În Politică AZI

Un singur referendum este suficient

05 iunie 2019  17:15| În Politică | Politică
Un singur referendum este suficient

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că social-democraţii au propus la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis formarea unui grup de lucru la nivelul Parlamentului pentru revizuirea Constituţiei, punctând că nu susţine organizarea referendumului pentru revizuirea Legii fundamentale concomitent cu un alt scrutin.

„Am reiterat poziţia PSD, şi anume că rezultatul votului este foarte important, că dincolo de declaraţii este important să dăm dovadă de acţiune pentru a pune în practică cât mai repede rezultatele acestui referendum consultativ. Având în vedere că referendumul este unul consultativ, trebuie să trecem la lucruri concrete. De aceea, am propus domnului preşedinte Iohannis formarea unui grup la nivel de Parlament, condus de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care să discute cu toate partidele politice, pentru că este nevoie de consens, avem nevoie de două treimi pentru a putea pune în practică aceste obiective şi să facem operaţional cât mai repede acest grup, să facem primii paşi, astfel încât această revizuire a Constituţiei să fie pusă în practică cât mai repede. Ne dorim în acelaşi timp ca referendumul să nu se suprapună peste alegeri, având în vedere că acest lucru încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia”, a spus Dăncilă după consultările delegaţiei PSD cu preşedintele Klaus Iohannis.

Dăncilă a menţionat că Marcel Ciolacu va începe chiar de mâine formarea grupului. Ea a explicat şi motivele pentru care susţine implementarea rezultatelor referendumului, deşi nu a votat la consultarea populară din 26 mai. „Vă reamintesc că prima dată am spus că voi vota la referendum. După declaraţiile domnului preşedinte, cu un atac la Guvern şi legarea referendumului de proasta guvernare, am spus că nu vreau să politizez referendumul şi că nu voi vota. Am văzut votul şi pentru mine este important ce vor cetăţenii, ce vor românii. Pentru că am avut o participare mare la referendum, pentru că românii îşi doresc acest lucru, este normal să ascultăm de voinţa lor”, a precizat Dăncilă.

Prim-ministrul a opinat că o revizuire extinsă a Constituţiei poate fi discutată, de asemenea, în cadrul grupului de lucru care va fi alcătuit. „Cred că pentru a fi o revizuire a Constituţiei extinsă - şi nu spun că acest lucru nu ar fi bun sau ar fi bun - trebuie făcută o analiză. Trebuie acest consens, pentru că dacă nu avem aceste două treimi bineînţeles că nu putem să vorbim despre o revizuire a Constituţiei extinsă. Dar poate ar fi bine ca alături de cele două obiective menţionate la referendum să avem în vedere şi alte lucruri, dar acest lucru presupune din nou dialog, discuţii, aşezarea la masă şi să vedem ce e bine să modificăm, ce susţinere avem pentru fiecare modificare şi cred că acest lucru se poate realiza în cadrul discuţiilor în grupul de lucru pe care îl vom forma”, a menţionat Dăncilă.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE. Aseară au fost aduşi pe continent, de pe insula Samothraki, ultimii turişti rămaşi acolo de aproape o săptămână, din cauze încă neclare, care au dus la sistarea traficului feriboturilor. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin Lume

SUMMIT-UL G7 ARE LOC LA BIARRITZ. Premierul britanic Boris Johnson a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele american Donald Trump, printre temele conversaţie fiind chestiunea Brexit, diverse probleme economice şi relaţiile comerciale între cele două state. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Stat de drept

INML VA REFACE UNELE ANALIZE. Percheziţiile au fost reluate, azi, la locuinţa lui Dincă, verificându-se, potrivit unor surse judiciare, şi pereţii cu scannerul în căutarea de noi probe. [ Citeste mai departe ]

14 august 2019

AZI În cultură

COLECŢII UNICAT ÎN PATRIMONUL INSTITUŢIEI. Guvernul României a adoptat o Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei, arată un anunţ publicat de Ministerul Culturii. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin ţară

DOUĂ INCIDENTE ÎNTR-O SINGURĂ SĂPTĂMÂNĂ. Autorităţile din judeţul Maramureş încep un control la societatea din Vişeu de Sus care administrează trenul turistic Mocăniţa, de pe Valea Vaserului, în urma deraierilor înregistrate în ultima periodă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor a dat săptămâna trecută... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Ministerul Finanţelor legiferează bacşişul printr-un act normativ care îi stabileşte valoarea de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

În România, statul îi hrăneşte pe bolnavii internaţi în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi pentru... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress