În Politică AZI

Moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne a fost respinsă

12 septembrie 2018  15:30| În Politică | Politică
Moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne a fost respinsă

Moţiunea simplă depusă de Opoziţie împotriva ministrului de Interne, intitulată „Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti” a fost respinsă, astăzi, de Parlament, cu 149 de voturi împotrivă şi doar 99 pentru.

Opoziţia a cerut demisia lui Carmen Dan, dar şi a conducerii Jandarmeriei, pentru modul cum au gestionat mitingul diasporei. Votul final era de aşteptat şi chiar dacă moţiunea trecea ministrul nu era obligat să se retragă de la şefia MAI. Oricum Carmen Dan a transmis că nu intenţionează să demisioneze, indiferent de decizia aleşilor.

Nici solicitarea PNL şi PMP de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă cu titlul „PSDragnea face poliţie politică prin interceptări ilegale” nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Carmen Dan, a dat explicaţii, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, despre violenţele comise de jandarmi la protestele din 10 august.

Ministrul a subliniat din nou că Jandarmeria a acţionat legal la protestul diasporei.

Carmen Dan a recunoscut că au existat şi protestatari paşnici care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

De asemenea, ministrul de Interne a subliniat că mitingul din Piaţa Victoriei nu a fost legal, nefiind asumat de nicio organizaţie civică, astfel că nimeni nu şi-a asumat răspunderea legală. Mai mult, spune ministrul, protestatarii violenţi au încercat să intre în clădirea Guvernului şi au săvârşit acte de vandalism.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
PREMIERUL VA CERE O NOUĂ NOMINALIZARE. Viorica Dăncilă a anunţat că îl va demite azi pe preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu-şi va de demisia. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI Prin Lume

MAJORAREA PLAFONULUI DATORIEI. Preşedintele Donald Trump a anunţat că s-a ajuns la un acord cu opoziţia democrată în privinţa bugetului, evitându-se astfel perspectiva unei paralizii a administraţiei federale până la următoarele alegeri prezidenţiale. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Stat de drept

OBLIGATIVITATEA INFORMĂRII DETALIATE ŞI COMPLETE A ELECTORATULUI. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să ceară Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca acestea să fie trimise Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PARCUL LIBERTĂŢII POATE FI ADMIRAT ŞI PE TIMPUL VERII. O alee cu crini regali, albi şi roz-magenta, încântă sutele de orădeni care se plimbă pe malul Crişului din centrul municipiului Oradea. Este aceeaşi alee care, în primăvară, impresiona prin zecile de mii de lalele multicolore. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Vreme răcoroasă, azi, în Bucureşti

Vreme răcoroasă, azi, în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o atenţionare Cod galben de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active mai mari cu 26,12% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 30 iunie 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de peste 55,15 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Liber la alcool la magazinele din Dubai pentru ne-musulmani

Liber la alcool la magazinele din Dubai pentru ne-musulmani

Turiştii care vizitează Dubaiul vor putea cumpăra alcool din magazine, graţie noilor măsuri... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress