În Politică AZI

Răspunsuri ambigue vizavi de suspendare

17 octombrie 2019  14:00| În Politică | Politică
Răspunsuri ambigue vizavi de suspendare

Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat că preşedintele Klaus Iohannis nu respectă Constituţia şi „merita” să fie suspendat din funcţie, dar acest lucru nu mai este posibil în acest moment.

„Nu se mai poate în aceste momente. Cât am fost preşedintele partidului, nu am mai putut să-l suspend, cred că merita această suspendare sau, dacă domnia sa era un om care era corect, îşi dădea demisia a doua zi din momentul în care moţiunea a trecut, a aruncat ţara în haos, a creat disoluţie şi a plecat din ţară fără să găsească o soluţie. Cum putem să credem că acest preşedinte este interesat de România?”, a declarat Viorica Dăncilă, aseară, la TVR 1, întrebată de ce PSD nu l-a suspendat pe preşedintele Klaus Iohannis din moment ce au formulat acuzaţii de încălcare a Constituţiei la adresa sa, îndeosebi despre implicarea partizană a lui în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

Întrebată când s-a gândit prima oară la o suspendare a şefului statului, dar a ajuns la concluzia că nu este timp pentru un astfel de demers, Dănilă a spus: „În momentul în care mi-am dat seama că e un preşedinte care nu este preşedintele tuturor românilor, un preşedinte care dezbină şi instigă la ură, un preşedinte care nu respectă Constituţia României. Ştim că atunci când a depus jurământul, primele cuvinte erau «jur să respect Constituţia», dar preşedintele Klaus Iohannis nu respectă decizia Curţii Constituţionale”.

„Ştiţi foarte bine că de un an şi opt luni de când conduc acest Guvern am avut obstacole nenumărate din parte preşedintelui. De câte ori am vrut să nominalizez pe cineva, preşedintele nu a respins din punctul de vedere al legalităţii, ci din punctul de vedere al oportunităţii, cu toate că oportunitatea era cea care trebuia să o stabilească premierul. Cetăţeanului de rând îi cerem să respecte Constituţia şi dacă nu respectă Constituţia îl sancţionez. Preşedintele României trebuie să fie un model, preşedintele României nu respectă Constituţia şi îşi asumă acest lucru. Atunci, ce fel de preşedinte este? Cred că vor răspunde cetăţenii prin votul de pe 10 şi 24 noiembrie”, a declarat Dăncilă.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

INTRAREA VA FI LIBERĂ. Târgul de Crăciun se deschide pe 28 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, în aceeaşi zi urmând să fie pornit iluminatul festiv de sărbători. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

CONSILIERII AU INTERDCIŢIE LA A FURNIZA INFORMAŢII. Preşedintele american Donald Trump ia în calcul „serios” să depună mărturie în ancheta pentru destituirea sa care îl vizează în Camera Reprezentanţilor, după cum i-a cerut preşedinta camerei inferioare a Congresului, democrata Nancy Pelosi. [ Citeste mai departe ]

18 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

TOATĂ MARFA A FOST CONFISCATĂ. Poliţiştii de frontieră din ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit în două autoutilitare identificate în trafic şi la frontiera verde, cantitatea totală de 19.265 de pachete cu ţigări, în valoare de 225.380 lei. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI În cultură

CINCI IPOSTAZE ÎNTR-O SINGURĂ PERSOANĂ. Cel mai important lucru în viaţă este posibilitatea de a dărui, a declarat Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), când a fost decorat cu Ordinul Soarelui Răsare. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

DOSAR PENAL IN REM PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ. Mai multe persoane dintr-un bloc din Timişoara au ajuns la spital în ultimele zile, iar trei persoane (un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia) au decedat, în urma unor activităţi de deratizare care s-a făcut în acel imobil. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Încă un urs a murit pe şoselele României

Încă un urs a murit pe şoselele României

Un urs de aproximativ 5 ani, care cântărea 250 de kilograme, a fost omorât aseară pe Drumul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Conflictul dintre creditori şi debitori a fost cultivat din raţiuni interne şi externe

Conflictul dintre creditori şi debitori a fost cultivat din raţiuni interne şi externe

Conciliatorii CSALB, reprezentanţi ai consumatorilor şi ai băncilor au participat, marţi, la... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Momentul potrivit pentru a privi înapoi

Momentul potrivit pentru a privi înapoi

Relaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este „magică”, a declarat regizorul american Martin... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Două spitale fără agent termic pentru 48 de ore

Două spitale fără agent termic pentru 48 de ore

Directorul Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a declarat că furnizarea apei calde şi a căldurii... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress