Omul De Azi AZI

Dumitru Prunariu

17 noiembrie 2017  15:00| Omul De Azi | Echipa de serviciu
Dumitru Prunariu

Singurul cosmonaut român ajuns în spaţiul cosmic, DUMITRU PRUNARIU, a primit, azi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, pentru merite deosebite aduse dezvoltării ştiinţei, potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior.

Conferim domnului Dumitru Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi, pentru efortul continuu depus în activitatea de cunoaştere şi explorare a spaţiului cosmic, pentru meritele deosebite aduse la dezvoltarea ştiinţei, tehnicii şi culturii naţionale, pentru promovarea consecventă în rândul tinerilor a celor mai înalte valori morale, spirituale şi profesionale", a declarat preşedintele Senatului Universităţii „Gheorghe Asachi”, Doru Adrian Pănescu.

La rândul său, Dumitru Prunariu a spus întregii audienţe că este un moment emoţionant ceremonia în cadrul căreia primeşte titlul de Doctor Honoris Causa.

„Trebuie să vă spun că atunci când am început această activitate în domeniul cosmic, când am simţit nevoia să justific prin ceea ce fac faptul că atât de tânăr am fost ales să fiu cosmonaut şi am reuşit să zbor în spaţiul cosmic s-a reflectat în activitatea personală de la început. Am reuşit într-un fel să dovedesc că acea alegere nu a fost chiar întâmplătoare şi că activitatea îmi aduce onoruri pe care le primesc cu bucurie", a declarat Prunariu.

El a primit, totodată, şi titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi", distincţie acordată de primarul Mihai Chirica, în cadrul aceleiaşi ceremonii.

„Aş vrea să amintesc că dumnealui întregeşte panoplia de cetăţeni de onoare ai municipiului Iaşi, precum academicianul Solomon Marcus, sau ambasadorul statului Israel în România Tamar Samash, sau ambasadorul statului Vatican în România. Mulţumesc Universităţii Tehnice că a venit cu această propunere de excepţie, pe care am îmbrăţişat-o imediat. Acest eveniment întregeşte momentul festiv de aniversare a 80 de ani de la atestarea institutului politehnic", a declarat Chirica.

Evenimentul respectiv a fost organizat cu prilejul Zilelor Universităţii „Gheorghe Asachi" din Iaşi, în luna noiembrie împlinindu-se 80 de ani de la înfiinţarea Şcolii Politehnice „Gheorghe Asachi". Astfel, în această săptămână s-au desfăşurat diverse manifestări dedicate studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor universităţii, dar şi publicului ieşean apropiat de şcoala de inginerie. Tot în cadrul acestor manifestări, sâmbătă va fi organizat la Iaşi primul Consiliu Naţional al Rectorilor, eveniment la care este aşteptat să participe şi ministrul Educaţiei. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ESTE RECLAMATĂ SITUAŢIA SALARIALĂ A ANGAJAŢILOR. Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), organizează azi un miting de protest în faţa sediului Ministerului Transporturilor. [ Citeste mai departe ]

15 iulie 2019

AZI Prin Lume

UN TRANSFORMATOR ELECTRIC A LUAT FOC. Peste 45.000 de persoane au fost afectate de o pană masivă de curent provocată de un incendiu la un transformator electric din cartierul Manhattan, au anunţat autorităţile şi o companie locală de electricitate. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI Stat de drept

DECIZIA INSTANŢEI SUPREME ESTE DEFINITIVĂ. Deputatul Mircea Banias, fost senator în legislaturile 2008-2012 şi 2012-2016, a fost achitat definitiv, în cauza privind fapte de corupţie din Vama Port Constanţa, alături de ceilalţi 38 de inculpaţi din dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI În cultură

Avea douăzeci de ani când a intrat pe mâna torționarilor autohtoni. La mijloc de secol trecut. După ce i se refuzase mârșav înscrierea la facultate. Era fiu de țărani vrânceni înstăriți. I se atribuie vini imaginare și ajunge-n pușcării. Deținut politic. La Iași, Galați, apoi la Canal. [ Citeste mai departe ]

16 iulie 2019

AZI Prin ţară

A ARS ULEIUL SCURS PE MOTOARE. Locomotiva unui tren personal care circula pe ruta Podul Olt - Piatra Olt a luat foc în timpul mersului, 20 de persoane care se aflau în interior fiind transportate cu alte mijloace la destinaţie. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Au murit departe de casă

Au murit departe de casă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că patru români au decedat în urma unui accident... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Fără listări la BVB

Fără listări la BVB

Raportul IPO Watch Europe Q2 2019, realizat de PwC, arată că Bursa de Valori Bucureşti nu a atras... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ruleta rusă la Wimbledon

Ruleta rusă la Wimbledon

Înfruntarea dintre cei doi magnifici ai court-urilor a avut nevoie de primele patru seturi ca un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Turing va fi pe hârtia de 50 de lire

Turing va fi pe hârtia de 50 de lire

Banca Angliei (BoE) a decis că matematicianul Alan Turing, care în al Doilea Război Mondial a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Arşii din Mureş vor fi trataţi în alt judeţ

Arşii din Mureş vor fi trataţi în alt judeţ

Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat desfiinţarea singurului compartiment pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress