Magazin AZI

Prima acţiune simbolică privind construirea podului din Genova

26 iunie 2019  14:15| Magazin | Sport & Divertisment
Prima acţiune simbolică privind construirea podului din Genova

Lucrările de construcţie la noul pod rutier de la Genova care va lua locul viaductului prăbuşit în august 2018, tragedie în care şi-au pierdut viaţa 43 de persoane, au început în mod oficial.

Muncitorii au început să toarne beton pentru fundaţia unui pilon care va susţine noul pod din oţel proiectat de celebrul arhitect italian Renzo Piano, originar din Genova. „Aceasta este prima acţiune simbolică” a lucrărilor de reconstrucţie, a subliniat Giovanni Toti, preşedintele regiunii Liguria, într-o filmare la faţa locului. El a precizat că viitorul pod va fi finalizat în primăvara lui 2020.

Autorităţile italiene promiseseră iniţial că podul va fi gata până la sfârşitul lui 2019, dar termenul s-a dovedit mult prea optimist. De altfel, lucrările de demolare a ceea ce a rămas din vechea construcţie se află încă în desfăşurare. Viaductul rutier Morandi era o construcţie emblematică ce lega oraşul Genova şi portul său de autostrăzi spre alte oraşe italiene şi spre Franţa.

Podul Morandi a cedat în ziua de 14 august, în timpul unei furtuni violente, iar mai mult de 30 de automobile şi camioane s-au prăbuşit în gol. Autorităţile au evacuat ulterior peste 5000 de imobile rezidenţiale situate dedesubtul podului, din cauza riscului de noi prăbuşiri. Justiţia italiană a deschis o anchetă împotriva a 20 de persoane şi a companiei Autostrade per l'Italia (Aspi), operatorul privat al autostrăzii, pentru omor din culpă şi nerespectarea normelor de securitate.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

26 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

ÎNTRUNESC TOATE CONDIŢIILE DE ELIGIBILITATE. Cei 120 de militari români din Detaşamentul de elicoptere „Carpathian Pumas” care participă la misiunea de menţinere a păcii din Mali au fost medaliaţi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Baza militară Camp Castor din Gao. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Prin Lume

SECRETARUL PARTICULAR AL LUI THATCHER ERA INTERESAT SEXUAL DE COPII. Politicieni britanici au închis ochii la abuzuri sexuale comise asupra unor minori de colegi de-ai lor şi au muşamalizat în mod activ decenii la rând informaţii privind aceste abuzuri, relevă o anchetă independentă citată de Reuters. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Stat de drept

LA PRIMA CURSĂ A ATERIZAT ÎNTRE BĂLĂRII. Un pilot a relatat, la Tribunalul Bucureşti, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD. [ Citeste mai departe ]

25 februarie 2020

AZI În cultură

49 DE SPECTATORI/CĂLĂTORI LA FIECARE SPECTACOL. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova lansează proiectul „Naveta culturală”. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Prin ţară

O SINGURĂ TRAVERSARE PENTRU O SCANARE COMPLETĂ. O barcă dotată cu sonar de ultimă generaţie, ce permite identificarea unor corpuri sau obiecte aflate sub apă până la o distanţă laterală, stânga-dreapta, de câte 200 m, permite pompierilor din Sălaj o verificare mai rapidă şi mai precisă a principalului lac de acumulare din judeţ, de la Vârşolţ, în cazul unor accidente sau a unor victime aflate sub apă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Înapoi de unde au fost trimise

Înapoi de unde au fost trimise

Cele trei puncte de lucru din Bucureşti şi judeţul Ilfov ale firmei care a importat 16 containere... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Profit mai mic pentru sistemul bancar din România

Profit mai mic pentru sistemul bancar din România

În 2019, întregul sistem bancar din țară noastră a obţinut un profit net de 6,392 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

110 infracţiuni asociate trotinetelor şi bicicletelor

110 infracţiuni asociate trotinetelor şi bicicletelor

Oraşul Montreal a anunţat că pune punct în acest an circulaţiei trotinetelor electrice utilizate... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vizitatorii au acces doar în curtea spitalului

Vizitatorii au acces doar în curtea spitalului

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” intră în carantină de azi,... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress