În Politică AZI

Statutul judecătorilor şi procurorilor, întors la Parlament

06 iulie 2018  16:30| În Politică | Politică
Statutul judecătorilor şi procurorilor, întors la Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis astăzi, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele precizează că legea transmisă la promulgare ridică probleme, deoarece unele dintre modificări sunt neclare şi contradictorii.

El arată în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, că această lege vizează intervenţii legislative de substanţă asupra unuia dintre cele mai importante acte normative ce reglementează activitatea autorităţii judecătoreşti.

Şeful statului precizează că CCR a constatat neconstituţionalitatea unui număr de 12 puncte din legea de modificare a Legii nr. 303/2004 şi a unui număr important de dispoziţii şi sintagme aflate în strânsă legătură cu acestea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

„CÂND DOI ARICI SE ÎMBRĂŢIŞEAZĂ, TREBUIE SĂ FIE ATENŢI SĂ NU SE RĂNEASCĂ”. Uniunea Europeană şi Marea Britanie ar trebui să se trateze unul pe celălalt ca doi „arici îndrăgostiţi” care nu vor să se rănească reciproc, a declarat pentru presa austriacă preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

ŞEFII JANDARMERIEI, PUŞI SUB ACUZARE ÎN DOSARUL PROTESTULUI DIN 10 AUGUST. Actualul şef al Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, Laurenţiu Cazan, director Jandarmeriei Bucureşti, Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI au fost citaţi, astăzi, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au calitatea de suspect în dosarul privind protestul din 10 august. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PÂNĂ PE 31 IANUARIE 2019. O expoziţie dedicată împlinirii a 40 de ani de la deschiderea Muzeului Colecţiilor de Artă, care aduce în centrul atenţiei pasionaţi iubitori de frumos ce şi-au încununat cariera de colecţionari prin donaţiile făcute statului român pe parcursul secolului XX şi la începutul secolului XXI, va fi vernisată, astăzi, la sediul Muzeului Naţional de Artă al României. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pe ce se duc banii economisiţi de tinerii din România

Pe ce se duc banii economisiţi de tinerii din România

Un studiu realizat de BCR arată că, din banii puşi deoparte tinerii români îşi cumpără biciclete,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress