Omul De Azi AZI

Maia Morgenstern

14 noiembrie 2017  12:00| Omul De Azi | Echipa de serviciu
Maia Morgenstern

Actriţa MAIA MORGENSTERN a fost distinsă, ieri, cu Titlul de Doctor Honoris Causa Artis al Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Capitala Europeană a Culturii 2021 răsplătindu-i astfel întreaga activitate.

„Oferindu-i acest titlu, nu facem decât să dăm cezarului ce-i al cezarului. (...). Acestea sunt modelele pe care România trebuie să le aducă în prim plan pentru generaţiile următoare. Maia Morgenstern reprezintă un model de carieră, de caracter şi de valoare, un model de românism pe care l-a împărtăşit de fiecare dată când a avut ocazia”, a remarcat rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

''Primesc lucrul acesta cu adânc respect, fiind expresia admiraţiei pe care mi-o poartă mediul academic. (...). Este confirmarea unei vieţi dedicate artei. (...). Sunt un om cu păcate, cu defecte, cu umbre, cu ambiţii, simt nevoia de perfecţionare, cu idealuri, vise. Încerc să mă bucur de realizările mele, aşa cum o fac astăzi, aici. Sunt studentă (...), am restanţe, am nişte profesori foarte exigenţi'', a spus actriţa, în cadrul ceremoniei de decernare a titlului.

Maia Morgenstern este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Patimile lui Hristos”, în regia lui Mel Gibson.

Maia Morgenstern a urcat luni seara pe scena Teatrului Naţional Timişoara în două reprezentaţii cu spectacolul „Maitreyi”, alături de fiica sa, Cabiria.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2
ALERTĂ METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări din după-amiaza zilei de marţi până vineri seara. [ Citeste mai departe ]

14 august 2018

AZI Prin Lume

POD PRĂBUŞIT LÂNGĂ GENOVA. Cel puţin 22 de persoane au murit, inclusiv un copil, şi cel puţin alte 5 au fost grav rănite în urma prăbuşirii viaductului de lângă Genova. [ Citeste mai departe ]

14 august 2018

AZI Stat de drept

AU FOST ÎNREGISTRATE PÂNĂ ÎN PREZENT 126 DE PLÂNGERI PENALE. Parchetul General a confirmat faptul că Secţia Militară a instituţiei preia de la Parchetul Militar ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar. Sunt avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei. [ Citeste mai departe ]

14 august 2018

AZI În cultură

PIESE DE TEATRU CU MIJLOACE IMPROVIZATE. Actorii şi scenografii Teatrului de Nord Satu Mare vor trebui să pregătească piese de teatru în cinci zile, folosind mijloace improvizate, în cadrul experimentului „Laboratorul teatral” coordonat de regizorul rus Oleg Loevski, informează un comunicat de presă al teatrului. [ Citeste mai departe ]

14 august 2018

AZI Prin ţară

A ATINS CU UNDIŢA LINIILE DE ÎNALTĂ TENSIUNE. Un bărbat din judeţul Tulcea a murit, astăzi, pe loc, în timp ce se afla la pescuit, după ce a atins cu undiţa liniile de înaltă tensiune de pe malul Dunării şi s-a electrocutat. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Uite barza! 2018. Peste 1600 de cuiburi noi

Uite barza! 2018. Peste 1600 de cuiburi noi

9.352 de români au descărcat aplicaţia „Uite Barza!” şi au contribuit la numărarea populaţiei de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Dividendele au ridicat profitul FP la 709 milioane de lei

Dividendele au ridicat profitul FP la 709 milioane de lei

Fondul Proprietatea a raportat, la 30 iunie 2018, un profit net neauditat de 789,8 milioane de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

„Fiţi tari!” (slăbănogilor) – i-a îndemnat Iohannis pe liberali, convins că în forma la care i-a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Fata din gheață - Robert Bryndza

Un tânăr descoperă cadavrul unei femei sub stratul gros de gheaţă al unui lac aflat într-un parc londonez. Inspector-şef Erika Foster este chemată să conducă investigaţia pentru găsirea criminalului.

[ Vezi toate ]

Magazin

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

O cantitate uriaşă de deşeuri, în special plastic, a ajuns pe plaja staţiunii Cabo San Lucas din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Înţepăturile tigrului de platan, o insectă care s-a dezvoltat din cauza căldurii şi a plantării... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress