În Politică AZI

Legea salarizării a fost votată de Parlament: Dragnea s-a simţit ofensat de Ştefan

07 iunie 2017  14:45| În Politică | Politică
Legea salarizării a fost votată de Parlament: Dragnea s-a simţit ofensat de Ştefan

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, cu 188 de voturi „pentru“, 28 de voturi „împotrivă“ şi 47 de abţineri, proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar.

Proiectul a fost susţinut de deputaţii din coaliţia majoritară PSD-ALDE şi sprijinit prin vot de UDMR şi grupul minorităţilor naţionale. Singurul partid care a anunţat că se va abţine de la vot a fost PMP. Toţi deputaţii USR prezenţi au votat împotrivă. Votul a fost electronic.

Camera Deputaţilor a alocat 15 minute pentru dezbaterea Legii salarizării personalului bugetar, articolele legii şi amendamentele fiind votate în bloc, după votul final, actul normativ urmând să fie trimis la promulgare.

„Elaborarea acestei legi nu a fost un lucru foarte simplu. Din păcate, la un moment dat, voinţa politică a Guvernului de a duce lucrurile până la capăt nu a fost suficient de puternică. Cred că efortul Parlamentului, al tuturor parlamentarilor, a contat cel mai mult şi sunt convins că adoptarea acestei legi va spori prestigiul legislativ chiar dacă astăzi poate unii dintre noi nu ne dăm seama. Dincolo de dezbaterile şi criticile publice absolut necesare, ne-am confruntat cu mişcări, unele coordonate, care au încercat să împiedice adoptarea acestei legi. Mă bucur că am reuşit să depăşim aceste obstacole şi la final Parlamentul să reuşească să adopte o lege atât de importantă“, a spus Liviu Dragnea în plenul Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PSD a apreciat Legea salarizării unitare ca „o lege a demnităţii românilor“ care va face ca aceştia să nu mai plece să muncească în străinătate, iar cei deja plecaţi să se întoarcă în ţară. În plus, va duce la un grad mai mare de calificare a forţei de muncă.

Ministrul de Finanţe şi premierul au lipsit

Liviu Dragnea i-a criticat, de la tribuna Camerei Deputaţilor, pe premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, pentru că au absentat de la dezbaterea şi votul Legii salarizării. Ulterior, liderul PSD Liviu Dragnea a revenit şi a declarat că ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a procedat incorect şi ofensator, el menţionând că l-a întristat atitudinea acestuia, dar şi cea a premierului Sorin Grindeanu, de a absenta de la dezbaterea şi votul Legii salarizării.

„Da, într-adevăr, este o problemă că azi ministrul de Finanţe (Viorel Ştefan, n.r.) nu a venit în Parlament să susţină legea, cu toate că avea timp. Am puterea politică să-mi asum acest lucru şi să îmi cer scuze, ca preşedinte al PSD, că un membru al Guvernului care trebuia să vină astăzi nu a venit“, a spus Dragnea.

„Este o problemă pe care noi o vom regla în interior în condiţiile în care şi liderul de grup şi-a asumat faptul că ministrul de Finanţe va veni să susţină această lege“, a adăugat Dragnea.

„Era bine să vină şi premierul pentru că este o lege – poate cea mai importantă din acest an“, a adăugat Dragnea.

„N-a fost o poziţie foarte confortabilă pentru mine şi pentru colegii mei faptul că ministrul de Finanţe azi nu a fost prezent să spună ceea ce nouă ne-a spus în permanenţă, şi anume faptul că această lege este sustenabilă. Eu, personal, nu am nevoie de această garanţie pentru că noi nu am făcut legea în parcul Cişmigiu şi acum încercăm să căutăm bani“, a insistat Dragnea.

Întrebat ce riscă Viorel Ştefan pentru absenţă, Dragnea a răspuns: „Nu ştiu ce riscă. Până la riscuri, vorbim de o certitudine: a procedat incorect.“

Chestionat dacă Viorel Ştefan a procedat ofensator, liderul PSD a răspuns afirmativ.

„Cred că este o ofensă. Putem vorbi de o ofensă“.

Întrebat dacă ofensă este şi ce a făcut premierul Grindeanu, care nu a venit la dezbaterea Legii salarizării, deşi a fost într-o sală alăturată din Parlament, Dragnea a evitat un răspusn tranşant.

„Nu ştiu. Aş vrea să nu folosim cuvinte grele, dar pe mine m-a întristat foarte mult această atitudine. Foarte mult. Pentru că vorbim de o lege care schimbă complet istoria României. M-aş fi bucurat ca azi să fi fost prezent tot Guvernul în Parlament, dar probabil că au fost alte evenimente mai importante decât Legea salarizării unitare“, a răspuns Dragnea.

PNL solicitase, de asemenea, prezenţa la dezbaterea Legii salarizării, în plenul Camerei, for decizional, a premierului Sorin Grindeanu şi a ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, răspunsul preşedintelui de şedinţă, Florin Iordache, fiind că cei doi demitari se află în vizită oficială în Franţa.

Legea poate fi contestată în următoarele zile la Curtea Constituţională, iar USR a anunţat deja că strânge semnături în acest sens.

De asemenea, după ce ajunge pe masa preşedintelui Iohannis, acesta o poate contesta la CCR sau o poate retrimite la Parlament pentru reexaminare, dacă va avea argumente în acest sens.

Salutări din Paris

După ce Liviu Dragnea l-a criticat pe ministrul Viorel Ştefan că nu a venit la parlament, pentru a susţine Legea salarizării unitare, Ministerul Finanţelor a dat un comunicat în care arată că ministrul Ştefan a plecat, dis de dimineaţă, la Paris.

„Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, semnează miercuri, la Paris, Convenţia Multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor (BEPS), care include 15 acţiuni de combatere a evaziunii fiscale. România a aprobat anul trecut aderarea la Forumul de implementare a Proiectului BEPS, alăturându-se ţărilor şi jurisdicţiilor, care cooperează cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi cu membrii G20 la dezvoltarea standardelor acestuia. Astfel, ţara noastră va implementa rapid, coordonat şi consistent măsurile planului BEPS în cadrul tratatelor fiscale în vigoare, fără a mai fi nevoie de negocierea bilaterală a fiecărui tratat fiscal în parte“, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

20 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRIMELE, SECTOARELE 1 ŞI 3 ŞI ORAŞELE OTOPENI ŞI MĂGURELE. De mâine începe testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT, în Capitală şi în judeţul Ilfov, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2018

AZI Prin Lume

ZID ÎN SAHARA. Preşedintele Donald Trump a recomandat construirea unui zid în Sahara pentru a soluţiona criza migraţiei din Europa, a declarat Josep Borrell, ministrul spaniol de Externe, citat de BBC. Comentariile au fost făcute cu ocazia vizitei pe care şeful diplomaţiei din Spania a făcut-o în SUA, la sfârşitul lunii iunie. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2018

AZI Stat de drept

CONTESTAŢIE RESPINSĂ. Curtea de Apel Craiova a respins, astăzi, contestaţia fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, şi a altor doi inculpaţi din dosar, faţă de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus începerea judecăţii în dosarul în care consilierul premierului Viorica Dăncilă e acuzat că ar fi mituit un angajat de la Cadastru. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PÂNĂ PE 31 IANUARIE 2019. O expoziţie dedicată împlinirii a 40 de ani de la deschiderea Muzeului Colecţiilor de Artă, care aduce în centrul atenţiei pasionaţi iubitori de frumos ce şi-au încununat cariera de colecţionari prin donaţiile făcute statului român pe parcursul secolului XX şi la începutul secolului XXI, va fi vernisată, astăzi, la sediul Muzeului Naţional de Artă al României. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

ZILELE MAGHIARE DIN JUDEŢUL HUNEDOARA. Un gulaş preparat după o reţetă veche din anul 1600 va reprezenta unul dintre punctele de interes ale ediţiei din acest ale manifestării „Zilele Maghiare din judeţul Hunedoara”, care va avea loc în perioada 22-30 septembrie în mai multe oraşe şi localităţi hunedorene în care trăieşte o comunitate maghiară mai însemnată. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pe ce se duc banii economisiţi de tinerii din România

Pe ce se duc banii economisiţi de tinerii din România

Un studiu realizat de BCR arată că, din banii puşi deoparte tinerii români îşi cumpără biciclete,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress