În Politică AZI

Decizie luatã cu o largã susţinere

08 iulie 2019  11:00| În Politică | Politică
Decizie luatã cu o largã susţinere

PNL Vâlcea a anunţat că a dizolvat un număr de 15 organizaţii care nu au obţinut, la alegerile europarlamentare, un scor de minim 25 la sută, decizia fiind votată în cadrul Biroului Politic Judeţean.

Potrivit PNL Vâlcea, în cadrul şedinţei BPJ s-a dezbătut şi votat dizolvarea birourilor politice locale ale organizaţiilor din cadrul PNL care au obţinut la alegerile europarlamentare un scor electoral de sub 25 la sută. „Hotărârea s-a bucurat de o largă susţinere în rândul membrilor BPJ ai PNL Vâlcea, înregistrând doar o abţinere, restul membrilor prezenţi votând în favoarea acestei hotărâri. Această decizie a forurilor statutare ale PNL Vâlcea este una firească şi normală în condiţiile în care scorul partidului la nivel judeţean a fost de 30,55%, iar la nivel naţional de 27%”, au transmis reprezentanţii PNL Vâlcea.

Decizia dizolvării birourilor de conducere ale organizaţiilor locale din cadrul PNL Vâlcea care au înregistrat un scor electoral mic afectează 15 organizaţii locale din cele 89 pe care PNL le are în localităţile judeţului. În organizaţiile dizolvate va fi numită, în cel mai scurt timp, o conducere interimară.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin Lume

LUCRURILE SERIOASE AU LOC MÂINE. Preşedintele american Donald Trump a sosit azi, pentru o vizită de două zile, în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad, fiind întâmpinat la sosire de premierul Narendra Modi. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Stat de drept

EXERCITAREA ÎN MOD DISCREŢIONAR A ATRIBUŢIILOR PREZIDENŢIALE. Curtea Constituţională a României a stabilit, azi, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai instituţiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin ţară

SE VA CERE SUSPENDAREA AUTORIZAŢIEI. Tabăra de la Arbănaşi, unde a fost dusă o femeie suspectă de coronavirus, nu are autorizaţie de alimentare cu apă, poluanţii ajung direct în cursul de apă Slănic şi condiţiile nu sunt normale pentru o asemenea destinaţie, a atras, azi, atenţia în Colegiul Prefectural, Carmen Ichim, şefa Comisariatului Buzău al Gărzii de Mediu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se ia curentul până la ora 18.00

Se ia curentul până la ora 18.00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, azi, în anumite zone din judeţele... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

«Mini Brexit» pe 31 martie

«Mini Brexit» pe 31 martie

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi denumirea de „Sussex Royal” din primăvara... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În carantină, la loc sigur

În carantină, la loc sigur

Şase cetăţeni români de pe vasul „Diamond Princess” au fost repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress