Magazin AZI

Joey Chestnut şi-a întrecut propriul record la mâncat crenvurşti

05 iulie 2018  14:30| Magazin | Sport & Divertisment
Joey Chestnut şi-a întrecut propriul record la mâncat crenvurşti

Joey Chestnut a câştigat o nouă ediţie a concursului anual de mâncat hot dog care se desfăşoară tradiţional la New York, în ziua de 4 iulie, stabilind un nou record după ce a reuşit să devoreze 74 de crenvurşti în doar zece minute, relatează EFE.

Concursul, organizat de firma de hot dog „Nathan's Famous”, cu peste un secol de existenţă, a avut loc în zona Coney Island, de pe malul Atlanticului, loc tradiţional al acestei competiţii desfăşurate pentru prima dată în 1972.

Campionul, în vârstă de 34 de ani, zis şi „Jaws” Chestnut, şi-a adjudecat cea de-a 11-a ediţie a concursului, dovedind că se află într-o formă sportivă mai bună, având în vedere că a reuşit să mănânce mai mulţi crenvurşti decât anul trecut. Al doilea clasat, Carmen Cincotti, a reuşit să mănânce „doar” 64 de crenvurşti.

La categoria feminină a acestui concurs a câştigat Miki Sudo, în vârstă de 32 de ani, care a reuşit să mănânce 37 de bucăţi, faţă de cele 28 îngurgitate de rivala sa Michelle Lesco. Prin această victorie, Miki Sudo acumulează cinci titluri ale acestei competiţii organizate de celebra firmă newyorkeză de hot dog.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

14 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

APAR PRECIPITAŢIILE, DAR SLABE CANTITATIV. De joi până duminică vremea se răceşte, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi temperaturi cu aproximativ 8 grade sub cele normale. În majoritatea regiunilor se vor înregistra precipitaţii, dar nesemnificative din punct de vedere a cantităţii, arată meteorologii. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

„PÂNĂ ÎN PREZENT AU FOST EXTRĂDAŢI 104 MEMBRI AI FETO”. Turcia a trimis unui număr de 83 de ţări cereri de extrădare a peste 450 de presupuşi membri ai Organizaţiei Teroriste Fetullah (FETO), despre care Ankara afirmă că s-a aflat în spatele tentativei de puci din 2016, a declarat, astăzi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

FLORIN IORDACHE NU A PUTUT FI PREZENT. CCR a amânat pentru 28 noiembrie dezbaterea pe sesizarea Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI În cultură

...şi nu numai se-nvârte Nicu Oprea în cartea sa de-acu`. Fie ei poeţi, prozatori ş-alte soiuri conexe. Adunând în volum texte d-ale sale despre atâtea condeie participante la cultura autohtonă. Vartic, Papahagi, Prelipceanu, Chifu, Cordun, Vulturescu, Pantea, Dorian, Drăghici ori Doman, de exemplu. Alăturând şi „Şcoala de la Târgovişte” în lucrare, cu rost: Simionescu, Petrescu, Olăreanu, George şi Ţopa. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

GĂSITE ŞI NEPREDATE. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au confiscat de la un bărbat de 59 de ani, din localitatea Desa, judeţul Dolj, 149 de obiecte arheologice care ar face parte din patrimoniul cultural naţional. Bărbatul a mai fost sancţionat şi cu o amendă de 2.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Depozitarul Central plăteşte banii aduşi de titlurile Fidelis Centenar

Depozitarul Central plăteşte banii aduşi de titlurile Fidelis Centenar

Depozitarul Central distribuie, începând cu 6 decembrie 2018, sumele de bani aferente plăţilor... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Trecere de pietoni personală

Trecere de pietoni personală

O stradă proaspăt asfaltată dintr-un cartier din oraşul Suceava a fost „decorată” şi cu 9 treceri... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Pericol la End House - Agatha Christie

Vacanţa relaxată petrecută de Hercule Poirot pe coasta din Cornwell ia o turnură neaşteptată când o cunoaşte pe tânără şi atrăgătoarea Nick Buckley, căci Poirot are impresia că cineva încearcă să o ucidă pe Nick şi se hotărăşte să-i ofere protecţie.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress