Liviu Dragnea susţine că în PSD se lucrează la un document prin care Klaus Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare. Liderul PSD nu exclude ca documentul să se transforme în plângere penală şi să ajungă la procurori.
„Există acel document. Unii colegi l-au lucrat. Nu e finalizat şi nici nu s-a ajuns la o discuţie finală. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu. Opinia mea e că sunt multe acţiuni, unele recente, altele trecute, care pot îmbrăca forma trădării. Nu am ajuns acolo, nu mi-aş dori să ajungem acolo, dar nu e imposibil. Sunt multe acţiuni prin care s-a lucrat împotriva României, s-au făcut multe deservicii. Toate pieţele internaţionale reacţionează, când tu întrebi dacă mai sunt bani de pensii şi salarii. Trebuie făcut un calcul cât a pierdut România în acele zile, cu cursul valutar. Toate atacurile la Guvern, la premier şi la alţii, dublate de alte afirmaţii mincinoase au creat impresia, în afara ţării, că aici există instabilitate economică, nu merită să investeşti. Dacă îl lua în serios, blocau orice investiţie. Incitarea la schimbarea ordinii constituţionale. Când vrei să dărâmi un Guvern, nu prin mijloace constituţionale, e o incitare”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.
„Toate atacurile la Guvern, la premier şi la alţii, dublate de alte afirmaţii mincinoase au creat impresia, în afara ţării, că aici există instabilitate economică, nu merită să investeşti. Dacă îl lua în serios, blocau orice investiţie. Incitarea la schimbarea ordinii constituţionale. Când vrei să dărâmi un Guvern, nu prin mijloace constituţionale, e o incitare”, a mai spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai spus că premierul Viorica Dăncilă i-a relatat că preşedintele Klaus Iohannis a ţipat de nenumărate ori la ea la telefon, fiind nemulţumit de rectificarea bugetară, dar şi de vizita în Israel.
„Doamna premier mi-a spus foarte limpede că principalul motiv de supărare şi faptul că a ţipat de nenumărate ori la ea la telefon era rectificarea bugetară. Nu înseamnă ca s-a intimidat doamna prim-ministru, nici nu era ceva nou. A spus că o să transmita la Departamentul de stat şi la Bruxelles că nu mai are bani să meargă la NATO, la Bruxelles”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, potrivit Mediafax.
Liderul PSD a spus că şeful statului a ţipat la premierul Viorica Dăncilă şi legat de vizita în Israel.
„Exact, de mai multe ori (a ţipat la premier – n.r.), dar nu înseamnă că s-a intimidat doamna premier. S-a mai întâmplat când i-a spus de vizita din Israel, pe acelaşi ton. I-a spus că nu o să mai aibă bani (Adminsitraţia Prezidenţială – n.r.) să plece la Bruxelles, la NATO şi tot felul de astfel de prostii. În 2018 a primit 58 milioane de lei, în primul semestru a cheltuit 22 milioane de lei. I s-au pus 46 de milioane de lei. Există rezervă la Guvern ca să compenseze, dar asta este marea problemă. S-au făcut mai multe tăieri la mai multe instituţii şi la Senat şi la Cameră, la servicii, care nu au cheltuit nici jumătate din bugetul alocat, iar sumele au fost alocate către nişte domenii prioritate pentru noi”, a completat Liviu Dragnea.
20 februarie 2019
20 februarie 2019
20 februarie 2019
20 februarie 2019
20 februarie 2019
Aflat la vârsta senectuţii, pictorul şi profesorul de artă Masuji Ono porneşte într-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbările radicale dintr-o Japonie abia ieşită din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, care încearcă să-şi exorcizeze trecutul militarist şi să-şi construiască un altfel de viitor.
[ Vezi toate ]