În Politică AZI

Klaus Iohannis atacă Cpp la CCR

10 iulie 2018  16:30| În Politică | Politică
Klaus Iohannis atacă Cpp la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României privind modificarea şi completarea Legii 135/2010 referitoare la Codul de procedură penală, precum şi privind Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara de organizare judiciară.

În scrisoarea adresată preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, preşedintele Iohannis solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie după exprimarea opiniei Comisiei de la Veneţia.

„Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului, va adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată”, se arată în scrisoarea preşedintelui.

Consiliul Europei a cerut României să nu modifice Codurile Penale fără avizul Comisiei de la Veneţia, care este aşteptat abia în 19 octombrie.

 În 28 iunie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat avizul Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală. Împreună cu recomandările GRECO, acest lucru ar trebui să ajute la găsirea celei mai bune soluţii pentru a respecta standardele europene şi angajamentele europene ale României. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

15 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TURCIA, INVITAT SPECIAL. Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Culturilor Asiatice - Asia Fest, ce are loc în perioada 16 – 18 noiembrie la Romexpo (pavilionul C3) are ca invitat special Turcia şi aduce publicului bucureştean 3 zile de spectacole cu muzică şi dansuri specifice, bucătărie tradiţională asiatică, ateliere, expoziţii şi multe surprize. Intrarea este 10 lei, iar copiii sub 5 ani au acces gratuit. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

MOARTEA JURNALISTULUI JAMAL KHASHOGGI. Turcia consideră „insuficiente” explicaţiile furnizate astăzi de parchetul saudit privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, insistând asupra caracterului premeditat al operaţiunii, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

AL DOILEA TERMEN. Astăzi are loc un nou termen în dosarul Colectiv. Pentru a se asigura că martorii vin la audieri, oamenii legii au emis mandate de aducere pentru 13 persoane. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI În cultură

Ambasada Irlandei, Institutul Cultural Român şi Institutul Francez organizează cea de-a X-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la Bucureşti. Proiecţiile sunt subtitrate în limba română. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

ALARMĂ FALSĂ. De frica pestei porcine, sătenii din Odaia Manolache, judeţul Galaţi, şi-au tăiat toţi porcii într-o noapte, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

60% dintre români declară că au credite, iar 37% susţin că au cheltuieli lunare obligatorii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress