Omul De Azi AZI

Cristian Mungiu

12 mai 2017  13:15| Omul De Azi | Echipa de serviciu
Cristian Mungiu

Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc, care se desfăşoară zilele acestea la Iaşi, au dedicat ediţia din acest an regizorului CRISTIAN MUNGIU, evenimentul desfăşurându-se la zece ani de când pelicula „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” a primit premiul Palm d'Or.

Gala Serilor Filmului Românesc a debutat cu proiecţia peliculei şi cu o retrospectivă a decernării premiilor, fapt care a stârnit un val de emoţii atât regizorului, a actorilor care au interpretat în celebrul „4,3,2” cât şi celor aproximativ 300 de persoane care au venit la Ateneul Tătăraşi pentru vizionarea filmului. Regizorul a fost distins cu trofeul festivalului Serile Filmului Românesc. „E prima oară când văd aceste imagini filmul „4,3,2” – n. red.) Acea seară când am primit Palm d'Or nu a fost cea mai simplă noapte din viaţa mea. Am făcut nişte eforturi foarte mari să mă concentrez şi să fiu pregătit să fac faţă situaţiei. Atâta vreme cât nu ai nimic de pierdut eşti relaxat. La sfârşitul festivalului de acum 10 ani, noi ştiam că se poate întâmpla ceva bun şi că avem ceva de pierdut. Am pierdut libertatea de a fi nonşalanţi. Speram să se întâmple să luăm un premiu cât mai mare, eventual Palm d'Or, dar nu sunt actor, nu mă uit la mine însumi, la ce interviuri am dat”, a mărturisit Cristian Mungiu la festivalul SFR. Cristian Mungiu a primit, de asemenea, un premiu din partea Institutului Cultural Român, care de trei ani este partenerul Serilor Filmului Românesc. Alături de Cristian Mungiu, pe scena Ateneului din Iaşi au urcat şi actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, care au făcut parte din distribuţia filmului premiat în urmă cu un deceniu la Cannes. 

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

OFERTE, CHECK-IN, FACTURARE. TAROM a lansat aplicaţia TAROM app şi pe Apple IOS. Astfel, de astăzi, pasagerii pot achiziţiona bilete de pe terminalul mobil, atât pe platforma Apple cât şi pe Android. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI Prin Lume

CONSULTĂRI INTENSE ÎNTRE PREŞEDINTELE EMMANUEL MACRON ŞI PREMIERUL EDOUARD PHILIPPE. Preşedintele Republicii Franceze a remaniat guvernul pentru a forma „o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al cărei mandat politic rămâne acelaşi”, a anunţat, astăzi, palatul Elysée, citat de AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI Stat de drept

Ordonanţa de urgenţă pentru legile Justiţiei a fost publicată, astăzi, în sfârşit, după 30 de ore de la adoptare, timp în care nu s-a ştiut cu exactitate ce conţine, deoarece documentul nu a fost publicat nicăieri. Toate informaţiile au venit de la ministrul Justiţiei. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI În cultură

DRACULA FILM FESTIVAL. Timp de cinci zile, pasionaţii de filme horror şi fantasy vor putea să vadă cele mai noi şi apreciate filme de gen, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Dracula Film Festival, care are loc între 17 şi 21 octombrie, în Braşov, la Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria şi Cinema One. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2018

AZI Prin ţară

NU A ADAPTAT VITEZA. Trei persoane au fost rănite, astăzi, după ce un tir s-a răsturnat peste o maşină, pe Drumul Naţional 7 – Valea Oltului, în zona localităţii Milcoiu, judeţul Vâlcea. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Acţionarii BT au aprobat fuziunea cu Bancpost

Acţionarii BT au aprobat fuziunea cu Bancpost

Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat, în cadrul Adunării Generale Extraordinare de astazi,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Grasă şi proastă - Rodica Ojog-Braşoveanu

Viaţa nu e doar în roz. E în toate culorile. Şi dragostea la fel. Nici nu-ţi trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minţi...

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress