Magazin AZI

Şi-a văzut visul cu ochii în „The Irishman”

17 octombrie 2019  10:00| Magazin | Sport & Divertisment
Şi-a văzut visul cu ochii în „The Irishman”

Robert De Niro a mărturisit că a lucra împreună cu Al Pacino şi Joe Pesci la cel mai recent film al lui Martin Scorsese a fost „ceea ce ne-am dorit dintotdeauna”.

„The Irishman”, o elegie cu gangsteri, îl reuneşte pe regizorul laureat cu Oscar Martin Scorsese cu Robert De Niro, Joe Pesci, Harvey Keitel şi marchează prima colaborare a cineastului cu Al Pacino. Ambiţiosul proiect a avut nevoie de mai bine de 10 ani pentru a deveni realitate şi utilizează efecte speciale inovatoare pentru a-i întineri pe actori într-o povestea care se desfăşoară pe parcursul a 40 de ani. De Niro, care interpretează rolul lui Frank Sheeran, cel la care se referă titlul peliculei, a spus că a avut mereu încredere că, în cele din urmă, proiectul va deveni realitate.

„Cartea mi s-a părut minunată”, a declarat actorul american pentru Press Association înaintea premierei filmului în cadrul Festivalului de Film de la Londra (BFI).

„Lucram la un alt scenariu şi am spus «vreau să citesc 'I Heard You Paint Houses' pentru documentare pentru că am auzit că e bună; protagonistul, experienţa acestui tip». „Am citit-o şi am spus: «Marty, trebuie să citeşti cartea asta» şi aşa a început totul”. „Eu, Al, Joe Pesci, a fost tot ceea ce ne-am dorit dintotdeauna şi a devenit realitate”, a adăugat actorul.

Reflectând asupra modalităţii în care filmul abordează procesul îmbătrânirii, De Niro a spus: „Cred că oamenii devin mai cuminţi”.

Pacino, care îl interpretează pe liderul de sindicat Jimmy Hoffa, a spus că a avut loc o lectură de grup a scenariului la circa cinci ani de la debutul proiectului, moment în care a început să creadă că filmul se va materializa.

„Când s-au întâlnit şi au început să pună lucrurile cap la cap, cred că a fost cu 10 ani în urmă”, a declarat actorul pentru Press Association. „După ce au început să-l pună cap la cap, l-am văzut evoluând şi a fost bine realizat, scenariul, scriitura şi Marty Scorsese, toate la un loc”. „Îţi dai seama când ai un scenariu cu potenţial”. „Mai întâi a fost Marty, apoi a venit scenariul finalizat, iar lucrurile au început să se întâmple, iar asta a durat o vreme”, a spus el.

Keitel, care a mai colaborat cu Scorsese la pelicule precum „Mean Streets” şi „Taxi Driver”, îl interpretează pe gangsterul Angelo Bruno şi a spus că vede acest film ca pe un amestec al creaţiilor anterioare ale lui Scorsese. „Cred că are toate ingredientele fiecăruia dintre filmele sale, despre politică, despre fericire, despărţire, sunt numeroase teme similare cu multe dintre operele sale”, spus actorul.

Referindu-se la modalitatea în care filmul abordează tema timpului, Keitel a adăugat: „Tema aceasta este atât de prezentă în viaţa de zi cu zi pentru mine, toţi cei pe care îi ştiu, tinerii care îşi trăiesc viaţa, după care îmbătrânesc, zâmbesc pentru că mi se pare vesel, iar toată lumea moare”.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

CURSURI SUSPENDATE LA NOUĂ INSTITUŢII. 92 de unităţi de învăţământ din Capitală în care vor fi organizate secţii de votare pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale îşi vor scurta programul azi şi luni. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

„CAZUL” NU VA AFECTA POLITICA FAŢĂ DE MOSCOVA. Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a confirmat că membri ai serviciilor ruse de informaţii au abordat din 2017 mai mulţi responsabili militari sârbi, unul dintre ei înmânând „de trei ori” bani lor surselor sale. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

DISPUS SĂ DESECRETIZEZE ŞI CONVORBIRILE PURTATE PRIN STAŢIE. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, consideră că în cazul evenimentelor din 10 august 2018 a fost vorba de o „muşamalizare” care a început cu secretizarea unor documente „unele răspunderi civile şi penale”. [ Citeste mai departe ]

22 noiembrie 2019

AZI În cultură

Așa i se spunea în Moreni. Fincă mama sa la pâine lucra. Vădind drag de teatru în adolescență, ajunge studentu` doamnei Sanda Manu. Ca, în an secund, să fie ales pentr-un film de top la vremea aceea: ”Reconstituirea”. Cenzurat îndată, c-ar denatura. Comunism neghiob, dictatorial... [ Citeste mai departe ]

21 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

RESTAURAREA SONORĂ A UNOR PRODUCŢII MUZICALE ARHAICE. Episcopia Română Unită cu Roma din Oradea organizează mâine, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae”, un concert de iarnă cu colinde şi cântece tradiţionale, susţinut de interpretul Ioan Bocşa şi Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane”. [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Patru zile de depreciere pentru leu

Patru zile de depreciere pentru leu

Moneda naţională şi-a continuat deprecierea si joi, coborând cu 0,32 bani (0,07%) în raport cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Propteaua Statului de Drept

Propteaua Statului de Drept

A fost nevoie ca Iohannis să organizeze o dezbatere cu sine însuși, înconjurat de jurnaliști de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Peştii din deşert

Peştii din deşert

Dintr-o cameră de control amplasată în mijlocul deşerturilor din Dubai, tehnicienii reproduc... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Blaj are jumătate din numărul medicilor de familie necesar

Blaj are jumătate din numărul medicilor de familie necesar

Aproape o cincime din comunele din judeţul Alba nu au medic de familie, o situaţie deficitară... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress