Omul De Azi AZI

Tamara Buciuceanu-Botez

10 august 2017  15:15| Omul De Azi | Echipa de serviciu
Tamara Buciuceanu-Botez

Reputata actriţă TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ este, fără îndoială, una dintre cele mai mari personalităţi ale scenei artistice din România. Legendara actriţă împlineşte 88 de ani şi are o poveste de viaţă impresionantă.

Tamara Buciuceanu a jucat pe scenele marilor teatre ale Capitalei, precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chiriţa“, „Romeo şi Julieta la început de noiembrie“, „Scaunele“, „Cumetrele“, „Doctor fără voie“, „Nepotul“, „Aşteptând la arlechin“, „Domnişoara Nastasia“, „Mamouret“ etc.

De asemenea, Tamara Buciuceanu a făcut carieră şi în televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion.

În data de 23 octombrie 2014, intr-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleş din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decoraţia Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decoraţie inmânată de principesa Margareta. A fost căsătorită, din anul 1962, cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996). Nu are copii.

Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri“ din Iaşi (1948-1951), transferându-se în anul IV la Bucureşti, unde a absolvit Institutul de Teatru, la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (1952). Actriţă cu o bogată activitate în teatrul dramatic şi în cel de operetă, dar şi cu o impresionantă carieră în televiziune, Tamara Buciuceanu-Botez este supranumită „Doamna comediei româneşti“.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

DIN 1 MARTIE. Cea mai mare grădiniţă din România a fost inaugurată, astăzi, în Sectorul 4 din Capitală, ea urmând să funcţioneze, începând cu data de 1 martie, în centrul comercial Grand Arena, situat pe Bulevardul Metalurgiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI Prin Lume

„NEGOCIERILE CU UNIUNEA EUROPEANĂ AU FOST CONSTRUCTIVE”. Parlamentarii britanici ar putea fi chemaţi să voteze săptămâna viitoare un acord revizuit pentru Brexit, deoarece negocierile cu Uniunea Europeană au fost constructive, a declarat, astăzi, ministrul de Finanţe Philip Hammond, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI Stat de drept

ŞI DUMNEZEU A FĂCUT LUMEA ÎN ŞASE ZILE, ÎN A ŞAPTEA S-A ODIHNIT. Avocatul Poporului analizează ordonanţa pentru modificarea Legilor justiţiei „la modul cel mai serios”, a declarat, astăzi, Victor Ciorbea, în urma unie întâlniri cu o delegaţie a Uniunii Salvaţi România. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI În cultură

Când surprizele-s frumoase, noi le semnalăm. Mai ales când vin din mediul şcolar. Precum „Aripi” şi „Arcade” (nr. 89-90), de astă dată. Publicaţii piteştene ale Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”. Din municipiul Piteşti. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI Prin ţară

ELEVUL A DECEDAT, INSTRUCTORUL E RĂNIT. Un avion de mici dimensiuni de tip DA42 a aterizat forţat în zona Aerodromului Tuzla. La bordul aparatului de zbor se aflau un instructor şi elevul său, anunţă reprezentanţii ISU Dobrogea. Elevul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a decedat. Instructorul a fost descarcerat şi dus la spital. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Potrivit unui sondaj BestJobs, 44% dintre români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

ANCOM a constatat că 34% din populaţie ştie ce este 5G, iar 22% a auzit de Internetul Obiectelor

ANCOM a constatat că 34% din populaţie ştie ce este 5G, iar 22% a auzit de Internetul Obiectelor

Conform unui studiu ANCOM, 34% din populaţia României a auzit despre 5G, iar 22% despre... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Mielul turbat

Mielul turbat

S-a împământenit în ultima vreme, mai ales de la preluarea puterii de către coaliţia PSD/ALDE, un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Un vultur în zăpadă - Michael Morpurgo

Iarna lui 1940. Un tren atacat de trupele germane. Pe întuneric, la adăpostul unui tunel de cale ferată, un străin începe să le spună o poveste lui Barney şi mamei sale, că să treacă timpul mai repede.

[ Vezi toate ]

Magazin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Sculpturile în gheaţă şi zăpadă, realizate de aproape 10.000 de artişti pentru Festivalul din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Mai multe porţii de nuci consumate într-o săptămână pot reduce riscul de afecţiuni... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress