În Politică AZI

Vasilescu a fost realeasă în unanimitate cu 600 de voturi

22 iulie 2019  11:15| În Politică | Politică
Vasilescu a fost realeasă în unanimitate cu 600 de voturi

Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, a fost realeasă în funcţia de preşedinte al PSD Craiova în cadrul conferinţei acestei organizaţii, la care au participat peste 600 de membri.

Vasilescu a fost realeasă prin vot deschis, cu unanimitate, fiind singurul candidat pentru şefia PSD Craiova, aşa cum s-a întâmplat şi pentru celelalte funcţii de conducere din organizaţie. Olguţa Vasilescu a declarat în faţa delegaţilor că îşi propusese să nu mai candideze pentru funcţia de preşedinte al PSD Craiova, însă a motivat că nu doreşte ca dezbinarea care există în administraţia locală să se reflecte şi la nivelul acestei organizaţii.

„Aş fi vrut să nu mai candidez şi nu din cauza a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Colegii, apropiaţii ştiu că am spus de câteva luni de zile că nu vreau să mai candidez pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, însă nu cred că este momentul să mă retrag acum. Nu aş vrea ca dezbinarea care există în administraţia locală şi în multe părţi din acest oraş să se reflecte şi la nivelul organizaţiei municipale. Vin în faţa noastră bătălii pe care ştiu că putem să le câştigăm: vin alegerile locale de anul viitor, vin alegerile parlamentare. Anul acesta sunt alegeri prezidenţiale, unde sper, totuşi, să facem o figură frumoasă. Noi suntem pe deplin determinaţi să ne ducem mai departe toate proiectele. Este opţiunea alegătorilor, până la urmă, dacă votează fapte sau lozinci, însă este obligaţia noastră ca ceea ce am promis să şi realizăm”, a spus Vasilescu.

Fostul primar al Craiovei a mai afirmat că la alegerile europarlamentare din mai, după şapte ani de administraţie PSD, a fost prima dată când social-democraţii au pierdut alegerile în acest municipiu, iar vina aparţine în exclusivitate organizaţiei. „Sigur că acest lucru nu se va mai întâmpla pe viitor, dacă vom lua măsuri şi eu spun că vom lua măsuri în acest sens. Şi cred că este obligatoriu din partea noastră să ne aplecăm cu mai multă responsabilitate asupra unor oameni pe care noi i-am girat în administraţia locală. Cred că sunteţi cu toţii de acord cu mine. Nu mai putem pierde pe mâna noastră şi pe incapacitatea de a lua măsuri atunci când este cazul”, a mai spus Olguţa Vasilescu. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

VALOAREA LUCRĂRII ESTE DE 400 MILIOANE LEI. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor şi managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin Lume

„RAPORT” DAT CU 5 ZILE ÎNAINTE. China a anunţat, azi, măsuri de „retorsiune” împotriva diplomaţilor americani prezenţi pe teritoriul ei, între care faptul de a anunţa autorităţile înainte de a se întâlni cu oficiali sau experţi. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Stat de drept

METODE DE INTIMIDARE A POLIŢIŞTILOR. Numele fostului ministru de Interne Mihai Fifor apare în ancheta DIICOT privind permisele de port-armă eliberate ilegal în judeţul Caraş-Severin, dosar în care prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, este cercetat sub control judiciar. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI În cultură

CEA MAI MARE SALĂ DE SPECTACOLE DIN MOLDOVA. Cinematograful Victoria este inaugurat, la o lună de când municipalitatea ieşeană a demarat lucrările de reparare şi reabilitare a clădirii. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin ţară

Sute de oameni au fost mobilizaţi în zona viticolă de pe Valea Târnavelor, lângă Tăuni, la ultimul cules din acest an, pentru a aduna, de pe zece hectare, struguri special păstraţi pentru producerea vinului de gheaţă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteo, respectiv ninsoare,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UE ia atitudine faţă de monedele virtuale private

UE ia atitudine faţă de monedele virtuale private

Miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale UE au anunţat că monedele digitale, cum ar fi Libra,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Nu-i mai face ziua de naştere

Nu-i mai face ziua de naştere

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trei sferturi din necesar

Trei sferturi din necesar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat joi seara că medicii de familie au estimat un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress