolvarea Parlamentului. Asta este cea mai rapidă modalitate. Lucrurile sunt simple. În 30 de ani nu a fost nicicând o oportunitate mai mare de anticipate ca în acest context. Noi am propus azi un pact în care spunem să picăm Guvernul. Semnă, facem moţiune. În momentul în care a picat Guvernul calea spre anticipate e deschisă. Preşedintele poate face două nominalizări formale în 60 de zile, le respingem, apoi următorul preşedinte poate să dizolve Parlamentul”, a declarat Dan Barna. El a adăugat că „preşedintele Klaus Iohannis nu poate dizolva acest Parlament pentru că e în ultimele şase luni de mandat”.

La rândul lui, preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat că pactul pentru anticipate e singura soluţie logică şi viabilă de deblocare a crizei politice. „Tragedia imensă de la Caracal ne-a arătat nu doar că suntem într-o criză politică, dar şi că statul e într-o criză, pentru că e capturat de un grup de interese. Statul are nevoie în primul rând de profesionalizare şi de depolitizare şi astea sunt măsuri pe care noi suntem gata să le luăm în primele săptămâni, luni după ce ajungem la guvernare (...) Noi suntem pregătiţi să intrăm la guvernare, dar pentru asta avem nevoie de legitimitatea votului şi de o majoritate clară ca să putem lua aceste măsuri”, a afirmat Cioloş. În opinia sa, moţiunea de cenzură trebuie depusă imediat ce sunt strânse semnăturile necesare. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin Lume

AL DOILEA CEL MAI SLAB SCOR DIN ISTORIE. Alegătorii din Hamburg i-au administrat un eşec electoral partidului conservator al Angelei Merkel, în plină criză internă, şi au exclus formaţiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) din parlamentul regional. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Stat de drept

EXERCITAREA ÎN MOD DISCREŢIONAR A ATRIBUŢIILOR PREZIDENŢIALE. Curtea Constituţională a României a stabilit, azi, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai instituţiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2020

AZI Prin ţară

300.000 DE LEI PENTRU SPITALUL DE BOLI INFECŢIOASE. Deputatul USR Stelian Ion a declarat că bugetul oraşului Constanţa pe anul 2020, că este unul dintre cele mai mici din ţară, el adăugând că este „ruşinos că prevede doar 10% fonduri pentru investiţii”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se ia curentul până la ora 18.00

Se ia curentul până la ora 18.00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, azi, în anumite zone din judeţele... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Preţul gramului de aur a atins un nou maxim: 240,4606 de lei

Preţul gramului de aur a atins un nou maxim: 240,4606 de lei

Gramul de aur s-a scumpit, luni, la cursul Băncii Naţionale a României cu 6,94 lei (2,97%), până... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Dublu campion european

Dublu campion european

Bucătarul Marius Muntean de la un hotel din Sibiu a câştigat de două ori locul întâi, la două... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În carantină, la loc sigur

În carantină, la loc sigur

Şase cetăţeni români de pe vasul „Diamond Princess” au fost repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress