Omul De Azi AZI

Horia Colibăşanu

16 mai 2017  11:45| Omul De Azi | Echipa de serviciu
Horia Colibăşanu

HORIA COLIBĂŞANU a reuşit, azi, o premieră pentru alpinismul românesc, dar şi o performanţă sportivă remarcabilă la nivel internaţional: a urcat pe vârful Everest (8.848 m), cel mai înalt de pe planetă, fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul unei echipe de şerpaşi.

„A fost oribil de greu, foarte, foarte frig. Am reuşit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf şi cobor. De partea cealaltă a vârfului, se văd expediţiile care urcă pe ruta sudică”, a transmis Horia imediat cum a ajuns pe vârf. Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabără a lui Horia fiind la 8.300 m. A urcat în paralel cu şerpaşii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să îşi reducă timpul de expunere la mare înălţime, să îşi dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori. Urmează ca alpinistul să coboare la o altitudine sub 8.000 de metri pentru a se odihni, această etapă a expediţiei fiind importantă şi riscantă având în vedere că este foarte obosit. Vârful Everest este cel de-al optulea în palmaresul sportiv al lui Horia Colibăşanu şi a reprezentat o provocare pentru sportivul timişorean, care îşi doreşte să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri. Aceasta a fost cea de-a 19-a expediţie internaţională a lui Colibăşanu. El este cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 7 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume. Succesul lui Horia Colibăşanu pe K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi, în 2004, era considerat până acum cea mai mare performanţă individuală din alpinismul românesc. De asemenea, este singurul alpinist român care a primit distincţia „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul şi cel mai prestigios club montan din lume. 

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

10 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

NOUĂ EMISIUNE NUMISMATICĂ BNR. Din 14 decembrie 2018, Banca Naţională a României va lansa, vineri, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Prin Lume

UN SINGUR MANDAT PENTRU PARLAMENTARI. Peruanii au aprobat, duminică, prin referendum, interzicerea realegerii membrilor actualului Congres (parlament unicameral), una din cele patru reforme constituţionale anticorupţie propuse de preşedintele Martin Vizcarra, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Stat de drept

10 ZILE. Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a cerut un răgaz de 10 zile pentru votul în cazul cererii de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Motivul acestei cereri, a spus Cazanciuc, este ca senatorii să aibă timp să citească dosarul lui Tăriceanu. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2018

AZI În cultură

LANSARE DE CARTE. Institutul Cultural Român şi Fundaţia Europeană Titulescu, organizează astăzi, de la ora 16.00, la Casa Titulescu, lansarea volumului cartografic „Historia Transylvaniae. Transilvania în cinci secole de cartografie“. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Prin ţară

URMEAZĂ ACHIZIŢIA A 50 DE AUTOBUZE HIBRID. Primăria municipiului Galaţi a anunţat că oferta declarată câştigătoare a acordului – cadru având ca obiect „Achiziţie 18 tramvaie noi” este cea depusă de Astra Vagoane Călători. Preţul total al ofertei este de 100.530.000 lei fără T.V.A. pentru 18 tramvaie noi, respectiv 5.585.000 de lei/bucată. Durata acordului-cadru este de 24 de luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Încă cinci bebeluşi internaţi la Spitalul Alexandrescu

Încă cinci bebeluşi internaţi la Spitalul Alexandrescu

Încă cinci bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti, au fost internaţi în la Spitalul „Grigore... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pentru zeci de mii de firme, 2018 a fost ultimul an de activitate

Pentru zeci de mii de firme, 2018 a fost ultimul an de activitate

În primele 10 luni din 2018, 116.952 de firme din România s-au închis ori s-au aflat în... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

27 - William Diehl

Un actor, mare admirator al lui Hitler, devine spionul 27, cu misiunea de a împiedica intrarea Statelor Unite în război.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scarabei şi pisici mumificate descoperite în situl arheologic de la Saqqara

Scarabei şi pisici mumificate descoperite în situl arheologic de la Saqqara

Şapte morminte care conţineau scarabei şi pisici mumificate, dintre care patru datează de mai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), arată că aproximativ o... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress