În Politică AZI

Şefa DNA sfidează aleşii

08 iunie 2017  17:00| În Politică | Politică
Şefa DNA sfidează aleşii

După ce parlamentarii care anchetează alegerile prezidenţiale din 2009 au invitat-o, miercuri 14 iunie, la audieri, Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, i-a transmis preşedintelui comisiei, de anchetă, Mihai Fifor, o scrisoare prin care îşi justifică refuzul de a venit în Parlament.

„La data de 24 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că „procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească“, scrie Kovesi în scrisoarea adresată lui Mihai Fifor.

În document, Kovesi invocă şi două decizii ale Curţii Constituţionale (nr. 317/2006 şi nr. 45/1994), potrivit cărora dispoziţiile din regulamentele interne ale Senatului sau Camerei Deputaţilor care prevăd obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituţionale.

„Faţă de aceste aspecte, vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la şedinţa Comisiei de anchetă“, îşi încheie Kovesi scrisoarea către parlamentarii din Comisia de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

În invitaţia la audieri, parlamentarii i-au transmis procurorului-şef al DNA că există metode la care Comisia poate apela „în cazul refuzului nemotivat“.

„În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor, Comisia poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare şi funcţionare a instituţiei respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2000 privind Codul penal“, se arată în documentul transmis lui Kovesi de Comisia de anchetă.

Articolul invocat se referă la omisiunea sesizării: „funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă“.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

24 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC. Meteorologii au emis atenţionări meteo şi coduri galbene, valabile de astăzi şi până miercuri, perioadă în care temperaturile scad drastic, şi cu 10 grade mai mici decât normalul acestei perioade, iar vântul va bate cu putere, ajungând la 120 de km la oră. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin Lume

MILITARI ŞI PROFESORI. Autorităţile turce au ordonat arestarea a 61 de militari de marină şi din cadrul forţelor terestre, inclusiv ofiţeri de rang înalt, pentru presupuse legături cu Fethullah Gulen, potrivit mass-media turce citate de Reuters. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Stat de drept

LUARE DE MITĂ, OPERAŢIUNI FINANCIARE, CORUPEREA ALEGĂTORILOR. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI În cultură

Pe când John F. Kennedy era şef de stat. Un slujbaş mărunt la ziar află dintr-un anunţ că-i muri un prieten. Merge la biserică, da` nici urmă de mort. Faptu-i dă de gândit, se duce la un procuror, îl convinge să se implice şi, împreună, pornesc o anchetă. Ale cărei iţe-i poartă până-n Chinatown, printre cei bogaţi. Asasini plătiţi vor a-i omorî. Ca să salveze banii unei muieri frumoase, viclene, periculoase. Numai că fleru` lor şi şansa necurmată îi vin şi dânsei de hac... [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin ţară

JUDEŢUL BRĂILA ESTE ÎN CARANTINĂ. Pompierii brăileni au recuperat, astăzi, două cadavre de porci care pluteau pe Dunăre în zona industrială a oraşului. Animalele moarte au fost văzute în apropierea malului, în oraşul Brăila, şi după ce au fost luate din apă, au fost predate veterinarilor pentru a fi incinerate, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Compania lui Michael Kors ar urma să cumpere casa de modă Versace, pentru două miliarde de dolari. [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Secretele Bucureştilor. Poveşti de iubire şi drame amoroase dintr-un trecut pasional – Dan-Silviu Boerescu

Româncele au dat istoriei femei fatale, care au stârnit nu puţine pasiuni mistuitoare iar bărbaţi celebri au murit din dragoste pentru ele.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress