Omul De Azi AZI

Ana Blandiana

05 aprilie 2017  13:00| Omul De Azi | Echipa de serviciu
Ana Blandiana

Revista „Observator cultural” şi-a desemnat laureaţii premiilor pe care le acordă anual,  pentru „Critică/ Istorie şi teorie literară”, „Proză”, „Poezie”, „Eseistică/ Publicistică”, „Memorialistică” şi „Debut”, precum şi pe cei ai premiilor speciale. Unul dintre acestea din urmă i-a revenit scriitoarei ANA BLANDIANA care, în cadrul Galei care a avut loc, ieri seara, la Teatrul Odeon, a fost distinsă cu Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun”.

„Aş vrea să sper că el (premiul – n.n.) a avut în vedere numărul cărţilor mele, nu numărul anilor mei. Vreau să vă previn că, de fapt, premiul se dă la sfârşitul unui bilanţ. În cazul meu e vorba de un bilanţ provizoriu. Mai am o listă de...  Am glumit”, a spus scriitoarea după primirea trofeului.  Gala a fost prezentată de Cătălin Petrescu, invitatul special al serii fiind solista Teodora Enache. Ana Blandiana are în palmares  26 de cărţi publicate în română şi 60 de volume apărute în 26 de limbi, şi este  luptătoare pentru libertate civică din România. Până la Revoluţia din 1989, i s-a luat în trei rânduri (1959-1964, 1985, 1988-1989) dreptul de a publica, iar înainte  cu doi ani de decembrie ’89, numele ei a fost interzis şi cărţile i-au fost scoase şi din biblioteci. Înainte de a deveni poetă a lucrat pe un şantier de construcţii, deoarece a fost persecutată de regimul comunist, tatăl ei fiind declarat chiabur. Cenzura nu a admis faptul că ea a publicat o carte de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie la Nicolae Ceauşescu. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori (singurul samizdat românesc) şi au fost traduse în numeroase limbi, ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză „Index of Censorship” i-a dedicat un număr special. Scriitoarea este membru corespondent al Academiei Române (din 2016). 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACCESUL TURIŞTILOR INTERZIS PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR. Salvamont a închis, astăzi, traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului puternic. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

LEGE. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat, astăzi, o lege prin care solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi revendica dreptul de a rămâne în Germania, informează DPA. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

TRANSPUNEREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI DIN IULIE 2017. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [ Citeste mai departe ]

21 ianuarie 2019

AZI În cultură

PRIMUL TEATRU DIN ROMÂNIA CARE A OBŢINUT UN TITLU ÎN CARTEA RECORDURILOR. Recordul mondial stabilit la finalul anului 2018 de Teatrul Excelsior cu cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul „Vlaicu Vodă”, va fi oficializat, astăzi, la Sala „Ion Lucian” a instituţiei de cultură, în cadrul unui eveniment special, informează un comunicat al organizatorilor. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PRIMARUL CERE ANGAJAŢILOR SĂ ACCESEZE MAI MULTE GRANTURI. Salarii angajaţilor Primăriei Suceava vor creşte cu 9,5%, în urma unei decizii luate astăzi de Consiliul Local. Cel mai mare salariu, de 16.536 lei, este cel al secretarulului oraşului. Primarul oraşului, Ion Lungu, vrea însă ca angajaţii să acceseze mai multe granturi pentru a acoperi majorările. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Tenis cu moldoveni - Tony Hawks

Un pariu excentric îl leagă pe Tony Hawks, un bărbat care iubeşte provocările neobişnuite, de Republica Moldova, micul stat din Europa de Est.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress