Magazin AZI

China pregăteşte 14 situri pentru lista patrimoniului mondial UNESCO

06 iulie 2018  16:00| Magazin | Sport & Divertisment
China pregăteşte 14 situri pentru lista patrimoniului mondial UNESCO

Municipalitatea din Beijing vrea să înscrie mausoleul lui Mao Zedong şi Piaţa Tiananmen, simboluri ale puterii regimului comunist, pe lista patrimoniului mondial UNESCO, potrivit presei oficiale chineze, citată de AFP.

Obiectivul municipalităţii este de a obţine până în 2035 înscrierea pe lista UNESCO a unui grup de 14 situri istorice, prezente pe „axa nord-sud” din capitala chineză.

Mausoleul lui Mao, construit după moartea din 1976 a fondatorului regimului comunist chinez, este în continuare vizitat în fiecare zi de sute de persoane, care vin să se reculeagă în faţa sarcofagului fostului lider comunist, ale cărui campanii politice şi economice, demarate după ce a ajuns la putere în 1949, au cauzat moartea a milioane de chinezi.

Mausoleul se află în partea sudică a Pieţei Tiananmen, considerată cea mai mare esplanadă din lume. Construită în secolul al XV-lea şi loc în care au avut loc mai multe evenimente marcante din istoria Chinei, ea a reprezentat spaţiul în care s-au desfăşurat manifestaţiile din 1989 pentru democraţie, ce au fost urmate de o represiune armată care a făcut câteva sute de victime.

Oraşul interzis, fosta reşedinţă a împăraţilor chinezi, situat la nord de Piaţa Tiananmen, dar şi Templul Cerului, sunt deja înscrise în patrimoniul UNESCO.

Unii dintre locuitorii oraşului vor fi obligaţi să se mute din locuinţele lor, pentru ca aceste sectoare patrimoniale să poată să fie aduse la starea lor arhitecturală originală, potrivit Global Times.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, ÎNTRE ORELE 12.00-18.00. Comercianţii din raionul Hînceşti, dar şi ansambluri folclorice din România şi Republica Moldova vor participa, sâmbătă şi duminică, între orele 12.00-18.00, în Parcul Crângaşi la Festivalul Marii Uniri, potrivit Primăriei Sectorului 6. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE ÎL SUSŢINE ŞI ÎN EVENTUALITATEA UNEI MOŢIUNI DE CENZURĂ. Premierul ceh Andrej Babis a subliniat, astăzi, că nu va demisiona niciodată, în condiţiile în care mii de cehi au ieşit în stradă, la Praga, pentru a-l contesta, pe fondul acuzaţiilor de răpire şi fraudă ce i-au fost aduse relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

MAJORITATEA, CU SUSPENDARE. 12 indivizi au fost condamnaţi, astăzi, în primă instanţă, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii publice la mitingul anti-ordonanţa 13, din februarie anul trecut care a scos în stradă peste 150.000 de oameni, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

INVESTIŢIE DE SUTE DE MII DE EURO ÎN CULTURI DE CANNABIS ŞI RIG-URI DE MINAT CRIPTOMONEDE. Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de procurorii DIICOT iar alţi patru au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma unor percheziţii în judeţul Dâmboviţa pentru destructurarea unei grupări care, în ultimii trei ani, ar fi produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de produse cannabice. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress