În Politică AZI

Toader vrea să propună OUG pentru revizuirea sentinţelor

02 august 2018  14:30| În Politică | Politică
Toader vrea să propună OUG pentru revizuirea sentinţelor

Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri seară, că-i va propune premierului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date pe protocoale sau interceptări ilegale. Tudorel Toader spune că astfel se va spori efectivitatea justiţiei.

„(Ordonanţa va dispune -n.r.) posibilitatea oricărui condamnat care are sentimentul, convingerea faptului că hotărârea a fost pe protocol sau pe interceptare nelegală să se apropie de dosar, să ceară unui judecător să verifice dacă hotărârea lui a fost pronunţată pe baza celor două elemente, judecător care să spună da, îi admite şi trimite cauza la rejudecare, judecător care să spună nu, nu e vorba de interceptări nelegale, de protocoale, se respinge. Deciziile Curţii Constituţionale fac această definiţie, această clasificare (- a ceea ce înseamnă interceptări nelegale -n.r.). Interceptări făcute de SRI şi folosite de procurorul de drept comun, fapte care nu au legătură cu securitatea, siguranţa naţională şi folosite în fapte de drept comun”, a declarat, miercuri seară, Tudorel Toader, la Antena 3.

Întrebat când va înainta această propunere de ordonanţă de urgenţă, ministrul Justiţiei a răspuns că într-un timp scurt. „După ce se termină concediile. Imediat după ce se termină concediile”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul a declarat că va propune adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să modifice revizuirea ca metodă de reformare a unei hotărâri definitive.

„Să-i dăm celui care are sentimentul că este condamnat pe nedrept, pe protocoale, pe interceptări nelegale, să-i dăm posibilitatea să se convingă dacă condamnarea lui este dreaptă sau nedreaptă. Cum? El să solicite revizuirea hotărârii, să avem un filtru de admisibilitate, un judecător să deschidă dosarul şi să vadă dacă X, care se crede condamnat pe nedrept a fost condamnat pe bază de interceptări sau pe bază de protocoale. Să facă o procedură de adminisibilitate şi nu e vorba de protocol, de interceptare nelegală, îi respinge şi rămâne hotărârea cum a fost, dacă e vorba de protocoale sau interceptări nelegale, să devină admisibilă cererea de revizuire şi să o pună pe circuit, în procedura de reformare. Şi cu un termen probabil. Şi atunci noi ce facem? Să căutăm o pârghie de reforrmare a unor hotărâri posibil netemeinice pronunţate, repet, pe interceptări, pe protocoale. Să-i dăm încredere românului, condamnat sau necondamnat, că justiţia se înfăptuieşte aşa cum cere Constituţia”, a anunţat Toader.

Revizuirea există şi în prezent în Codul de Procedură Penală

Articolul 453 prevede următoarele cauze de revizuire:

(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Reacţii

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a declarat că Tudorel Toader are susţinere totală din partea coaliţiei PSD-ALDE pentru această OUG.

Senatorul PSD Şerban Nicolae spune că această OUG ar fi o soluţie legislativă care să deschidă calea eliminării oricărei suspiciuni cu privire la procese „comandate”.

„Din punctul meu de vedere e oportună adoptarea unei asemenea soluţii legislative, pentru că ea nu presupune nici răsturnarea sentinţelor deja date în cazul acestor dosare, nu presupune nici o certitudine a faptului că toate se vor soluţiona în sens contrar celor stabilite în prima judecată, ci este o soluţie legislativă care să deschidă calea eliminării oricărei suspiciuni cu privire la procese comandate, la soluţii legislative şi de instanţă de judecată adoptate abuziv şi cu afectarea gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Altminteri, orice soluţie este stabilită de instanţa de judecată şi dacă instanţa menţine soluţia iniţială este corect, dacă infirmă sau modifică în tot sau în parte soluţia iniţială este la fel de corect”, a declarat Şerban Nicolae.

El a respins informaţiile potrivit cărora ordonanţa ar putea fi dată cu „dedicaţie”, sau pentru a „proteja infractorii, de a-i lăsa cu averile furate”.

„E vorba de oameni care au mers în închisoare şi ulterior au fost achitaţi, e vorba de oameni care au mers în închisoare şi au primit sentinţe favorabile la CEDO, e vorba de oameni care au avut de suferit în cadrul unor dosare de contencios administrativ sau dosare civile împotriva statului, unde s-a intervenit peste lege, peste codul de procedură (...) Se deschide doar calea revizuirii acestor dosare susceptibile de a fi acte de injustiţie gravă”, a adăugat Şerban Nicolae.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat că OUG ar fi foarte bună pentru că ar rezolva „o problemă excepţională a unor sentinţe date în baza unor protocoale ilegale şi atunci trebuia să fie rezolvat acest lucru”.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că ar fi un demers „foarte corect”, deoarece „actul de justiţie a fost profund afectat de existenţa protocoalelor şi de interceptările ilegale ale telefoanelor şi acestea reprezintă grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti care nu pot fi acceptabile într-o ţară democratică”. În plus, spune preşedintele ALDE, „şi vinovaţii au dreptul la un proces corect. Nu mai vorbim de faptul că probabil sunt şi oameni nevinovaţi care au avut de suferit din cauza aceasta” a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că ordonanţa de urgenţă pentru revizuirea sentinţelor date pe protocoale sau interceptări ilegale este o continuare a modificărilor aduse Codului Penal, fiind „dedicată infractorilor din România, dintre care mulţi sunt în funcţii publice”.

„Ceea ce se încearcă acum este scoaterea din dosare a unor probe, pentru care nu există nicio reglementare sau vreo lege a statului român că nu ar fi legale. (...) Dar ceea ce se încearcă este crearea unui mecansim pentru ca probe pentru care nu există un temei legal că nu ar îndeplini cerinţele legale să fie elimininate din dosar, astfel persoanele asupra cărora nu există niciun dubiu din punct de vedere al instanţelor, să devină brusc spălate. (...) Este o continuare a aceea ce s-a întâmplat cu Codul Penal în Parlament, unde infracţiuni întregi au fost pur şi simplu şterse din Codul Penal, pentru ca persoane condamnate, cum e Liviu Dragnea, să devină brusc persoane «decente». Este o ordonanţă dedicată infractorilor din România, dintre care mulţi sunt în funcţii publice. Deci, această ordonanţă se adresează persoanelor cu probleme penale reale, multe dintre ele aflate în funcţii publice, şi această ordonanţă nu face altceva decât să le subţieze dosarele de probe”, a declarat Dan Barna.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei spune că o ordonanţă precum cea anunţată deTudorel Toader „încalcă principiul securităţii juridice, fiindcă vizează hotărâri penale definitive, intrate în puterea de lucru judecat”. „Efectul e devastator, subminarea până la zero a încrederii în deciziile instanţelor penale, suspendarea aplicării lor, blocarea până la Calende a înfăptuirii Justiţiei”, a adăugat acesta.

„În plan politic, câmp liber pentru zburdălnicii pe toate listele de candidaturi ale tuturor celor condamnaţi, pe care o simplă cerere de revizuire îi transformă din nou în prezumtiv nevinovaţi, după ce au fost judecaţi si găsiţi vinovaţi ... O fi bine?! Pare un fel de maşină de spălat vinovăţii penale această proiectată OUG. (...) Să fim serioşi, e vorba de o semi-amnistie, care beneficiază direct celor condamnaţi deja. Pentru că nimeni n-are curaj să dea o amnistie, a venit domnul Toader cu această construcţie care împacă şefii politici, dar încalcă grav Constituţia”, a mai comentat Predoiu.

Şi fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună a comentat OUG propusă de Toader: „Norma de procedură penală, chiar dacă ar fi mai favorabilă, nu retroactivează. Adică, o condamnare întemeiată pe o interceptare care la momentul pronunţării era o probă legal obţinută, nu poate fi răsturnată ulterior. O politică penală care pune în discuţie primul punct devine una a bunului plac, lipsită de predictibilitate, care aruncă in aer principiul autoritătţi de lucru judecat. Protocoalele trebuie declarate ilegale printr-o decizie a unei instanţe, nu prin OUG. Şi ar fi bine ca părţile interesate să procedeze la un astfel de demers. Până când o hotărâre judecătorească nu se pronunţă în sensul că un protocol depăşeşte limitele legii /adaugă la lege, fiind aşadar «ilegal», operăm cu prezumţia de legalitate”, a scris Prună pe Facebook, .

Potrivit Digi24, Radu Carp, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi secretar executiv al PNL, consideră că ordonanţa de urgenţă privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, despre care a vorbit ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, aşa cum este el definit de CEDO într-o decizie prin care România a fost condamnată. 

La rândul său, judecătorul Bogdan Mateescu, membru în CSM, atrage atenţia că şi Curtea Constituţională s-a pronunţat pe acest subiect, stabilind că „legiuitorului îi este interzis să supună hotărârile judecătoreşti unor noi căi de atac reglementate după pronunţarea acestora”.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

A FOST ELIMINATĂ ŞI VACANŢA INTERSEMESTRIALĂ DIN FEBRUARIE. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au acceptat propunerea Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă pe 9 septembrie şi să se încheie pe 12 iunie, potrivit premedintelui AEC, Andrei Mihai Tănase. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE NICOLAS MADURO ÎL VEDE DREPT UN PRETEXT PENTRU PREGĂTIREA UNEI INTERVENŢII MILITARE A SUA. Douăzeci şi cinci de ţări au promis să acorde un ajutor în valoare de 100 de milioane de dolari Venezuelei, care se confruntă cu lipsuri severe şi subnutriţie, a anunţat John Bolton, consilierul pentru securitatea naţională al preşedintelui american, Donald Trump, după conferinţa Organizaţiei Statelor Americane (OSA) desfăşurată la Washington, informează France Presse. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Stat de drept

A PLECAT LA BRUXELLES. Procurorul-şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a respins cererea formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI În cultură

CU PARTICIPAREA REGIZORILOR PAUL NEGOESCU ŞI ADRIAN SILIŞTEANU. Lungmetrajul „Povestea unui pierde-vară” participă la cea de a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de Dragoste/Festival International du Film d'Amour (FIFA) Mons, Belgia, care are loc în perioada 15-22 februarie. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin ţară

„DIN CAUZA SALARIZĂRII NECORESPUNZĂTOARE ŞI LIPSEI PERSONALULUI”. Medicul pneumolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a fost sancţionat, astăzi, de conducerea spitalului, cu... reducerea salariului de bază cu 10%, timp de 3 luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

OMV Petrom sponsorizează cu 10 milioane de euro proiectul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a finalizat analiza... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Posibilitatea unei insule - Michel Houellebecq

Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.

[ Vezi toate ]

Magazin

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Duminică seară, la Londra, a avut loc ediţia cu numărul 72 a galei de decernare a premiilor... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne protejăm de gripă

Cum ne protejăm de gripă

Autorităţile au declarat epidemie de gripă. În aceste condiţii, nu doar igiena strictă e... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress