Omul De Azi AZI

Avram Iancu

29 septembrie 2017  14:30| Omul De Azi | Sport & Divertisment
Avram Iancu

Bibliotecarul AVRAM IANCU, cunoscut pentru performanţa sa de a înota 2.860 de kilometri, de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră, a primit joi titlul de "Cetăţean de onoare al judeţului Hunedoara', în cadrul unei festivităţi care a avut loc la finalul şedinţei Consiliului Judeţean.

Consilierii au apreciat faptul că sportivul din Petroşani a reprezentat judeţul Hunedoara şi a contribuit astfel la promovarea şi îmbunătăţirea imaginii acestuia şi a Văii Jiului, în particular.

La rândul său, Iancu a spus că a dorit să arate cât de importantă este România pentru el şi a precizat că performanţa sa poate fi considerată ca o "victorie colectivă" a românilor.

"Titlul de Cetăţean de Onoare mă onorează, mai ales că vine din judeţul Hunedoara, un loc cu totul aparte. Aici a trăit marele Burebista, care a reuşit să unifice triburile getice şi a stabilit capitala la Sarmizegetusa Regia. Sunt valori care îţi conferă o energie deosebită. Nu pot uita marea istorie şi sunt mândru că sunt român", a declarat Avram Iancu în faţa consilierilor judeţeni.

Momentul festiv a avut loc pe fondul unor reproşuri ale consilierilor liberali, care au acuzat faptul că administraţia judeţeană nu a pregătit suficient de bine ceremonia, motiv pentru care Avram Iancu a fost invitat să participe la şedinţă în ultimul moment.

Avram Iancu a încheiat, pe 16 septembrie, la Sulina, cursa de 2.860 de kilometri de înot pe Dunăre şi a devenit astfel primul om care a străbătut fluviul de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, fără costum de protecţie şi fără materiale ajutătoare.

Bibliotecar de profesie, Iancu (41 de ani) şi-a propus să facă această cursă după ce a recitit romanul "Pilotul de pe Dunăre", de Jules Verne. El a plecat înot de la izvoarele Dunării, din Donaueschingen, Germania, în munţii Pădurea Neagră, pe data de 20 iunie, iar după 89 de zile a ajuns la Sulina, destinaţia propusă.

Două persoane au reuşit să străbată înot Dunărea, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, dar ambele au folosit costume de neopren. Prima este slovenul Martin Strel, care, în anul 2000, a înotat timp de 58 de zile în Dunăre, ajutându-se de un costum de neopren şi labe de înot. Şase ani mai târziu, canadianca Mimi Huges a terminat acelaşi traseu, după 90 de zile, echipată cu un costum de neopren, dar fără labe de înot. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • bani
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CONCERT ŞI SPECTACOL MULTIMEDIA. Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid joi, cu un spectacol multimedia şi un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti, anunţă Primăria Generală. Accesul este gratuit. În perimetrul Pieţei Unirii şi a Parcului Unirii vor fi restricţii de circulaţie în intervalul orar 18.00 – 23.00. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin Lume

ECHIPELE DE SALVARE DEZGROAPĂ VICTIMELE ALUNECĂRII DE TEREN DIN LOCALITATEA MINIERĂ ITOGON. Bilanţul taifunului Mangkhut care a lovit arhipelagul Filipine a crescut la 81 de morţi şi ar putea să crească în continuare, au anunţat, astăzi, autorităţile, citate de AFP. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Stat de drept

ACORD DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI. Fostul preot Cristian Pomohaci a fost audiat, astăzi, la Parchetul General, într-un dosar în care este urmărit penal pentru evaziune fiscală, după ce nu ar fi declarat peste 150.000 de euro, venituri din cedarea folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI În cultură

EXPERIENŢĂ VIRTUALĂ DEDICATĂ CENTENARULUI. În perioada 20-23 septembrie, clujenii sunt invitaţi la Festivalul Cluj Symphony Experience, 3 zile care vor aduce împreună diverse naționalități, stiluri muzicale, contexte, oameni, toate pentru a îndeplini un scop comun: armonia. [ Citeste mai departe ]

19 septembrie 2018

AZI Prin ţară

FEMEIA DE SERVICIU A ÎNCERCAT SĂ APRINDĂ FOCUL ÎN SOBĂ. Un elev de 14 ani şi o îngrijitoare au fost răniţi şi aproximativ 70 de elevi şi 7 profesori au fost evacuaţi, în urma unei explozii care s-a produs în această dimineaţă la o şcoală din localitatea mureşeană Voiniceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România are lipici la tehnologia contactless

România are lipici la tehnologia contactless

Tehnologia contactless a devenit cea mai răspândită formă de plată electronică din România, care... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cioplitorul în piatră - Camilla Lackberg

Comunitatea din Fjällbacka se confruntă cu o tragedie: o fetiţă a fost găsită înecată în mare, prinsă în năvodul unui pescar. Deşi la început pare un accident, medicii legişti descoperă că plămânii fetiţei nu conţin apa sărată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Un miliardar japonez, însoţit de 8 artişti, primii turişti spaţiali

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, a anunţat numele primului turist spaţial care va zbura în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress