În Politică AZI

Tudose a scăpat de legile Justiţiei

25 octombrie 2017  17:30| În Politică | Politică
Tudose a scăpat de legile Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, astăzi, Comisiei speciale parlamentare privind domeniul justiţiei, proiectul de modificare a legilor Justiţiei.

Toader a anunţat că propune ca Inspecţia Judiciară să fie reglementată ca o instituţie autonomă, care să nu fie nici în subordinea CSM şi nici a Ministerului Justiţiei.

„Am propus ca, în termen de şase luni, Inspecţia Judiciară să fie reglementată ca instituţie autonomă independentă”, a declarat ministrul Justiţiei la Parlament.

Ministrul a precizat că proiectul este în lucru la specialiştii Ministerului, care au în vedere şi funcţionarea unei astfel de instituţii în alte state.

„E posibil ca această comisie, la care ne-am adresat astăzi, să spună să nu mai aşteptăm şase luni, să facem aici un proiect prin care autonomizăm Inspecţia Judiciară”, a mai spus Toader.

Iniţial, organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare era prevăzută în legile justiţiei, modificarea adusă fiind de trecere a instituţiei în subordinea Ministerului Justiţiei. Ulterior, după ce magistraţii şi asociaţiile au criticat măsura, considerând că va fi politizată, Tudorel Toader a decis ca prevederile referitoare la Inspecţia Judiciară să fie cuprinse într-un nou proiect.

Tudorel Toader a menţionat că în proiectul de lege sunt câteva teme care au atras puncte de vedere, luări de poziţii, adăugând că „mulţi dintre cei care au criticat proiectul de lege l-au criticat înainte de a-l vedea şi l-au criticat luându-se după criticile altora”.

În acest sens, Toader s-a referit la numirea procurorilor de rang înalt, precizând că trebuie respectată o recomandare a MCV şi de aceea această prevedere trebuie modificată. „Suntem obligaţi să perfecţionăm această reglementare, ca urmare am făcut solicitarea către Comisia de la Veneţia”, a adăugat Tudorel Toader.

În privinţa răspunderii magistraţilor, ministrul Justiţiei a spus că, personal, nu doreşte răspunderea magistraţilor, dar „o reglementare cu rol preventiv este necesară”.

El a menţionat faptul că statul răspunde patrimonial pentru erorile judiciare, dar dacă fapta judecătorilor este cu rea credinţă şi cu neglijenţă nu exclude răspunderea patrimonială a judecătorilor. „Am eliminat termenul de un an de prescripţie şi am înlocuit cu termenul de drept comun.(...) Garanţia pentru magistraţi este că nu-i cheamă cetăţeanul în justiţie, ci statul”, a explicat Toader.

Ministrul a mai spus că propune „modificări la legile Justiţiei de natură să elimine ceea ce sunt unele privilegii ale magistraţilor”.

Infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu vor fi reglementate printr-o lege distinctă, a declarat a declarat secretarul de stat Mariana Moţ, la şedinţa Comisiei. Deputaţii UDMR, USR şi PMP au depus amenamente pentru reformularea articolului 297 referitor la infracţiunea de abuz în serviciu. UDMR a propus stabilirea unui prag valoric de 100.000 de lei, iar USR şi PMP au cerut să nu fie stabilit un prag pentru abuzul în serviciu. USR a comunicat comisiei, ca varianta „în subsidiar”, un prag de 1.000 de lei.

La începutul lunii octombrie, premierul Mihai Tudose a declarat, la Antena 3, că modificările pe legile justiţiei ar trebui trimise la Parlament astfel încât acesta să decidă, în urma dezbaterilor, care va fi forma lor finală. „Eu cred, ca să nu ne mai chinuim, că ar trebui duse direct la Parlament care să facă consultări, comisii, cele două Camere...”, a spus premierul Tudose.

Săptămâna trecută, coaliţia majoritară a decis, ca proiectul de modificare a legilor justiţiei să fie promovat ca iniţiativă parlamentară şi nu ca proiect al Guvernului. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, la acea dată, că proiectul întocmit de ministrul Tudorel Toader, va fi trimis la Comisia parlamentară specială, condusă de social-democratul Florin Iordache, care va decide „ce rămâne, ce se adaugă şi ce nu rămâne”. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, ÎNTRE ORELE 12.00-18.00. Comercianţii din raionul Hînceşti, dar şi ansambluri folclorice din România şi Republica Moldova vor participa, sâmbătă şi duminică, între orele 12.00-18.00, în Parcul Crângaşi la Festivalul Marii Uniri, potrivit Primăriei Sectorului 6. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE ÎL SUSŢINE ŞI ÎN EVENTUALITATEA UNEI MOŢIUNI DE CENZURĂ. Premierul ceh Andrej Babis a subliniat, astăzi, că nu va demisiona niciodată, în condiţiile în care mii de cehi au ieşit în stradă, la Praga, pentru a-l contesta, pe fondul acuzaţiilor de răpire şi fraudă ce i-au fost aduse relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

MAJORITATEA, CU SUSPENDARE. 12 indivizi au fost condamnaţi, astăzi, în primă instanţă, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii publice la mitingul anti-ordonanţa 13, din februarie anul trecut care a scos în stradă peste 150.000 de oameni, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

INVESTIŢIE DE SUTE DE MII DE EURO ÎN CULTURI DE CANNABIS ŞI RIG-URI DE MINAT CRIPTOMONEDE. Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de procurorii DIICOT iar alţi patru au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma unor percheziţii în judeţul Dâmboviţa pentru destructurarea unei grupări care, în ultimii trei ani, ar fi produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de produse cannabice. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress