În Politică AZI

Legea graţierii face cale-ntoarsă

08 mai 2017  15:15| În Politică | Politică
Legea graţierii face cale-ntoarsă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat astăzi, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că va solicita plenului retrimiterea la comisie a proiectului Legii graţierii pentru a fi adoptat în forma propusă de Guvern.

„Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută“, a declarat Tăriceanu.

Întrebat de ce doreşte coaliţia adoptarea legii în forma trimisă de Guvern, din moment ce actul normativ a fost modificat în Comisia juridică inclusiv cu voturile PSD şi ALDE, Tăriceanu s-a mărginit să spună doar că nu susţine punctul de vedere al comisiei.

„Pentru că nu susţinem acele formule care au fost la un moment dat aprobate, e adevărat, după aceea s-a revenit la nivelul comisiei, de graţiere extinsă pentru faptele de corupţie. Vreau să spun foarte clar, fără niciun fel de echivoc, nu susţinem acest punct de vedere. S-au făcut şi alte modificări pe care nu le considerăm a fi oportune“, a conchis Tăriceanu.

Plenul Senatului a votat, în cursul după-amiezii, retrimtierea la Comisia Juridica a proiectului Legii graţierii. Au fost 61 voturi „pentru“ şi 41 „împotrivă“, precum şi şapte abţineri.

Principala diferenţă între forma agreata la comisia juridică şi forma iniţială a proiectului este că aceasta din urmă prevede graţierea pedepselor de până la 5 ani, în timp ce celălalt prevede graţierea pedepselor de până la 3 ani în intregime şi scăderea cu trei ani din pedepsele de la 6 până la 10 ani.

Proiectul are termen de adoptare tacită în Senat, prima camera sesizată, data de 23 mai. Comisia juridică a primit termen o săptâmână pentru un nou raport pe acest proiect.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

A FOST ELIMINATĂ ŞI VACANŢA INTERSEMESTRIALĂ DIN FEBRUARIE. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au acceptat propunerea Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă pe 9 septembrie şi să se încheie pe 12 iunie, potrivit premedintelui AEC, Andrei Mihai Tănase. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE NICOLAS MADURO ÎL VEDE DREPT UN PRETEXT PENTRU PREGĂTIREA UNEI INTERVENŢII MILITARE A SUA. Douăzeci şi cinci de ţări au promis să acorde un ajutor în valoare de 100 de milioane de dolari Venezuelei, care se confruntă cu lipsuri severe şi subnutriţie, a anunţat John Bolton, consilierul pentru securitatea naţională al preşedintelui american, Donald Trump, după conferinţa Organizaţiei Statelor Americane (OSA) desfăşurată la Washington, informează France Presse. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Stat de drept

A PLECAT LA BRUXELLES. Procurorul-şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a respins cererea formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI În cultură

CU PARTICIPAREA REGIZORILOR PAUL NEGOESCU ŞI ADRIAN SILIŞTEANU. Lungmetrajul „Povestea unui pierde-vară” participă la cea de a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de Dragoste/Festival International du Film d'Amour (FIFA) Mons, Belgia, care are loc în perioada 15-22 februarie. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin ţară

„DIN CAUZA SALARIZĂRII NECORESPUNZĂTOARE ŞI LIPSEI PERSONALULUI”. Medicul pneumolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a fost sancţionat, astăzi, de conducerea spitalului, cu... reducerea salariului de bază cu 10%, timp de 3 luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

OMV Petrom sponsorizează cu 10 milioane de euro proiectul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a finalizat analiza... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Suita franceză - Irene Nemirovsky

În iunie 1940, naziştii au ocupat Franţa, distrugând şi reordonând din temelii mecanismele vieţii cotidiene. Când li se smulg din mâini frâiele propriei existenţe, când sunt împinşi spre un exod neaşteptat, când nimic nu-i mai poate ajuta să controleze împrejurările în care se găsesc, oamenii îşi dezvăluie adevărata natură, laşităţile ascunse, lăcomia sau generozitatea, altruismul, solidaritatea sau forţa sufletească pe care nici măcar nu şi le bănuiau.

[ Vezi toate ]

Magazin

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Duminică seară, la Londra, a avut loc ediţia cu numărul 72 a galei de decernare a premiilor... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne protejăm de gripă

Cum ne protejăm de gripă

Autorităţile au declarat epidemie de gripă. În aceste condiţii, nu doar igiena strictă e... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress